Deciza judecătorilor din Constanța în dosarul dintre reclamanții JT Grup OiL SA, Tiberiu Rafaello Cristian Tucan și Taner Gazi cu pârâții Primăria Năvodari și Building Ştefan AOP SRL





















 
  • În anul 2022, pe rolul Tribunalului Constanța, Secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost înregistrat dosarul cu indicativul 7552/118/2022 și cu obiectul - anulare act administrativ autorizaţia nr 283/09.08.2022.
  • Părțile dosarului care este în stadiul procesural de fond sunt: JT Grup Oil SA (ZONA A),  Tucan Tiberiu Rafaello Cristian și Gazi Taner – reclamanți, iar Primarul Oraşului Năvodari, Societatea Building Ştefan AOP SRL și UAT Oraşul Năvodari  - pârăți.
 
În ședința din 16 aprilie, magistrații constănțeni s-au pronunțat în dosarul dintre reclamații JT Grup OiL SA, Tiberiu Rafaello Cristian Tucan, Taner Gazi și pârâții  Primarul Oraşului Năvodari, societatea Building Ştefan AOP SRL și UAT Oraşul Năvodari.
 
Pe data de 08.11.2022, pe rolul Tribunalului Constanța, Secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost înregistrat dosarul cu indicativul 7552/118/2022 și obiectul - anulare act administrativ Autorizaţia nr 283/09.08.2022.
 
Părțile dosarului aflat în stadiul procesural de fond sunt: JT Grup Oil SA (ZONA A),  Tucan Tiberiu Rafaello Cristian  și Gazi Taner   -  reclamanți, iar Primarul Oraşului Năvodari, Societatea Building Ştefan AOP SRL și UAT Oraşul Năvodari – părți.
 
În ședința din 16.04.2024, judecătorii au admis excepția inadmisibilității invocată de pârâtul JT Grup Oil SA
„ Admite excepția inadmisibilității invocată de pârâtul JT Grup Oil SA cu privire la excepția de nelegalitate a AC nr.208/31.08.2009 și nr.361/13.10.2011 invocată de pârâtul Societatea Building Ștefan AOP SRL. Respinge ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a AC nr. 208/31.08.2009 și nr. 361/13.10.2011. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunțată pe 16.04.2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței“, se spune în soluția pe scurt.
 
 

Despre J.T. Group Oil SA

 
Societatea JT Grup OIL SA s-a înființat în anul 2010 și are sediul social pe bulevardul Năvodari nr. 1, din Năvodari, județul Constanța. Activitatea principală conform codului CAEN constă în „Comerț cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi și gazoși al produselor derivate”.
 
Acționarul majoritar al societății cu 90% este Jean Paul Tucan, politician și afacerist cunoscut, iar procentul de 10% este deținut de către Bogdan-Florin Aldea. Administratorii firmei sunt: Bogdan Florin Aldea, Andrea-Elena Dublea și Alexandra-Maria Tucan.
 
Din anul 2007 până în prezent, JT Grup OIL SA a câștigat 179 de contracte prin achiziții directe, de la autprități publice locale. Printre acestea se numără: Serviciul Comunitar de Utilități Publice Albești, Consiliul Local I. C. Brătianu, Județul Tulcea, Comuna Turcoaia și altele.
 
În anul fiscal 2022, JT Grup OIL SA, cu 35 de salariați, a raportat o cifră de afaceri de 301.649.192 lei și un profit de 6.300.656 lei.
 
Societatea J.T. GRUP OIL SA deține integral capitalul social al societății J.T. Oil Terminal Constanța SRL și au același obiect de activitate, comerț cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi și gazoși inclusiv Import-Export.
 
J.T. Grup Oil SA deține patru proprietăți imobiliare unde sunt declarate și puncte de lucru, respectiv în Incinta Baza Sportivă Badea Cârțan, pe B-dul Aurel Vlaicu (Lot între str. Ștefăniță Vodă și Stadionului), Năvodari, DJ 226, zona rezervoare RAJA, Năvodari str. M20, nr.49D și Constanța, I.C. Brătianu nr. 50.
 
