„Date care nu corespund realității“ Autorizația de construire a Black Sea Estate, pentru un imobil pe bulevardul Mamaia, Constanța, anulată definitiv. Avem motivarea


 
  • Decizia a fost pronunțată în dosarul 6066/118/2018, în care Asociația Constanța Altfel este reclamant, iar Consiliul Local al Municipiului Constanța, Primarul Municipiului Constanța și compania Black Sea Estate SRL sunt pârâți.
  • Este vorba despre hotărârea 553/2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța în completul format din magistrații Alexandru Ionuț Burtescu, Francisc Nemeth și Claudiu Răpeanu.
  • „Curtea constată că instanța de fond care s-a limitat la preluarea argumentelor pârâților fără a realiza o analiză proprie a normelor de drept aplicabile situației de fapt“, se arată în motivarea instanței.
  • De asemenea, legat de actele care au stat la baza autorizării construirii imobilului, judecătorii au arătat că „nici memoriul și nici certificatul de urbanism nu conțin date care corespund realității“.
  • Facem precizarea că am încercat să obținem un punct de vedere de la reprezentanții companiei, însă acest lucru nu a fost posibil, la numerele de telefon indicate la Registrul Comerțului nerăspunzând nimeni.
  • La momentul pronunțării hotărârii Curții de Apel, Iasemin Osman, directorul general al companiei, ne-a declarat că nu dorește să facă niciun comentariu.
  • Decizia Curții de Apel Constanța este definitivă.
 
Curtea de Apel Constanța a motivat decizia prin care s-a dispus anularea autorizației de construire a unui imobil cu șase etaje, pe bulevardul Mamaia, din Constanța, dezvoltatorul fiind compania Black Sea Estate SRL.
 
Decizia Curții a venit să răstoarne hotărârea inițială pronunțată de Tribunalul Constanța, prin care fusese respinsă acțiunea.
 
Potrivit Hotărârii nr. 553/2021pronunțată de Curtea de Apel Constanța în completul format din magistrații Alexandru Ionuț Burtescu, Francisc Nemeth și Claudiu Răpeanu, instanța a admis recursul declarat de Asociația Constanța Altfel.
 
În continuare, instanța de recurs a dispus anularea Autorizației de construire nr. 146/2019, HCLM Constanța nr. 120/2018 privind aprobarea PUD, dar și a HCLM Constanța nr. 279/2016 privind aprobarea PUZ pentru zona delimitată de de b-dul Mamaia, str. Oneşti, str. Unirii şi str. Grozeşti.
 
În motivarea acestei decizii, se arată în document, „Curtea constată că instanța de fond care s-a limitat la preluarea argumentelor pârâților fără a realiza o analiză proprie a normelor de drept aplicabile situației de fapt ce rezultă din probele administrate, a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii motiv pentru care se impune casarea acesteia și, în conformitate cu raționamentul expus, în rejudecarea cererii, admiterea cererii reclamantei“.
 
Judecătorii de la Curte au arătat, legat de actele care au stat la baza autorizării construirii imobilului că „nici memoriul și nici certificatul de urbanism nu conțin date care corespund realității“, potrivit Hotărârii nr. 553/2021, citată pe Jurindex.
 
Decizia a fost pronunțată în dosarul cu numărul 6066/118/2018 aflat pe rolul Secției a II-a Civile, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Constanța. În cauză, părți sunt Asociația Constanța Altfel, în calitate de recurent – reclamant, și, respectiv, Consiliul Local al Municipiului Constanța, Primarul Municipiului Constanța și compania Black Sea Estate SRL – în calitate de intimați – pârâți.



 

„Nici memoriul și nici certificatul de urbanism nu conțin date care corespund realității“

 

În motivarea deciziei, judecătorii de la Curtea de Apel au arătat că „în memoriul general aferent PUZ aprobat prin H.C.L.M. Constanța nr. 279/2016 se menționează că zona studiată face parte conform PUG Constanța aprobat prin HCLM nr. 653/1999 a cărui valabilitate a fost prelungită prin HCLM nr. 81/2013 din UTR 4a, ZRL2a – zona locuințelor individuale și colective mici cu maxim P+2 niveluri, POT 35-45%, CUT 1-1.20 și regim maxim de înălțime P+2E (9m la cornișă)“.
 
