Despăgubiri de 1,96 milioane de euro legate de un teren din Constanța. Evaluator în așteptarea sentinței

Avocați pledând, în instanță. Foto cu rol ilustrativ din Arhiva ZIUA de Constanța
  • Este vorba despre dosarul cu indicativul 5372/3/2022, în care Mihai Dunăreanu a fost acuzat de procurorii anticorupție de participație improprie la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
  • Judecătorii Curții de Apel au analizat apelurile declarate în cauză și au anunțat că verdictul va fi pronunțat la data de 28 noiembrie 2023.
  • Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, luarea măsurilor preventive sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nici o situaţie să înfrângă prezumţia constituţională de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.
Mihail Dunăreanu, evaluator într-un dosar al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților vizând un teren din Constanța, ce este menționat și în Dosarul Retrocedărilor, așteaptă hotărârea pe care o vor pronunța judecătorii din București.
 
Mai exact, este vorba despre apelurile declarate în dosarul în care evaluatorul a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, dar Tribunalul București a ajuns la concluzia că, în cauză, a intervenit prescripția răspunderii penale.
 
Prin aceeași hotărâre, Tribunalul București a dispus obligarea evaluatorului la plata către Statul Român prin Ministerul Finanțelor a sumei de 9.714.022 de lei, adică circa 1,96 de milioane de euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat.
 
Cazul a ajuns la Curtea de Apel București după ce atât Mihai Dunăreanu, cât și DNA, precum și Statul Român au atacat prima decizie, a Tribunalului București.
 
Este vorba despre dosarul cu indicativul 5372/3/2022, în care Mihai Dunăreanu a fost acuzat de procurorii anticorupție de participație improprie la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
 
Acum, judecătorii Curții de Apel au analizat apelurile declarate în cauză și au anunțat că verdictul va fi pronunțat la data de 28 noiembrie 2023.
 
Ce spune DNA
 
Așa cum arătam, în edițiile anterioare, în rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, în perioada 10 februarie - 20 aprilie 2011, Mihail Dunăreanu, în calitate de evaluator desemnat într-un dosar al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților să estimeze valoarea de piață a unui teren situat în municipiul Constanța, și-ar fi exercitat în mod defectuos atribuțiile de serviciu prevăzute în legislația primară.
 

Potrivit DNA, evaluatorul Dunăreanu ar fi stabilit o valoare a terenului-subiect de 15.668.460 lei – cu 162% mai mare decât valoarea de piață estimată legal, provocând bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de 9.714.022 lei – sumă pe care evaluatorul a fost obligat acum să o achite, de către judecătorii Tribunalului București.
 
Conform DNA, terenul ar fi fost supraevaluat la 15.668.460 de lei. În realitate, spune DNA, valoarea de piață ar fi fost, potrivit estimării legale, de 5.954.438 de lei.

 
Au mai spus procurorii că, după ce dosarul a ajuns la ANRP, „au avut loc mai multe cesiuni, aparent fără justificare economică, la capătul cărora 55% din drepturi au fost transferate de (.....) (în realitate (.      )) către un grup de cesionari de drepturi litigioase ((.....), (.....), (.....)/ (.....)) cu conexiuni în mediul infracțional sau în mediul politic cu influență la conducerea ANRP“.
 
Mențiuni cu privire la teren apar și în sentința definitivă din Dosarul Retrocedărilor din Constanța.
 
Procurorii au spus legat de terenul ce face obiectul dosarului DNA, că nu s-a „putut «rezolva» cu administrația (...) deoarece terenul revendicat (alcătuit din două parcele situate la extremitatea estică a lotului 30) era situat în incinta Portului Constanța, administrat de Ministerul Transporturilor, iar despăgubirea necesita altă procedură“.
 
Ce a decis Tribunalul București
 
Iată minuta deciziei pronunțate de Tribunalul București, pe care Curtea de Apel București va hotărî dacă rămâne în picioare în urma apelurilor declarate:
 
„În temeiul art. 396 alin. 1 şi 6 C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. 1 lit. f teza a II-a C. proc. pen., cu aplicarea art. 153 alin. 1 C. pen., art. 154 alin. 1 lit. b C. pen. și art. 5 C. pen., încetează procesul penal început faţă de inculpatul Dunăreanu Mihail pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 52 alin. 3 teza I C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 297 alin. 1 C. pen., raportat la art. 309 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
 
În temeiul art. 397 alin. 1 C. proc. pen., raportat la art. 19 și 25 C. proc. pen., cu aplicarea cu aplicarea art. 998 C. civ., admite în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, în contradictoriu cu inculpatul Dunăreanu Mihail, și, în consecință, obligă inculpatul la plata către partea civilă, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat, a sumei de 9.714.022 lei, reprezentând debit principal, și a dobânzii legale aferente debitului principal, calculată până la data achitării integrale a acestuia.
 
