Femeie din Tulcea, șantajată de fostul amant! Prima condamnare


 
  • Instanța a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă și a decis obligarea inculpatului la plata către această parte civilă a sumei de 500 lei cu titlu de daune materiale, și respectiv a sumei de 1500 euro sau echivalentul lor în lei la data plății, cu titlu de daune morale.
 
 
O femeie din Tulcea, căsătorită, cu doi copii, trece printr-un adevărat calvar, după ce a acceptat să aibă o relație extraconjugală cu un bărbat necunoscut, cei doi punând bazele unei relaţii discrete pe Facebook!
 
Pe scurt, procurorii din Tulcea au reținut că inculpatul (Cătălin N.), în perioada 28.04.2020-20.05.2020, a trimis persoanei vătămate mesaje scrise, prin intermediul mai multor conturi de mesagerie on-line, ori apeluri, care prin conținut si frecvență au fost de natură sa îi creeze o stare de temere, procedând totodată la urmărirea acesteia și la supravegherea locuinței sale ori a locurilor frecventate de către aceasta.
 
Mai mult, inculpatul este suspectat că a constrâns pe  persoana vătămată, prin adresarea de amenințări cu fapte de violentă atât împotriva acesteia cât si împotriva membrilor familiei, precum si prin amenințarea cu darea în vileag a unor fapte compromițătoare pentru , cu scopul de a o determina pe aceasta sa continue relația extraconjugală.
 
Dosarul a fost soluționat în primă instanță de Judecătoria Tulcea prin condamnarea inculpatului, recidivist, la pedeapsa de șase luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de hărțuire și la alți doi ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de șantaj.
 
După contopire, inculpatul a luat doi ani și două luni de închisoare cu executare.
 
Instanța a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă și a decis obligarea inculpatului la plata către această parte civilă a sumei de 500 lei cu titlu de daune materiale, și respectiv a sumei de 1500 euro sau echivalentul lor în lei la data plății, cu titlu de daune morale.
 
Decizia magistraților din Tulcea a fost contestată la Curtea de Apel Constanța.

 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Constanța. O femeie va fi despăgubită de fostul amant! Decizia este definitivă
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Constanța Doi tineri, arestați preventiv pentru înșelăciune și șantaj - au câștigat 40.000 de dolari

26 Apr 2024 656

Servicii intime prin apeluri video Falși jurnaliști, trimiși în judecată la Constanța, pentru șantaj!

14 Apr 2024 569

Falși jurnaliști, cercetați la Constanța, pentru șantaj! Oficial de la anchetatori

21 Feb 2024 715

Două persoane bănuite de șantaj, reținute la Constanța! Cum acționau suspecții

20 Feb 2024 811

Flagrant în Constanța, pentru șantaj. În dosar ar fi cercetat și fostul campion național la box Marian Gândac (FOTO+VIDEO)

06 Feb 2024 1846

DNA Constanța Dosarul SOCEP amânat la Curtea de Apel Constanța!

26 Jan 2024 973

Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, trimis în judecată de DNA Constanța, achitat de Tribunalul București! Curtea de Apel București, primul termen în apel (DOCUMENT)

29 Dec 2023 1217

Șantaj cu iz sexual la Tulcea! Decizie definitivă la Constanța

20 Dec 2023 1061

Fost auditor la Curtea de Conturi, trimis în judecată de DNA Constanța! Decizia privind începerea procesului, contestată (DOCUMENT)

02 Nov 2023 1415

Daniel Linteş, fostul director al SOCEP, acuzat de șantaj! Apelul dosarului amânat pentru ​noiembrie 2023. Prima instanță a încetat procesul penal

17 Sep 2023 943

Amenințări și șantaj chiar în sala de judecată, la Constanța! Începe procesul

02 May 2023 3287

Procurorii acuză - o tânără din Tulcea, șantajată cu imagini compromițătoare! Judecătorii au încetat procesul penal

08 Apr 2023 2983

Fostul director al unui operator portuar, trimis în judecată de DNA Constanța! Apelul, în septembrie

08 Feb 2023 2442

Motivarea judecătorilor în cazul femeii din Constanța șantajată și agresată sexual de fostul amant

21 Apr 2022 1915

Definitiv! Dosarul investitorului imobiliar Daniel Rafte se întoarce la DNA Constanța

22 Mar 2022 2177