În continuare, se arată, „conform certificatului de urbanism nr. 966/01.04.2015 ce a stat la baza emiterii PUZ reiese că regimul tehnic al zonei ZRL2a este următorul: POT maxim 35% (locuire) și 45% (locuire și funcțiuni complementare); CUT maxim 1 (locuire) și 1,35 (locuire și funcțiuni complementare), regim înălțime maxim P+2 (9m la cornișă), se admite o creștere cu 10% a POT și corespunzător CUT dacă solicitantul CU deține o parcelă rezultată prin comasarea a alte 2 parcele dintre care cel puțin una nu era construibilă anterior comasării, sau dacă respectivul solicitant a realizat în interiorul clădirii o funcțiune complementară admisă“.
 
„Nici memoriul și nici certificatul de urbanism nu conțin date care corespund realității. Astfel, prevederile Regulamentului aferent PUG cu privire la ZRL2a sunt diferite de cele prezentate în memoriu și CU și sunt corect cuprinse în referatul nr. (...)/14.10.2015 aferent PUZ. Astfel regimul tehnic al zonei ZRL2a este următorul: POT maxim 35%; CUT maxim 1, regim înălțime maxim P+2, se admite o creștere cu 10% a POT și corespunzător CUT dacă solicitantul CU deține o parcelă rezultată prin comasarea a alte 2 parcele dintre care cel puțin una nu era construibilă anterior comasării, sau dacă respectivul solicitant a realizat în interiorul clădirii o funcțiune complementară admisă“, au arătat judecătorii, potrivit hotărârii citate pe www.rolii.ro.
 
De asemenea, instanța de recurs a mai arătat că „din aceste dispoziții preluate din Regulamentul Local de Urbanism al Mun. Constanța reiese că împărțirea ZRL2a în zonele ZR1a și ZR1b cu POT – uri maxime de 70% și 60% este nelegală, încălcând-se astfel prevederile PUG și regulamentului aferent. Din secțiunea III art. 15 Procent maxim de ocupare a terenului (POT) din regulamentul aferent PUZ nu reiese modalitatea în care s-a procedat la creșterea POT de la 35% la 60%-70%, în condițiile în care Regulamentul Local de Urbanism al Mun. Constanța prevedea pentru zona respectivă posibilitatea creșterii doar cu 10% a POT și doar în condițiile restrictive enumerate mai sus, care oricum nu erau îndeplinite în speță“.
 


 

„Împărțire nelegală“

 
„Nici împărțirea ZRL2a în zonele ZR1a și ZR1b în privința CUT – urilor maxime de 4 și 1,20/1,35 nu este legală, încălcând-se astfel prevederile PUG și regulamentului aferent“, au mai spus judecătorii.
 
Totodată, „Curtea mai reține și faptul că, având în vedere și mențiunile anexei nr. 2 a legii 350/2001 prin care sunt definiți indicatorii de urbanism POT și CUT, care privesc exclusiv limitele în care se poate construi pe parcelă de teren în interiorul unei zone de reglementare, că respectivi indicatori, o dată stabiliți prin PUG sau PUZ (prin derogare de la PUG în limitele permise de lege), sunt avuți în vedere pentru fiecare parcelă din zona reglementată și nu ca un raport între această suprafață și parcele care o compun, așa cum nelegal s-a prevăzut în Regulamentul aferent PUZ. Prin urmare, planul urbanistic zonal și regulamentul aferent acestuia nu se poate adresa amplasamentului care a generat elaborarea planului sub pretextul reglementării unor subzone, cu scopul de a eluda indicatorii de urbanism pentru zona respectivă, pentru a produce un efect contrar prevederilor legii sau planului de urbanism general“, conform sursei citate.
 
„Nelegalitatea PUZ aprobat prin H.C.L.M. Constanța nr. 279/2016 atrage și nelegalitatea PUD care a avut la bază indicatorii urbanistici aprobați prin PUZ. Astfel, CUT maxim și POT maxim pentru zona respectivă nu puteau depăși 1, respectiv 35% în condițiile date sau 1,2, respectiv 38,5% în condițiile în care se putea opera majorarea de 20%, respectiv 10%. Prin PUD s-au prevăzut indicatori CUT maxim de 3 și POT maxim de 45%, cu mult peste ce era permis pentru zona respectivă, precum și posibilitatea construirii unei clădiri cu regim de înălțime P+5-6E (27m) în condițiile în care zona respectivă avea un regim de înălțime de P+2E (10m)“, potrivit instanței de recurs.
 

