Dosar preluat de la Tulcea! DNA Constanţa anchetează un medic ginecolog pentru luare de mită

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au preluat, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, dosarul în care medicul ginecolog Deniz-Taniure Dumitrache, director medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Tulcea, este acuzat de luare de mită.
 
Directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Tulcea a fost arestat preventiv la jumătatea lunii octombrie de Tribunalul Tulcea, la solicitarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, pentru 18 infracţiuni de luare de mită.
 
Aproape de jumătatea acestei luni, Tribunalul Constanţa a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 zile.
 
Cât se află sub control judiciar, medicul ginecolog trebuie, printre altele, să nu depăşească limita teritorială a României decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar, să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice, să nu exercite nicio activitate în cadrul Spitalului Judeţean Tulcea. Inculpatei i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
 
Decizia Tribunalului Constanţa a rămas definitivă.
 
Amintim că lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Tulcea, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, au realizat o activitate de flagrant privind săvârşirea infracţiunii de luare de mită a medicului ginecolog.
 
Citește și:
 
Azi se decide, la Constanţa, libertatea medicului ginecolog Deniz-Taniure Dumitrache

Oficial de la instanţă! Medic ginecolog din Tulcea, arestat pentru 18 infracţiuni de luare de mită

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Recunosc comiterea faptelor“ Un cunoscut medic ginecolog a bătut palma cu DNA Constanța! Date din acordul de recunoaștere a vinovăției (document)

24 Jan 2020 6365

Medicul ginecolog Deniz-Taniure Dumitrache, condamnat

15 Jan 2020 6369

Acord de recunoaştere a vinovăţiei Medicul ginecolog Deniz-Taniure Dumitrache a bătut palma cu procurorii DNA Constanţa

14 Jan 2020 4220

Directorul medical al Spitalului Judeţean Tulcea Medicul ginecolog Deniz Taniure Dumitrache, eliberat din arest (document)

15 Nov 2019 5011

Medicul ginecolog Deniz-Taniure Dumitrache rămâne în arest (minută)

22 Oct 2019 2541

Azi se decide, la Constanţa, libertatea medicului ginecolog Deniz-Taniure Dumitrache

22 Oct 2019 5718