Respinge în rest, ca nefondată, acțiunea civilă exercitată de partea civilă, în contradictoriu cu inculpatul, respectiv cu partea responsabilă civilmente Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
 
În temeiul art. 404 alin. 4 lit. c C. proc. pen., raportat la art. 249 alin. 1 C. proc. pen., menține măsura sechestrului asigurător, instituită prin ordonanța din data de 25.10.2021, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de Combatere a Corupției, în dosarul nr. 30/P/2019, asupra bunurilor inculpatului Dunăreanu Mihail, până la concurența sumei de 9714022 lei.
 
În temeiul art. 404 alin. 4 lit. c C. proc. pen., raportat la art. 249 alin. 1 C. proc. pen., ridică măsura sechestrului asigurător, instituită prin ordonanța din data de 25.10.2021, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de Combatere a Corupției, în dosarul nr. 30/P/2019, asupra bunurilor inculpatului Dunăreanu Mihail, în vederea garantării executării cheltuielilor judiciare în cuantum de 17200 lei.
 
În temeiul art. 404 alin. 4 lit. c C. proc. pen., raportat la art. 249 alin. 1 C. proc. pen., ridică măsura sechestrului asigurător, instituită prin ordonanța din data de 25.10.2021, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de Combatere a Corupției, în dosarul nr. 30/P/2019, asupra bunurilor numitului Tudorache Răsvan Mircea.
 
În temeiul art. 404 alin. 4 lit. c C. proc. pen., raportat la art. 249 alin. 1 C. proc. pen., ridică măsura sechestrului asigurător, instituită prin ordonanța din data de 25.10.2021, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de Combatere a Corupției, în dosarul nr. 30/P/2019, asupra bunurilor numitului Trăistaru Viorel.
 
În temeiul art. 404 alin. 4 lit. c C. proc. pen., raportat la art. 249 alin. 1 C. proc. pen., ridică măsura sechestrului asigurător, instituită prin ordonanța din data de 25.10.2021, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de Combatere a Corupției, în dosarul nr. 30/P/2019, asupra bunurilor numitului Țîrvuloiu Cosmin.
 
În baza art. 25 alin. 3 C. proc. pen., respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de Ministerul Public, privind restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, prin desființarea totală a Raportului de evaluare întocmit de inculpatul Dunăreanu Mihail în dosarul nr. 44037/CC/2009 și a Deciziei CCSD nr. 9765/01.06.2011 și a Titlurilor de conversie ANRP nr. 2356, 2370 și 2371/11.07.2011 și nr. 2897/08.08.2011, emise pe numele cesionarilor Tudorache Răsvan-Mircea, Trăistaru Viorel, Gentilezza Enrico și Țîrvuloiu Cosmin.
 
În baza art. 275 alin. 3 C. proc.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii, pentru procuror, partea civilă, partea responsabilă civilmente și inculpat. Pronunțată în data de 13.04.2023, prin punerea la dispoziție a hotărârii, prin mijlocirea grefei instanței“.
 
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, luarea măsurilor preventive sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nici o situaţie să înfrângă prezumţia constituţională de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Dosarul Retrocedărilor
O cunoscută companie din Constanța a aflat în 2022 că primăria îi luase terenurile în 2019! (DOCUMENT)

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Despăgubiri de 1,96 milioane de euro legate de un teren din Constanța, desființate de Curtea de Apel București! S-a decis rejudecarea (MINUTA)

28 Nov 2023 933

Evaluator obligat în primă instanță la despăgubiri de peste 1,96 de milioane de euro, în legătură cu un teren din Constanța! S-a stabilit data judecării apelului

26 Jun 2023 1246

Legături cu Dosarul Retrocedărilor Prescripție penală, dar despăgubiri de aproape două milioane de euro, într-un proces de supraevaluare a terenurilor din Constanța!

14 Apr 2023 5708

DNA acuză - un teren din Portul Constanța, supraevaluat la peste 3 milioane de euro. Judecătorii așteptați să se pronunțe azi

25 May 2022 1577

Teren din Portul Constanța, supraevaluat la peste 3 milioane de euro - acuză Anticorupția! Evaluator trimis în judecată. Legături cu Dosarul Retrocedărilor

19 Apr 2022 3147