Curtea de Apel Constanța i-a scăzut azi pedeapsa lui Nicușor Constantinescu (Document)

Veste bună pentru Nicușor Daniel Constantinescu, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța! Potrivit unor surse judiciare, azi Curtea de Apel Constanța i-a scăzut o zi din pedeapsa de 7 ani şi 4 luni închisoare. Decizia de azi nu este definitivă.
 
Din sala de judecată
 
În concret, Curtea de Apel Constanța a admis azi contestaţia la executare formulată de Nicuşor Daniel Constantinescu. Pe cale de consecință, instanța a dedus din pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 4 luni închisoare aplicată lui Nicuşor Daniel Constantinescu prin sentinţa penală nr.59/P/09.04.-2019 a Curţii de Apel Constanţa, definitivă prin decizia penală nr.295/31.05.2019 a ÎCCJ şi perioada reţinerii din data de 19.03.2014.
 
„Conform art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art.272 Cod procedură penală onorariul apărătorului desemnat din oficiu-avocat (...), în cuantum de 313 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Constanţa. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31.10.2019“, potrivit minutei judecătorești.

Decizia de azi a Curții de Apel Constanța poate fi consultată integral accesând secțiunea Documente. 

În prezent, Nicuşor Daniel Constantinescu se află în detenţie, el fiind condamnat definitiv la zece ani de închisoare.

Citește și

Curtea de Apel Constanța a decis contopirea pedepselor lui Nicușor Constantinescu. Ce soluție a dat

ÎCCJ
Nicuşor Daniel Constantinescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare. Decizia este definitivă

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 1686

Administrația Chițac, în proces cu Mazăre și Nicușor pentru Fundația Fantasio! Surpriză la Tribunalul Constanța (MINUTA)

14 Apr 2024 691

Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu, amânat pentru finele lunii! Se pregătește audierea lui Ionuţ Ţiţimeaua, fost director în CJC

01 Apr 2024 938

PUZ pentru terenurile din strada Belvedere ale afaceristului George Secărea! Curtea de Apel anunță data verdictului

15 Mar 2024 864

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 855

Se vinde pensiunea „Grindul Lupilor“, din Sinoe, aparținând Ideea Contrast SRL! Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu

19 Feb 2024 1144

Mazăre și Nicușor, dați în judecată de administrația Chițac! Judecătoria Constanța și-a declinat competența

09 Feb 2024 1490

Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, victorie la Curtea Supremă! La mijloc sunt aproape 3 milioane de dolari (MINUTA)

07 Feb 2024 1682

Tribunalul Constanța, termen nou în dosarul privind cadastrarea județului Constanța!

27 Jan 2024 938

Retrospectiva insolvențelor la Constanța! Cele mai importante decizii ale anului 2023

21 Dec 2023 1453

Constanța. Răsturnare de situație în cazul insolvenței Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul sucursala Năvodari

03 Dec 2023 1538

Gabriel Mustaţă, transferat la Curtea de Apel Constanța Niţeanu Voichiţa Mihaela este noul judecător al dosarului privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu. Noul termen, februarie 2024

26 Nov 2023 1021

Înalta Curte a decis! Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu rămâne la Tribunalul Constanța!

23 Nov 2023 856

S-a cerut falimentul SC Xenoti SRL, firmă ce deține Hotelul Flora, din Mamaia! Iată decizia Tribunalului Constanța!

08 Nov 2023 1372

Curtea de Apel Constanța a suspendat intrarea în insolvență a companiei Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul - Sucursala Năvodari

01 Nov 2023 1085