Examen de capacitate al judecătorilor și procurorilor stagiari! S-au înscris patru candidați



Patru magistrați, doi judecători și doi procurori, s-au înscris la examenul de capacitate organizat de Consiliul Superior al Magistraturii împreună cu Institutul Național al Magistraturii.
 
Informația a fost pusă la dispoziție de către Consiliul Superior al Magistraturii, care a publicat recent lista candidaților înscriși la examen.
 
Conform datelor oficiale, cei patru candidați sunt judecătorii stagiari Claudia Maria Roșca (Judecătoria Darabani) și Daria Mălina Țical (Judecătoria Suceava), alături de procurorii stagiari Alexandru Mihai Breje (Parchetul de pe lângă Judecătoria Chișineu Criș) și Bianca Amalia Stan (Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad).
 
Toate cele patru candidaturi au fost admise, iar magistrații stagiari pot susține examenul.
 
Probele scrise în cadrul examenului vor fi susținute pe parcursul a două zile, respectiv 30 și 31 ianuarie 2024, mai exact – pe 30 ianuarie 2024 proba scrisă la drept civil și drept procesual civil și pe 31 ianuarie 2024 proba scrisă la drept penal și drept procesual penal.
 
Probele orale vor avea loc la data de 28 februarie 2024, la următoarele materii: fundamentele constituționale ale statului de drept, instituțiile de bază (din: dreptul civil, dreptul procesual civil, dreptul penal și dreptul procesual penal), organizarea judiciară și Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor.
 
Conform CSM, pentru a fi declarat admis la examen, candidatul trebuie să obțină cel puțin media generală 7 și cel puțin nota 5 la fiecare probă scrisă și orală.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Cele două funcții de vicepreședinte al Curții de Apel Constanța, vacante. Lista completă a posturilor de conducere disponibile
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Încep probele scrise la Examenul de capacitate al judecătorilor și procurorilor stagiari

25 Jan 2024 721

Examen de capacitate al magistraților stagiari! Consiliul Superior al Magistraturii publică lista candidaților înscriși în prima zi lucrătoare din 2024

31 Dec 2023 903

CSM organizează examenul de capacitate pentru judecătorii și procurorii stagiari

30 Oct 2023 945

Cea mai mare medie pe Dobrogea la examenul de capacitate al magistraților – 9,562, la Judecătoria Constanța! Listele complete (DOCUMENTE)

15 Apr 2023 5044

Note de 9 și 10 pentru judecătorii stagiari din Constanța, la probele orale din examenul de capacitate (DOCUMENTE)

07 Apr 2023 2321

Când susțin procurorii stagiari din Dobrogea probele orale la examenul de capacitate

31 Mar 2023 1085

Examen de capacitate pentru judecătorii stagiari! Încep probele orale (DOCUMENT)

29 Mar 2023 1424

Judecători și procurori stagiari din Constanța, la examenul de capacitate! Lista completă. Anunțul Consiliului Superior al Magistraturii

27 Jan 2023 2459

Numele celor admiși Emoții în magistratura din Constanța! Judecătorii și procurorii stagiari, la examenul de capacitate

16 Feb 2022 4941

Magistrați stagiari constănțeni, cu examenul de capacitate amânat din cauza coronavirusului

14 Mar 2020 2641

Cine sunt magistrații stagiari constănțeni care dau examenul de capacitate (document)

12 Mar 2020 3515

Examen de capacitate pentru judecătorii şi procurorii stagiari

22 Nov 2018 1238

DNA angajează Anticorupţia caută electrician, lăcătuș mecanic, instalator sanitar şi tâmplar

04 Jul 2016 3227

CSM a validat examenul de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari

26 Nov 2015 2487

Rezultatele examenului de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari din Dobrogea

09 Nov 2015 2655