„Nelegalitate PUZ atrage nelegalitatea PUD“

 
Nu în ultimul rând, „în speță, nelegalitatea PUZ atrage atât nelegalitatea PUD dar și subsecvent a AC nr. 146/2019, în condițiile în care indicatorii urbanistici autorizați nu au corespondent în planurile urbanistice zonal și de detaliu, pe de o parte, și, pe de altă parte, autorizația de construire nu poate subzista în lipsa planurilor de urbanism zonal și de detaliu aferente zonei/parcelei pentru care s-a emis autorizația de construire. Prin AC nr. 146/2019 s-a autorizat un CUT de 2,99 cu mult peste CUT 1 aferent zonei, un POT de 45% peste cel de 35% aferent zonei respective și un regim de înălțime mai mare decât P+2E“.
 
Așa cum precizam anterior, este vorba despre Autorizația de construire emisă în beneficiul dezvoltatorului Black Sea Estate SRL, fiind vorba despre lucrări pentru „construire imobil P+5E-6Er Birouri și Parcare“.
 
Compania este condusă de Vural Haci și Vural Ugur.
 
Facem precizarea că am încercat să obținem un punct de vedere de la reprezentanții companiei, legat de decizia Curții de Apel Constanța de anulare a autorizației de construire pentru imobilul din bulevardul Mamaia, dar și a restului documentului, însă acest lucru nu a fost posibil, la numerele de telefon indicate la Registrul Comerțului nerăspunzând nimeni.
 
Amintim că, la momentul pronunțării hotărârii Curții de Apel, Iasemin Osman, directorul general al companiei, ne-a declarat că nu dorește să facă niciun comentariu.
 
În cazul în care reprezentanții Black Sea Estate ne vor transmite un punct de vedere, acesta va fi publicat imediat ce ne va fi pus la dispoziție.
 
Decizia Curții de Apel Constanța este definitivă.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Judecătorii au anulat autorizația de construire a unui imobil situat pe bulevardul Mamaia. Beneficiarul, Black Sea Estate SRL
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE- Ce spune fostul city manager Felicia Ovanesian câștigă la Tribunal procesul cu Primăria Constanța! Ce a obținut (MINUTA)

24 Apr 2024 949

Alex Building SRL și Anderssen SRL se vor ocupa de înființare rețea de canalizare menajeră în comuna Albești, județul Constanța! (DOCUMENT)

01 Apr 2024 962

Black Sea Estate SRL vrea să edifice un incubator de afaceri pe bulevardul I.C. Brătianu din Constanța

13 Mar 2024 791

Justiție Constanța Dezvoltatorul imobiliar Black Sea Estate SRL l-a dat în judecată pe primarul Vergil Chițac

28 Feb 2024 598

Black Sea Estate SRL, răspuns negativ pentru un bloc de 9 etaje în Constanța

07 Nov 2023 1153

Dezvoltatorul imobilar Black Sea Estate din Constanța, în așteptarea deciziei Tribunalului

07 Jun 2023 1445

Black Sea Estate din Constanța și primarul, obligați să desființeze lucrările la un bloc! Tribunalul decide când se judecă apelul pentru salvarea imobilului

05 Jun 2023 3160

Se cere preschimbarea termenului în procesul în care un dezvoltator imobiliar și primarul au fost obligați să desființeze lucrările de la un bloc din Constanța!

03 May 2023 1385

Dezvoltatorul imobiliar și primarul Constanței, obligați de instanță să desființeze lucrările la un bloc de pe bulevardul Mamaia! Dosarul, în apel

17 Feb 2023 11300

Vural Haci nu poate să ridice un nou bloc de 9 etaje, în Constanța

30 Jul 2022 2728

Investiții la Constanța Vural Haci de la Country Estate SRL a obținut o nouă autorizație de construire pentru blocurile de 9 etaje de pe strada Baba Novac

21 Mar 2022 2210

Bloc în construcție, autorizație anulată De ce a respins Curtea de Apel cererea de revizuire formulată de Black Sea Estate (DOCUMENT)

11 Jan 2022 5313

Ridica un imobil când instanța a anulat autorizația Black Sea Estate Constanța a pierdut procesul! Trebuie să plătească și onorariul avocatului municipalității

17 Nov 2021 2043

Compania Black Sea Estate, cerere de revizuire la Curtea de Apel! Dezvoltatorul ridica un imobil pe bulevardul Mamaia când instanța a anulat autorizația

05 Oct 2021 1865

Ce se construiește Bloc cu nouă etaje, pe strada Baba Novac din Constanța, construit de Country Estate. Ce anunț a făcut Agenția pentru Protecția Mediului

30 Jun 2021 2621