Începe procesul pentru uniforma elevilor de la Școala 39 Nicolae Tonitza, din Constanța!

  • Dosarul vizează culoarea lila a cămășii uniformei elevilor de la Nicolae Tonitza.
Judecătorii Tribunalului Constanța vor deschide, la finele acestei săptămâni, dosarul în care este disputată uniforma elevilor de la Școala Gimnazială Nr. 39 Nicolae Tonitza, din oraș.
 
Este vorba despre dosarul care, în toamna anului trecut, a fost declinat între secțiile Tribunalului, în cele din urmă, Curtea de Apel hotărând că speța este de competența Secției de Contencios administrativ și fiscal.
 
Dosarul vizează culoarea lila a cămășii uniformei elevilor de la Nicolae Tonitza.
 
Așa cum arătam în edițiile anterioare, în proces, s-a solicitat, printre altele, „constatarea nelegalităţii introducerii/menţinerii uniformei şcolare reprezentată de culoarea «lila» a cămăşii/ tricoului/ bluzei, respectiv culoarea «bleumarin/negru» a pantalonului/fustei cu consecinţa reluării procedurii legale de stabilire a semnului distinctiv cu titlu de ţinută şcolară în acord cu Legea 35/2007“.
 
De asemenea, s-a mai cerut „constatarea încetării efectelor juridice ale Procesului-verbal încheiat în data de 24.09.2009 în cadrul Consiliului de administraţie al Școlii nr. 39 Constanţa, constatarea încetării efectelor juridice ale Regulamentului de organizare și funcţionare al Școlii nr. 39 Constanţa pentru anul școlar“.
 
Cererea viza anul școlar 2022-2023, și, în cuprinsul acesteia, părintele reclamant a mai precizat că „la acest moment, elevii Şcolii Gimnazile nr. 39 Constanţa se prezintă la şcoală în ţinută lila, deşi din consultarea reprezentanţilor elevilor pentru anul şcolar (...) a rezultat culoarea alb în ţinuta şcolară, părinţii şi elevii văzându-se la început de an şcolar într-o situaţie în dezacord vădit cu voinţa proprie, fiind astfel nevoiţi să achiziţioneze noi ţinute de culoare lila şi să renunţe la cele deja achiziţionate de culoare alb“.
 
Nu în ultimul rând, reclamantul a mai spus că „din niciun document emis de către Şcoala Gimnazială nr. 39 Constanţa în acord cu Legea 35/2007 nu rezultă stabilirea legală sub aspect procedural a ţinutei şcolare de culoare lila, sens în care a solicitat a se reţine faptul că impunerea unei culori drept ţinută şcolară în afara respectării cadrului normativ procedural incident este vădit nelegală şi rău-intenţionată“.
 
În replică, reprezentanții din proces ai școlii au precizat că „nu este justificată sub niciun aspect critica reclamantului, întrucât acesta face parte din Consiliul de părinţi, format dintr-un număr de 57 de persoane, iar acesta si-a expus clar punctul de vedere în cadrul şedinţelor consiliului, însă cum niciun alt membru nu a fost de acord cu opinia sa, ceilalţi părinţi nefiind în consens cu reclamantul privind schimbarea uniformei şcolare“.
 

„Reclamantul trebuie să se supună majorităţii, iar instanţa, în baza principiului disponibilităţii, nu a fost sesizată cu un alt obiect de judecată. Referitor la capătul de cerere privind constatarea încetarii efectelor juridice ale Procesului-verbal încheiat în data de 24.09.2009 în cadrul Consiliului de administraţie al Scolii nr. 39 Constanta, a arătat că nu exista temei pentru a se dispune în acest sens, din moment ce instanţa nu a constatat ca fiind nelegal acest procesul-verbal, neexistand motive de nelegalitate plauzibile“, au mai arătat reprezentanții unității școlare.
 
Toate argumentele pe care le vor aduce în cauză părțile din proces vor fi analizate de judecătorii de la Secția de Contencios administrativ și fiscal.

 
Ulterior, decizia pe care o vor lua aceștia va putea fi atacată la Curtea de Apel.
 
Sursa motivare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro , Portalul Instanțelor de Judecată
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Licitații Constanța
Liceul Tehnologic „Ioan N. Roman“ închiriază chioșcul alimentar din incinta liceului

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța a emis autorizația de construire Începe reabilitarea Școlii Gimnaziale nr.39 „Nicolae Tonitza“ cu bani alocați prin PNRR

08 Apr 2024 684

Primăria a emis certificatele de urbanism Două școli și o grădiniță din Palazu Mare și Constanța vor avea săli de sport

20 Mar 2024 638

Școala Gimnazială nr. 39 „Nicolae Tonitza“ Constanţa Echipa feminină, campioană județeană la categoria Under-10 (GALERIE FOTO)

11 Mar 2024 1274

Reprezentanți ai Centrului Militar Zonal Constanța în vizită la mai multe școli din Constanța (GALERIE FOTO)

23 Feb 2024 617

Angajări Constanța Școala Gimnazială nr. 39 „Nicolae Tonitza“ din Constanța angajează

23 Feb 2024 4744

Proiectul de hotărâre, pe masa aleșilor locali constănțeni Două școli și o grădiniță din Constanța rămân fără terenuri (DOCUMENT)

13 Feb 2024 865

„Învățăm să fim campioni“ Farul Constanța, în vizită la Școala Gimnazială nr. 39 „Nicolae Tonitza“ (FOTO+VIDEO)

30 Jan 2024 1928

„O inimă bună a încetat să mai bată“ Unul dintre cei mai cunoscuți instructori auto din Constanța s-a stins din viață

12 Jan 2024 3972

Locuri de muncă Constanța Școala Gimnazială nr. 39 „Nicolae Tonitza” Constanța angajează îngrijitor. Iată ce trebuie să faci

04 Jan 2024 1281

Echipe de la Școala Gimnazială nr. 39 „Nicolae Tonitza“ din Constanța, calificate în fazele superioare ale ONSS (GALERIE FOTO)

11 Dec 2023 1832

Uniforma elevilor de la Școala 39 Nicolae Tonitza, analizată de judecători în 2024!

30 Oct 2023 1061

Primăria Constanța a atribuit contractul de elaborare a documentației tehnico economice pentru școala nr. 40 “Aurel Vlaicu" (DOCUMENT)

12 Oct 2023 951

Școala 39 Nicolae Tonitza, Constanța, în proces pe uniformă! Curtea de Apel stabilește definitiv unde se judecă dosarul (MINUTA)

03 Oct 2023 956

Ministrul Educației Programul "Săptămâna Şcoala Altfel" va fi dedicat prevenirii violenţei în şcoli şi a adicţiilor

02 Oct 2023 847

Proces pe uniforma școlară, la Tribunalul Constanța. Judecătorii explică de ce nu au putut lua o decizie în procesul cu Școala 39 Nicolae Tonitza

26 Sep 2023 1078