Dosarul vameșului Ioan Hristovici merge la Curtea de Apel

  • Potrivit DNA, banii respectivi au fost remiși de cei doi oameni de afaceri pentru a se proteja de eventuale probleme, cum ar fi întârzierea efectuării operațiunilor vamale.

Dosarul în care Radu Ioan Hristovici, la data faptelor funcționar vamal în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța, a fost condamnat în primă instanță la patru ani de închisoare cu executare merge la Curtea de Apel Constanța. Decizia Tribunalului Constanța a fost contestată.
 
Radu Ioan Hristovici a fost deferit justiției de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul teritorial Constanța, în luna mai 2019.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
 
În datele de 5 mai, respectiv 12 mai 2018, inculpatul Hristovici Radu Ioan, în calitatea menționată mai sus, a primit de la Nasreddin Aswad și Naim Jabanou suma totală de 5.500 lei (3.000 lei și 2.500 lei) în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu privitoare la efectuarea formalităților vamale pentru exportul de animale vii în cazul societăților comerciale administrate de cei doi oameni de afaceri. Banii respectivi au fost remiși de cei doi oameni de afaceri pentru a se proteja de eventuale probleme, cum ar fi întârzierea efectuării operațiunilor vamale.
 
În cauză, în prezența avocaților, inculpații Nasreddin Aswad și Naim Jabanou au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv: un an și șase luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de doi ani și interzicerea, pe o perioadă de doi ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
 
Citește și
 
Gabriel Mustaţă, de la Tribunalul Constanța, nu ar fi vrut să-l judece pe Decebal Făgădău

Oficial de la DNA! Date din noul dosar al lui Nicușor Constantinescu, fostul președinte al CJC


Liviu Dragnea, urmărit de DNA pentru trafic de influență
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Doi afacerişti sirieni și un vameș, condamnați de Tribunalul Constanța

13 Jan 2021 788

Patru ani de închisoare cu executare pentru vameșul Ioan Hristovici! Decizia nu este definitivă

12 Jan 2021 991

Doi afacerişti sirieni, implicați în export de animale vii, au recunoscut Vameș trimis în judecată de DNA Constanța! Azi, un nou termen în instanță

02 Dec 2020 1044

Procesul vameșului Hristovici, amânat pentru luna viitoare

10 Sep 2020 589

Vameș din Constanța, trimis în judecată de DNA. Azi, un nou termen. Care sunt acuzațiile. Procesul a fost suspendat în martie (video)

12 Aug 2020 1715

Decretul privind instituirea stării de urgență în România a afectat și dosarul vameșului Hristovici

10 Apr 2020 588

Procesul vameșului Ioan Hristovici, amânat pentru luna viitoare

13 Mar 2020 1109

Vameș din Constanța, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită. Procesul, amânat (video)

16 Feb 2020 1630

Andrei Bodean, procurorul șef al DNA Constanța, face declarații importante. Este vizat cazul unui vameș acuzat de luare mită (Video)

11 Feb 2020 2192

Doi afacerişti sirieni, condamnaţi definitiv la Constanţa pentru dare de mită

02 Dec 2019 1435

Vameş constănţean, trimis în judecată pentru corupţie. Dosarul a ajuns la Tribunalul Constanţa

04 Jun 2019 1525

Funcționar în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța, trimis în judecată de procurorii DNA Constanța. Ce acuzații i se aduc

24 May 2019 1026