Decizia Curții de Apel. Prefectura Constanța obligată de instanță să-l despăgubească pe fostul consilier județean Emil Banias

 
  • Instituția Prefectului județului Constanța a pierdut recursul judecat de magistrații Curții de Apel Constanța în dosarul nr.18402/212/2020, care a avut ca obiect o contestaţie la executare 212/S/2020
  • Deoarece contestația Prefecturii nu a fost admisă, reprezentantul Guvernului în teritoriu va trebui să identifice soluții pentru despăgubirea fostului consilier județean, Emil Banias
  • Încetarea mandatului lui Banias în 2017 a dus și la înlocuirea acestuia din calitatea de membru ATOP, unde avea o indemnizație de 2000 de lei/lună
  • În același an, Banias a fost exclus din partidul ALDE iar ca urmare a pierderii calităţii de membru al partidului politic pe a cărui listă a fost ales, locul de consilier județean a fost declarat vacant de fostul președinte al Consilului Județean Constanța, Horia Marius Țuțuianu
  • Banias a plecat din CJC însă a demarat o serie de procese, pe care le-a câștigat
  • De altfel, tot Curtea de Apel Constanţa a soluționat în 2019 și recursul Prefecturii Constanța, împotriva deciziei Tribunalului prin care Emil Banias și-a recăpătat pe final, mandatul de ales județean
 
Instituția Prefectului județului Constanța a pierdut recursul judecat de magistrații Curții de Apel Constanța în dosarul nr.18402/212/2020, care a avut ca obiect contestaţie o la executare 212/S/2020.

Deoarece contestația Prefecturii nu a fost admisă, reprezentantul Guvernului în teritoriu va trebui să identifice soluții pentru despăgubirea fostului consilier județean, Emil Banias și ulterior, să se îndrepte către cei care au greșit atunci când au cerut, repectiv, semnat pentru încetarea mandatului lui Banias, fostul prefect Adrian Nicolaescu și ex- președinte al CJ, Horia Țuțuianu.

Încetarea mandatului lui Banias în 2017 a dus și la înlocuirea acestuia din calitatea de membru ATOP, unde avea o indemnizație de 2000 de lei/lună.
Practic, prin decizia magistraților de la Curtea de Apel, care s-au pronunțat în dosar pe 20 mai a.c. și au respins recursul instituției Prefectului ca nefondat, lui Emil Banias trebuie să i se plătească aproximativ 75.000 de lei de la cei care i-au pus capăt mandatului de ales județean în 2017.
Vă reamintim, Emil Sorin Banias câștiga în 2016 un mandat de consilier județean pe listele ALDE Constanța.
Fratele deputatului liberal Mircea Banias și-a exercitat mandat timp de aproape doi ani, până când pe fondul unor lupte interne din filiala, conducerea ALDE a decis excluderea lui din partid. Alesul județean făcea parte și din Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, subordonată Consiliului Județean Constanța.
În anul 2017, Banias a fost exclus din partidul ALDE iar ca urmare a pierderii calităţii de membru al partidului politic pe a cărui listă a fost ales, locul de consilier județean a fost declarat vacant de fostul președinte al Consilului Județean Constanța, Horia Marius Țuțuianu (n.r. actual deputat PSD).

Totodată, ordinul de încetare a mandatului a fost emis de prefectul județului Constanța de la acea vreme, Adrian Nicolaescu (n.r. în prezent pensionar).
Banias a plecat din CJC însă a demarat o serie de procese, pe care le-a câștigat.
De altfel, tot Curtea de Apel Constanţa a soluționat în 2019 și recursul Prefecturii Constanța, împotriva deciziei Tribunalului prin care Emil Banias și-a recăpătat pe final, mandatul de ales județean.
 
PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și:

Vrea banii înapoi! Emil, fratele deputatului Banias, pregătit să “execute” un fost prefect și un ex-președinte al Consiliului Județean Constanța!  
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Flash Lighting Services SA și Municipiul Constanța, părți într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Constanța

10 May 2024 133

Justiție Constanța Situația unui teren de pe strada S11 din Năvodari, în atenția magistraților de la Curtea de Apel Constanța

08 May 2024 695

Justiție Constanța Închisoare cu executare pentru un bărbat care a „poftit“ la caviar, brânză cu mucegai și salam nobil

07 May 2024 681

Judecătoria a anulat parțial hotărârea BEM Cei cinci reprezentanți de la AUR de pe lista pentru Consiliul Local Municipal Constanța pot candida!

06 May 2024 1169

Justitie Constanța Cinci ani de închisoare cu executare pentru trei cutii de ton, ciocolată și două sticle de whisky

03 May 2024 770

PMP a atacat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o hotărâre a BEC privind reprezentarea în secţiile de vot din străinătate şi a cerut anularea ei

03 May 2024 440

Constanța. Amânare de pronunțare în dosarul unor falși polițiști

02 May 2024 467

Primăria Constanța la judecată cu administratorul vilei turistice Mizuumi din stațiunea Mamaia

27 Apr 2024 588

Justiție Constanța Se dizolvă Societatea Agricola Valu lui Traian? Dosarul, pe rolul Judecătoriei

27 Apr 2024 1723

Modificări în actele constitutive ale Asociației Stropi de Lumină Constanța

27 Apr 2024 383

Apel respins în procesul dintre Bestfoam SRL și Comisariatul Județean Constanța

18 Apr 2024 417

Curtea de Apel Constanța, protocol cu Inspectoratul Școlar Județean pentru educația juridică în școli! Elevii vor putea vizita instanțele de judecată

17 Apr 2024 570

Justiție Constanța Mega Instal Gaz Service SRL în conflict cu autoritățile locale din comuna Limanu. A fost stabilit un nou termen în dosar

16 Apr 2024 608

Justiție Constanța Termen stabilit în dosarul litigiului achizițiilor publice dintre Nav Maritim Consulting SRL și CNACN

16 Apr 2024 508

Greenpeace România cheamă în judecată ABADL și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină "Grigore Antipa"

15 Apr 2024 629