Închisoare cu amânare! Accident grav pe plaja Modern! Copil lovit de un BMW condus de un șofer băut. Explicațiile judecătorilor


 
  • Inculpatul a avut o concentrație alcoolică de 0,16 mg/litru alcool pur în aerul expirat la orele 13.26. De asemenea, din actele celor de la Medicină Legală rezultă că inculpatul a avut o alcoolemie de 0,30 g/l alcool pur în sânge la singura probă recoltată la orele 14,15.
  • Judecătoria Constanța a luat act de tranzacţia intervenită între partea civilă şi societatea de asigurare.

Judecătoria Constanța a decis condamnarea unui tânăr, de 26 de ani, cu domiciliul în județul Prahova, fără antecedente penale, la un an și șase luni de închisoare (cu amânarea aplicării pedepsei), pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. În sarcina inculpatului, procurorii constănțeni au reținut că, la data de 25 august 2017, în jurul orelor 12,50, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, a condus autoturismul marca BMW, pe plaja Modern. Când a ajuns în dreptul unei terase, tânărul șofer a efectuat neregulamentar o manevră de mers înapoi, fără să se asigure, în timpul căreia a accidentat grav un copil, de 16 ani, care se angajase în traversarea drumului public prin loc nepermis și fără să se asigure, prin spatele autoturismului și din partea stângă a conducătorului auto.
 
Persoana vătămată a suferit vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare un număr de aproximativ 50 de zile îngrijiri medicale, și a rămas cu urmări permanente grave pentru că amputația parțială a pavilionului auricular drept (partea vizibilă a urechii externe, care se află în afara capului) reprezintă o infirmitate și un prejudiciu estetic grav și permanent.
 

Raport de expertiză tehnică judiciară auto

 
Din concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară auto efectuat rezultă că împrejurările în care s-a produs accidentul rutier au fost cele descrise mai sus și anume că la ora menționată, autoturismul condus de inculpat (...) și a început manevra de mers înapoi cu spatele și un viraj la dreapta pentru a parca într-un loc de parcare situat perpendicular pe calea de rulare. În acest timp victima s-a angajat în traversarea drumului public dinspre faleză spre mare, prin loc nepermis și fără să se asigure, astfel că a fost acroșată cu partea stângă spate a autoturismului, apoi a căzut pe carosabil și a ajuns sub autoturism, în dreptul ușii din spate stânga, suferind leziuni corporale. Inculpatul a sesizat producerea accidentului în momentul în care roata stânga spate a autoturismului a trecut peste victimă și a simțit că s-a ridicat spatele mașinii.
 

Starea de pericol

 
Starea de pericol a fost generată de victimă, care în calitate de pieton s-a angajat în traversarea drumului public prin alt loc decât cel permis și fără să se asigure.
 
Și inculpatul a realizat la rândul lui o stare permanentă de pericol, tot timpul în care a executat o manevră de mers cu spatele și o schimbare a direcției de mers cu spatele spre dreapta, fără să se asigure că o poate face fără să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.
 
„Momentul apariției stării de pericol a fost acela în care pietonul în traversare a ajuns în partea din spate a autoturismului și în care inculpatul efectua manevra de mers cu spatele și un viraj cu spatele la dreapta, fără să se asigure. Cauza determinantă a producerii accidentului a constat în angajarea de către pieton în traversarea drumului public prin loc nepermis și fără să se asigure, în timp ce inculpatul, în calitate de conducător auto, efectua o manevră de mers înapoi cu spatele și o schimbare a direcției de mers cu spatele spre dreapta, fără să se asigure că o poate face fără să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic“, se mai arată în raportul de expertiză tehnică judiciară auto.
 
Accidentul putea fi evitat atât de pieton dacă nu se angaja în traversarea drumului public prin loc nepermis și fără să se asigure, cât și de inculpatul, dacă nu executa o manevră de mers înapoi cu spatele și o schimbare a direcției de mers cu spatele spre dreapta, fără să se asigure că o poate face fără să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.
 