Societatea mai desfășoară activități la punctele de lucru din Costinești, contract de închiriere – Lacul Costinești și cale de acces pe malul lacului, intravilan Costinești, Mamaia – zona Hotel Delta, cuveta lac Siutghiol (contract închiriere), Portul Midia- contract de asociere în participațiune.
 
 

Despre Building Stefan AOP SRL

 
 
Înființată în anul 2016, Building Stefan AOP SRL are sediul pe strada Promenada Navodari, nr. 33 din Năvodari și se ocupă de dezvoltare (promovare) imobiliară. Asociații firmei sunt:  Ștefan Odagiu, cu 80 % din capitalul social, Paula Odagiu și Vasile Odagiu, fircare cu câte cu 10% din capitalul social. Administratorul firmei este Matei Claudiu.
 
Potrivit termene.ro, Paula Odagiu mai este asociată în  Aleka S Travel SRL,  Building Stefan Trattoria SRL și Zen Eleven SRL.
 
Numele lui  Ștefan Odagiu apare în: Odagiu Ștefan Persoană Fizică Autorizată Tulcea,  Odagiu D. Maria (Odagiu Maria) Asociație Familială, Tefani Wind SRL, Building Ștefan Rent SRL,  Building Stefan Beach Club SRL și Azimuth Beach&Lounge SRL.
 
La rândul său,  Vasile Odagiu este asociat în Gelato Artigianale SRL. Claudiu Matei este asociat în Markony Media SRL, Furniture Home Design SRL, Give You SRL și All Drawings MTE SRL.
 
În anul fiscal 2023, firma cu 16 salariați a raportat o cifră de afaceri de 52.071.048 lei și un profit de 17.757.261 lei.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
De asemenea, pentru documentarea acestui articol au fost folosite și informații de pe termene.ro.
 
Citește și:
 
Următorul termen stabilit în luna aprilie: Decizii importante în dosarul JT Grup Oil SA vs. primarul și UAT Năvodari
 
Firme Constanța: Societatea J.T. Grup Oil - S.A. și-a majorat capitalul social

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Bancherul Gheţea Radu Graţian, suspectat de ucidere din culpă! Judecătoria Constanța anunță primul termen în dosar (DOCUMENT)

30 Apr 2024 334

Crimă într-un hotel din Mangalia! Cazul a ajuns azi la Curtea de Apel Constanța

30 Apr 2024 397

Parchetul Tribunalului Constanța pune la bătaie patru posturi de execuție pentru promovarea procurorilor (DOCUMENT)

29 Apr 2024 477

Tribunalul Constanța radiază Encanto Dance SRL! Firma a avut punct de lucru în Tomis Mall

29 Apr 2024 352

Dosarul Retrocedărilor! Judecătorii explică de ce Giurgiucanu a pierdut procesul cu Municipiul Constanța pentru terenul din zona Cazino, Mamaia (MOTIVARE)

28 Apr 2024 574

Judecătorii de la Tribunal au suspendat procesul între Consiliul Local Limanu și afaceristul Marius Bărbat, fost comisar în cadrul Serviciului Antifraudă

28 Apr 2024 510

Termen în dosarul dintre CJ Constanța și o firmă din București

28 Apr 2024 335

Doi bărbați au fost duși după gratii la Penitenciarul Poarta Albă, județul Constanța. Iată pentru ce infracțiuni

27 Apr 2024 557

Soluția magistraților în procesul dintre Prefectul Județului Constanța și Primarul Comunei Amzacea

27 Apr 2024 383

Tara Concept SRL devine o nouă prezență în peisajul imobiliar al Constanței

27 Apr 2024 359

OX Invest SRL debutează în sectorul facilităților de cazare pentru vacanțe în Constanța

27 Apr 2024 337

Cine și-a deschis restaurant la Constanța?

27 Apr 2024 820

​Un nou termen în dosarul dintre prefectul județului Constanța și primarul comunei Cuza Vodă. Ce au decis magistrații

27 Apr 2024 585

Comuna Nicolae Bălcescu, în proces cu o firmă din Giurgiu. Dosarul, pe rolul Tribunalului Constanța

27 Apr 2024 679

Restaurant nou în Constanța!

27 Apr 2024 4811