Doi foști primari din județul Constanța, trimiși în judecată de DNA, așteptați azi la Tribunal

  • Cei doi foști primari au fost condamnaţi de Tribunalul Constanța în primă instanță la câte trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie.
  • Decizia Tribunalului Constanța a fost contestată la Curtea de Apel Constanța, instanță ce a decis rejudecarea cauzei.

Azi, la Tribunalul Constanța, este programat primul termen (în rejudecare) în dosarul (7388/118/2017*) în care Ion Soare şi Gheorghe Popescu, la data presupuselor fapte primari ai comunelor Cogealac şi Fântânele, au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
 
„La data de 18 ianuarie 2006, inculpaţii Soare Ion şi Popescu Gheorghe, în calitate de primari ai comunelor Cogealac şi Fântânele, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu încălcarea prevederilor legale, au încheiat un acord privind predarea, din administrarea Primăriei Cogealac spre administrarea Primăriei comunei Fântânele, a unei suprafeţe totale de teren de 371,19 ha. În această suprafaţă a fost inclusă în mod abuziv şi suprafaţa de 24.438 mp închiriată anterior de către o societate comercială, în urma organizării unei licitaţii de Primăria comunei Mihai Viteazu.
 
Mai mult, în urmă cu un an, la data de 24 ianuarie 2005, inculpatul Soare Ion, primarul comunei Cogealeac, convenise cu primarul comunei Mihai Viteazu că respectiva suprafaţă aparţine comunei Mihai Viteazu. Aceste demersuri ale inculpaţilor au avut drept consecinţă obţinerea unor foloase necuvenite de către Primăria Fântânele, concomitent cu producerea unui prejudiciu în cuantum de 201.600 de euro şi 531.822 de lei în dauna societăţii beneficiare a terenului respectiv“.
 

Cu suspendare în primă instanță
 

Cei doi foști primari au fost condamnaţi de Tribunalul Constanța în primă instanță la câte trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie.
 
Decizia Tribunalului Constanța a fost contestată la Curtea de Apel Constanța, instanță ce a decis rejudecarea cauzei.
 

Motivare în apel

 
În motivarea deciziei, judecătorii de la Curte arată, printre altele, că „hotărârea primei instanțe nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, iar instanța de apel nu poate efectua controlul judiciar specific căii de atac a apelului, singurul remediu procesual fiind trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, ca o garanție a respectării dreptului la apărare și a principiului dublului grad de jurisdicție“.
 
„Realizarea în apel a unei analize efective a acuzațiilor penale, prin referire la mijloacele de probă administrate are drept consecință directă  lipsirea părților de un grad de jurisdicție și afectarea, în mod grav, a dreptului la apărare, câtă vreme nu ar mai exista nicio cale de atac ordinară, decizia curții fiind definitivă“ se arată în decizia judecătorilor de la Curtea de Apel.

 
Citește și
 

Motivare!
Rejudecarea dosarului foștilor primari Ion Soare şi Gheorghe Popescu, singurul remediu procesual

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosar DNA Constanta! Cazul presupusului şantaj de la SOCEP se va rejudeca! Tribunalul Constanța anunță primul termen

02 May 2024 434

Curtea de Apel Constanța repune pe rol un dosar al DNA Constanța! S-a calculat un presupus prejudiciu de aproape 10 milioane euro

01 May 2024 5576

Procurorul Sorin Constantinescu, fostul șef al DNA Constanța, eliberat din funcţie, prin pensionare!

29 Apr 2024 536

Delegarea procurorului Mihai Stanciu în fruntea DNA Constanța, contestată! Înalta Curte anunță primul termen în dosar

27 Apr 2024 701

Elena Marinela Negulici, fost director economic al CNE Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă într-un dosar DNA Constanța!

24 Apr 2024 570

Ce averi au procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să lucreze la DNA Constanța, după plecarea lui Bodean Andrei și Conortos Constantin (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 935

Procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să-i înlocuiască la DNA Constanța pe Bodean Andrei și Conortos Constantin

23 Apr 2024 762

Dosar DNA Constanța Vasile Iliuță, șeful Consiliului Județean Călărași, termen azi la Curtea de Apel București! (RECHIZITORIU)

23 Apr 2024 667

Curtea de Apel Constanța respinge acțiunea preotului Petrică Leașcu! (MINUTĂ)

20 Apr 2024 798

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 616

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 1711

Surse - percheziții informatice Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, a ajuns la DNA Constanța!

19 Apr 2024 720

Noi procurori la DNA Constanța, în locul lui Andrei Bodean și Constantin Conortos! Ciprian Bodu, Vasile Abagiu, și Dan Haralambie, rămân pe poziții

19 Apr 2024 828

Foști șefi ai Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă

18 Apr 2024 809

Cum arată terenul pe care va fi construit noul sediu al DNA Constanța! (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 1381