Crimă fără cadavru! Tribunalul Constanța a dictat 22 de ani de închisoare

  • Procurorii spun că inculpatul ar fi recunoscut comiterea faptei și că ar fi indicat groapa de gunoi de lângă Negru Vodă ca fiind locul în care și-a îngropat victima.
  • Oamenii legii au excavat în zona indicată de inculpat, însă au descoperit nimic. 
  • În actul de sesizare a instanței se mai precizează că victima ar fi fost lovită cu o coasă în zona abdominală.


Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus trimiterea în judecată a unui bărbat acuzat de săvârşirea infracţiunilor de omor calificat și tâlhărie calificată!
 
Dosarul a fost trimis spre soluționare Tribunalului Constanța, instanță care, în urmă cu puțin timp, a decis condamnarea inculpatului la 22 de ani închisoare.
 
Decizia tribunalului nu este una definitivă!
 
Dosarul vizează dispariția unui bărbat cu domiciliul în localitatea Castelu, județul Constanța.
 
Pe scurt, conform anchetatorilor, la începutul lunii decembrie 2015, inculpatul si victima au făcut un schimb de cai cu o altă persoană. După schimb, cei doi au consumat băuturi alcoolice. Acela a fost momentul în care victima a fost văzută ultima dată.
 
Rudele victimei au anunțat dispariția bărbatului, context în care au fost declanșate procedurile legale.
 
În urma cercetărilor specifice și a cooperărilor internaționale, cel în cauză a fost localizat în Spania, unde fugise din decembrie 2015, imediat după presupusa faptă.
 

Mandatul a fost pus în executare efectivă aproape de finele lunii octombrie 2021, când a fost confirmată și arestarea preventivă a inculpatului.
 
Procurorii spun că inculpatul ar fi recunoscut comiterea faptei și că ar fi indicat groapa de gunoi de lângă Negru Vodă ca fiind locul în care și-a îngropat victima.

 
Oamenii legii au excavat în zona indicată de inculpat, însă au descoperit nimic. 
 
În actul de sesizare a instanței se mai precizează că victima ar fi fost lovită cu o coasă în zona abdominală.
 
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Premieră în justiția din Constanța! Prima condamnare definitivă pentru o crimă fără cadavru!

01 Oct 2023 1901

Știri Constanța azi Detalii despre crima șocantă din Mangalia. Ce spune prim-procurorul Viorel Gabriel Teliceanu

07 Aug 2023 4207

Detalii șocante în cazul cadavrului găsit într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei Cadavrul găsit în canapea ar fi al unei fetițe de 12 ani!

06 Jun 2023 1376

Ancheta în cazul cadavrului găsit într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei, preluată de procurori. Detalii din anchetă

05 Jun 2023 1115

Principalul suspect în cazul femeii găsite decedată într-un apartament din București ar fi plecat din țară. Incredibil cum a fost găsit cadavrul

05 Jun 2023 1370

Constanța. Condamnare pentru o crimă fără cadavru! Dosarul, în apel

19 Feb 2023 1684

Bărbat de 40 de ani, găsit mort în camera unui hotel

12 Nov 2022 2028

Tribunalul Constanța începe procesul în cazul crimei fără cadavru!

07 Feb 2022 1853

Tulcea Șapte ani de închisoare pentru un bărbat care și-a ucis mama, după care i-a aruncat trupul la marginea unui pârâu

24 Jan 2022 3006

Crimă fără cadavru! Anchetatorii au făcut căutări la groapa de gunoi de lângă Negru Vodă

15 Dec 2021 3470

Descoperire macabră Cadavrul unei femei, găsit în zona unei cișmele din comuna Ion Corvin, județul Constanța

24 Nov 2021 3679

UPDATE Trupul neînsuflețit al unei fetițe, găsit pe un câmp de lângă Arad. Incredibil ce le-a declarat principalul suspect anchetatorilor (video)

02 Nov 2021 1976

Șocant Cadavru îngheţat, găsit într-o mașină. Ce suspectează anchetatorii. Cine a sunat la numărul de urgență

07 Feb 2020 2115

Crimă sau sinucidere Trupul neînsuflețit al unui tânăr, scos dintr-un lac

15 Dec 2019 2225

Crimă înfiorătoare. O femeie a fost ucisă, iar cadavrul tranșat a fost abandonat pe marginea drumului

20 Jun 2019 2829