Exclusiv! Ca efect al dezincriminării abuzului în serviciu Peste 200 de dosare de la DNA Constanţa ar putea fi închise

Decizia privind dezincriminarea abuzului în serviciu afectează la nivel naţional 2.151 de dosare având ca obiect infracțiuni de abuz în serviciu, toate cauzele fiind instrumentate de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
 
La nivelul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Constanţa, decizia privind dezincriminarea abuzului în serviciu afectează peste 200 de dosare penale în care se cercetează abuzul în serviciu. De menţionat că în unele dintre ele, procurorii DNA Constanţa cercetează şi alte posibile infracţiuni, în plus faţă de abuz.  

Ieri, Direcția Națională Anticorupție a anunţat că a întocmit o analiză a impactului pe care adoptarea - prin ordonanță de urgență, a modificărilor Codului penal și Codul de procedură penală - o va avea asupra dosarelor penale aflate în curs de instrumentare și în proces de judecare.

De aceste modificări vor avea de profitat și persoane deja acuzate/trimise în judecată pentru abuz în serviciu. Având în vedere că aceste prevederi intră în sfera legii penale mai favorabile, intrarea lor în vigoare, chiar și pentru scurt timp, îi va avantaja pe cei deja anchetați sau trimiși în judecată.

1. Astfel, orice faptă care ar cauza un prejudiciu de sub 200.000 lei nu va mai fi investigată și pedepsită; în cauzele trimise la instanță procesul penal încetează, iar cauzele aflate în lucru la DNA se vor clasa. Limita de 200.000 lei nu are nicio legătura cu decizia Curții Constituționale a României în ceea ce privește această infracțiune, cu toate că, în nota de fundamentare se invocă acest aspect. Această limită este stabilită în mod arbitrar, fără a fi justificată în vreun fel, existând posibilitatea să fie favorizate anumite persoane determinate.

2. Orice faptă pentru care nu există plângere prealabilă depusă de partea vătămată nu va mai putea fi investigată. Dacă autorul faptei este însuși conducătorul instituției, ar trebui să formuleze plângere împotriva propriei persoane. Mai mult, plângerea prealabilă poate fi introdusă doar în termen de trei luni de când partea vătămată a cunoscut existența faptei. Spre exemplu, controalele Curții de Conturi, ale ANAF sau ale altor organisme cu atribuții de control, care vizează activitatea unei instituții din anul anterior nu mai pot determina formularea unei plângeri prealabile.

Toate dosarele aflate deja pe rolul instanțelor, având ca obiect infracțiuni de abuz în serviciu, vor fi condiționate de formularea plângerii prealabile de către persoana vătămată. Dacă o asemenea instituție va refuza formularea plângerii, se va dispune încetarea procesului penal.

3. Pedeapsa pentru infracțiunea de abuz în serviciu scade nejustificat de mult, de la maximum 7 ani la maximum 3 ani, fără a se preciza care este justificarea. În consecință scade termenul de prescripție la 5 ani. Prin urmare, o serie de procese și anchete vor înceta din cauza împlinirii termenului de prescripție.

Reducerea pedepsei nu este justificată, ba mai mult, aduce în derizoriu orice efort de a descuraja conduita abuzivă a funcționarului în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

De exemplu, în perioada 2014-2016, au fost trimise în judecată pentru infracțiunea de abuz în serviciu 1.171 persoane fizice și 34 de persoane juridice, iar prejudiciile cauzate prin comiterea faptelor sunt de peste un miliard euro (1.048.341.902 euro).


În prezent se află în lucru la DNA 2.151 dosare având ca obiect infracțiuni de abuz în serviciu.
 
Citeşte şi
 
Ministrul Justiţiei - „Graţierea unor pedepse a fost adoptată” (document)
 
O nouă zi de marţi neagră pentru România. Modificările aduse Codului Penal ar putea scăpa de puşcărie câţiva constănţeni celebri
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosar DNA Constanța Vasile Iliuță, șeful Consiliului Județean Călărași, termen azi la Curtea de Apel București! (RECHIZITORIU)

23 Apr 2024 578

Fost ofițer din IPJ Constanța acuzat de DNA de abuz în serviciu! Judecătorii disjung cauza sub aspectul laturii civile (DOCUMENT)

07 Apr 2024 8697

Executorul judecătoresc Catrinoiu Matei Cosmin, trimis în judecată de DNA!

02 Apr 2024 710

Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu, amânat pentru finele lunii! Se pregătește audierea lui Ionuţ Ţiţimeaua, fost director în CJC

01 Apr 2024 952

Patru inspectori de trafic rutier și Popovici Florin Mădălin, viceprimarul comunei Sârbi, județul Bihor, trimiși în judecată de DNA

25 Mar 2024 579

Tribunalul Constanța, al 7-lea termen în dosarul lui Liviu Cristian Negoiță, primarul din Cernavodă!

23 Mar 2024 651

Procurorii DNA Constanța efectuează percheziții la Consiliul Județean Călărași!

21 Mar 2024 920

Justiție Constanța Nicolae Urdea, fost primar din Limanu, a fost achitat definitiv!

15 Mar 2024 745

Avocat din Baroul București, urmărit penal de procurorii DNA. Ce acuzații i se aduc

14 Mar 2024 693

Picu Emanuel Victor, fost director general în Primăria București, și Matei Gheorghiță, primar din Dâmbovița, trimiși în judecată de DNA

11 Mar 2024 649

Robert Șerban, primarul din Eforie, achitat în primă instanță! Apelul, amânat pentru luna mai 2024

08 Mar 2024 569

Primarii Robert Șerban, de la Eforie, și Vasile Delicoti, de la Poarta Albă, termene azi la Curtea de Apel Constanța

07 Mar 2024 704

Nemulțumiri după achitarea lui Cristian Maricel Cîrjaliu, primarul din Agigea!

06 Mar 2024 797

Iată de ce a fost achitat Cristian Maricel Cîrjaliu, primarul din Agigea! (DOCUMENT)

03 Mar 2024 1045

Liviu Cristian Negoiță, primarul din Cernavodă, așteptat la Tribunalul Constanța!

19 Feb 2024 1009