Frații Budi au declarat recurs într-un dosar în care cer anularea unei dispoziții semnate de primarul Vergil Chițac

  • Luv Team SRL deținută de frații Tania și Ionuț Budi au formulat recurs la Curtea de Apel Constanța, prin care solicită anularea dispoziției de primar nr. 3824/11.09.2020
  • Magistrații de la prima instanță, respectiv Tribunalul Constanța s-au pronunțat în dosar pe 22.03.2021 și au respins cererea formulată de firma fraților Budi


Societatea Luv Team SRL deținută de frații Tania și Ionuț Budi au formulat recurs la Curtea de Apel Constanța, secția contencios-administrativ și fiscal în dosarul nr. 8350/118/2020 prin care solicită anularea dispoziției de primar nr. 3824/11.09.2020.
Magistrații de la prima instanță, respectiv Tribunalul Constanța s-au pronunțat în dosar pe 22.03.2021 și au respins cererea formulată de reclamanta Luv Team SRL, cu sediul procesual ales în Constanța, la Cristina Toxin – Societate civilă de avocați - în contradictoriu cu pârâtul primarul municipiului Constanța.
Contactat în legătură cu dosarul în cauză, Ionuț Budi a precizat că nu cunoaște obiectul acestuia și nici nu poate să ofere detalii, dând de înțeles că ar fi încheiat colaborarea cu avocatul care a reprezentat în instanța de fond, societatea pe care o administrează.
Avocata Cristina Toxin a fost partenera de afaceri în cadrul unei case de avocatură cu Felicia Ovanesian, actualul city manager al municipiului Constanța.
 

Despre Luv Team SRL 

Societatea Locală a fost înființată în 2015. Potrivit Registrului Comerțului, acționari sunt Maria Budi și Alexandra Andreea Leahu, iar administrator este Ion Budi. Obiectul de activitate: baruri și activități de servire a băuturilor. Societatea mai deține și un sediu secundar în stațiunea Mamaia, vila Romulus Voinescu (fostă Scânteia) - terasa cu pergole.


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.



Citește și:

Frații Budi au închis Clubul Luv de pe bulevardul Tomis din Constanța


Luv Team administrată de Ion Budi cheamă în judecată Consiliul Local Municipal. Motivul are legătură cu procesul intentat Direcţiei Poliţie Locală

Amendă pentru tulburarea liniștii publice Luv Team, administrată de Ionuț Budi, la judecată cu Poliția Locală

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Flash Lighting Services SA și Municipiul Constanța, părți într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Constanța

10 May 2024 282

Justiție Constanța Situația unui teren de pe strada S11 din Năvodari, în atenția magistraților de la Curtea de Apel Constanța

08 May 2024 831

Justiție Constanța Închisoare cu executare pentru un bărbat care a „poftit“ la caviar, brânză cu mucegai și salam nobil

07 May 2024 686

Judecătoria a anulat parțial hotărârea BEM Cei cinci reprezentanți de la AUR de pe lista pentru Consiliul Local Municipal Constanța pot candida!

06 May 2024 1251

Justitie Constanța Cinci ani de închisoare cu executare pentru trei cutii de ton, ciocolată și două sticle de whisky

03 May 2024 776

PMP a atacat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o hotărâre a BEC privind reprezentarea în secţiile de vot din străinătate şi a cerut anularea ei

03 May 2024 446

Constanța. Amânare de pronunțare în dosarul unor falși polițiști

02 May 2024 469

Primăria Constanța la judecată cu administratorul vilei turistice Mizuumi din stațiunea Mamaia

27 Apr 2024 589

Justiție Constanța Se dizolvă Societatea Agricola Valu lui Traian? Dosarul, pe rolul Judecătoriei

27 Apr 2024 1727

Modificări în actele constitutive ale Asociației Stropi de Lumină Constanța

27 Apr 2024 385

Apel respins în procesul dintre Bestfoam SRL și Comisariatul Județean Constanța

18 Apr 2024 419

Curtea de Apel Constanța, protocol cu Inspectoratul Școlar Județean pentru educația juridică în școli! Elevii vor putea vizita instanțele de judecată

17 Apr 2024 571

Justiție Constanța Mega Instal Gaz Service SRL în conflict cu autoritățile locale din comuna Limanu. A fost stabilit un nou termen în dosar

16 Apr 2024 610

Justiție Constanța Termen stabilit în dosarul litigiului achizițiilor publice dintre Nav Maritim Consulting SRL și CNACN

16 Apr 2024 508

Greenpeace România cheamă în judecată ABADL și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină "Grigore Antipa"

15 Apr 2024 629