Individualizarea pedepsei

 

Așa cum precizam și mai sus, Judecătoria Constanța a decis condamnarea inculpatului la un an și șase luni de închisoare (cu amânarea aplicării pedepsei), pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
 
La individualizarea pedepsei, Judecătoria Constanța a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute în partea speciala, gradul de pericol social al faptei, persoana și conduita inculpatului.

 
Sub acest ultim aspect, s-a constatat că inculpatul este tânăr, este integrat social, nu are antecedente penale. Totodată a fost avută în vedere și culpa concurentă a victimei acestui accident rutier, astfel cum s-a evidențiat anterior.
 
În aceste condiții, instanța a apreciat ca scopul preventiv educativ al pedepsei poate fi atins prin stabilirea unei pedepse de 1 an și 6 luni închisoare.
 

Aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară

 
„Instanța reține dispozițiile art. 83 alin. 1 C. pen., conform cărora se poate dispune amânarea aplicării pedepsei pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: pedeapsa stabilită, inclusiv în caz de concurs de infracțiuni, este închisoarea de cel mult 2 ani, infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a și b sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare, infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată“.
 

Șoferul nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului 

 
Judecătoria Constanța a considerat că în prezenta cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de legiuitor, pedeapsa stabilită prin prezenta sentință fiind de 1 an și 6 luni închisoare, iar inculpatul nu are antecedente penale, nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată, nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală astfel încât instanța are convingerea că scopul pedepsei poate fi atins și fără aplicarea imediată a acesteia.
 
Față de aceste considerente, instanța a decis amânarea aplicării pedepsei închisorii de un an și șase luni pe un termen de supraveghere stabilit de doi ani, care se va calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
 
Decizia de condamnare a Judecătoriei Constanța a fost contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
Sursa motivare: rolii.ro

Citește și
 
O tânără judecătoare din Constanța a murit într-un accident rutier. Ce se întâmplă acum cu dosarul (video)

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța UPDATE. Baliză răsturnată în largul mării, în zona Plaja Modern (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 835

Infracțiuni rutiere O șoferiță, aflată sub influența alcoolului, s-a izbit cu mașina de un stâlp în municipiul Constanța

27 Apr 2024 847

„Aer pentru Constanța. Promenadă, nu șosea de coastă“! Petiție inițiată de USR Constanța

18 Jan 2024 1002

Asociația Constanța ReStart Inițiativa #Mulțumesc! Plaja Ta a mobilizat constănțenii în activitatea de ecologizare (FOTO)

28 Oct 2023 957

UPDATE O magazie de pe Plaja Modern, din Constanța, a luat foc (FOTO)

16 Oct 2023 9359

ONG Mare Nostrum Încep înscrierile pentru Crosul Mării Negre

25 Sep 2023 1573

Proces pentru taluzul de la Plaja Modern, la Tribunalul Constanța! Lipsește expertiza care să stabilească dacă suprafața este sau nu faleză

19 Sep 2023 1078

Primăria Constanța solicită acord de mediu pentru reabilitarea unui teren din vecinătatea Bisericii Grecești

18 Aug 2023 957

Primăria cere aviz de Apele Române pentru consolidarea terenului de lângă Biserica Greacă - Esplanada - Plaja Modern

10 Aug 2023 864

Retrocedări Constanța Tribunalul dictează despăgubiri de zece ori mai mari pentru un imobil lângă Plaja Modern, cu 11 camere, confiscat de comuniști și demolat

07 Aug 2023 2574

Acte sexuale explicite pe scările de la Plaja Modern, din Constanţa! Judecătorii explică sentinţa din dosar

03 Jul 2023 22351

Pregătiri pentru Neversea Jandarmii de la Gruparea Mobilă Constanța au organizat o ședință pentru a identifica soluțiile pentru desfășurarea optimă a festivalului

28 Jun 2023 1073

Judecătorii vor să știe dacă taluzul de la Plaja Modern Constanța este faleza litoralului românesc!

12 Jun 2023 4049

Un șofer cu permisul suspendat a intrat cu mașina pe un sector de drum de pe Plaja Modern

08 Jun 2023 1118

​Ziua Constanței 2023 Ce surprize sunt pregătite în ultima zi de distracție la malul mării

21 May 2023 1432