DNA Constanţa a trimis în judecată un psiholog. Ieri s-a luat o decizie importantă

Începe judecata Oanei Danciu, psiholog de profesie, suspectată de trafic de influenţă în formă continuată.
 
Ieri, Tribunalul Constanţa a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 171/P/2017, din data de 20 decembrie 2017, al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a Oanei Danciu pentru infracţiunea de trafic de influenţă, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Pe cale de consecinţă, instanţa a dispus începerea judecăţii cauzei. Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: „În perioada aprilie - august 2017, inculpata Danciu Oana, în mai multe rânduri şi la diferite intervale de timp, a pretins şi a primit de la o persoană (martor în cauză) mai multe sume de bani totalizând circa 70.000 de lei (echivalentul a aproximativ 15.000 de euro)“.
 
„În schimbul acestor bani, inculpata a afirmat că are influenţă asupra unor persoane din cadrul Şantierului Naval Constanţa, al Universităţii Maritime Constanţa, al Autorităţii Navale Române şi al Centrului Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale, pe care le poate determina să creeze anumite facilităţi martorului: angajarea pe postul de operator dană, promovarea unor examene, obţinerea unui brevet de marinar etc.“, conform DNA.
 
Citeşte şi: 
 
Un rechizitoriu cum rar ţi-e dat să citeşti!
Procurorii Anticorupţie descriu o scenă ca-n filme. S-a întâmplat în faţa unei biserici din Constanţa (document)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Închisoare cu executare pentru un psiholog din Constanţa. Decizia este definitivă

01 Nov 2018 2342

Psiholog condamnat pentru trafic de influenţă. Pedeapsa, contestată

09 Jul 2018 1709

O nouă condamnare pentru psihologul Oana Danciu!

12 May 2018 3896

Constanţa. DNA acuză – mită în faţa unei biserici. Un psiholog a fost condamnat

02 May 2018 2938

Psihologul Oana Danciu, sub control judiciar

12 Apr 2018 2074

Un rechizitoriu cum rar ţi-e dat să citeşti! Procurorii Anticorupţie descriu o scenă ca-n filme. S-a întâmplat în faţa unei biserici din Constanţa (document)

19 Jan 2018 3734

Oana Danciu, trimisă în judecată, în stare de libertate. Dosarul, la Tribunalul Constanța

05 Jan 2018 2294

Psihologul Oana Danciu, din Constanţa, nu scapă de controlul judiciar

21 Dec 2017 2101

Un psiholog din Constanţa, sub control judiciar

17 Nov 2017 2880

Ce spun procurorii despre ultimul dosar al psihologului Oana Danciu

03 Nov 2017 3318

Psihologul Oana Danciu, din Constanţa, rămâne sub control judiciar

02 Nov 2017 2372

S-a cerut înlocuirea controlului judiciar cu arestul preventiv Hotărâre definitivă pentru psihologul Oana Danciu

01 Nov 2017 2330

IPJ Constanța a cerut, ieri, înlocuirea controlului judiciar cu arestul preventiv față de psihologul Oana Danciu. Ce a decis Tribunalul

28 Oct 2017 3123

Psihologul Oana Danciu rămâne sub control judiciar

27 Jul 2017 2083

Psihologul Oana Danciu, trimisă în judecată. S-a stabilit primul termen. Şedinţa va fi secretă

25 Jul 2017 5651