Incompatibilitate la Primăria Constanța, spune ANI! Ce a decis Curtea de Apel Constanța


 
  • Hotărârea Curții de Apel Constanța poate fi atacată în recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, situație în care cazul va ajunge pe masa judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție a României.
  • În proces, Adela Stoian este reprezentată de avocatul Marius Mocanu, din Baroul Constanța.
  • Completul C14 Fond, prezidat de magistratul Ramona Poppa, a decis să respingă ca nefondată acțiunea deschisă de angajatul primăriei.
 
Magistrații Curții de Apel Constanța s-au pronunțat în dosarul în care Adela Stoian, funcționar public în cadrul Primăriei Constanța – Direcția Urbanism, a contestat în instanță raportul inspectorilor de la Agenția Națională de Integritate.
 
Potrivit www.termene.ro, soluția a fost pronunțată în dosarul 4956/118/2021.
 
Astfel, Secția a II-a Civilă, de contencios administrativ și fiscal a instanței, în completul C14 Fond, prezidat de magistratul Ramona Poppa, a decis să respingă ca nefondată acțiunea deschisă de angajatul primăriei.
 
Hotărârea Curții de Apel Constanța poate fi atacată în recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, situație în care cazul va ajunge pe masa judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție a României.
 
În proces, Adela Stoian este reprezentată de avocatul Marius Mocanu, din Baroul Constanța.
 
După cum arătam în edițiile anterioare, pe 7 iulie 2021, ANI a anunțat, prin intermediul unui comunicat de presă, că în perioada 05 aprilie – 21 iunie 2018, Adela Stoian, funcționar public în cadrul Primăriei Municipiului Constanța - Direcția Urbanism, „a întocmit în calitate de funcționar public în cadrul Serviciului Autorizații în Construcții, Direcția de Urbanism - Primăria Municipiului Constanța, 4 autorizații de construcție având la bază documentația tehnică elaborată de societatea comercială la care soțul persoanei evaluate deține calitatea de asociat, încălcând astfel prevederile art. 79, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003“.
 
 
Firmele și autorități contractante

 
Potrivit declarației de avere completată Adela Stoian la data de 14 mai 2019, soțul ei, Alexandru Mălai, figura în SC Tehnoconsult Proiect  SRL și în SC Design Concept Proiect SRL.
 

Potrivit Confidas.ro, Tehnoconsult Proiect SRL are sediul social în Municipiul Constanţa, strada Theodor D. Speranţia și are ca obiect de activitate „Activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea“. Asociații sunt Mălai Alexandru Florian și Mălai Sorin Costel, fiecare deținând câte 50 din capitalul social. Mălai Alexandru Florian este administrator.
 
Compania Tehnoconsult Proiect S.R.L. a încheiat 98 de contracte de achiziții publice în valoare totală de 4.311.746,40 lei, conform Confidas.ro.
 
Printre autoritățile contractante se află: Municipiul Constanta - Serviciul de proiectare documentație de avizare a lucrărilor de intervenții, studii și documentații obținere avize pentru obiectivul de investiții Consolidare structură de rezistență, supraînaltare și modernizare clădire și dotari sală de tenis de masă în cadrul liceului Nicolae Rotaru din Constanța, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța - Servicii de întocmire caiet de sarcini renovare interior Muzeu Adamclisi, Serviciul Public de Asistență Socială Constanța - Servicii de elaborare documentație tehnico-economică - etapa DALI, Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, Agenția Națională pentru Locuințe, Compania Națională de Investiții - Asistență tehnică- dirigentie de santier pentru obiectivul de investitii: Consolidare și restaurare Cazino Constanța și lucrări exterioare municipiul Constanța, județul Constanța, Consiliul Județean Braila - Contract „Servicii de dirigenție de șantier pentru proiectul „Modernizarea infrastructurii de transport judeţean pe traseul Gulianca–Ianca–Viziru, asigurând conectivitatea directa cu coridorul TEN–T Braila –Buzau”, Consiliul Judetean Constanta – Servicii de dirigenție de șantier af. ob.inv „Salvarea sș punerea în valoare a Mormântului pictat hypogeu“, Judetul Ialomița - Contract de prestări servicii de asistenţă tehnică ( dirigenţie de şantier) pe toată perioada de execuţie a lucrărilor şi până la recepţia finală a obiectivului de investiţii „Reabilitarea monumentului istoric și de arhitectură Conacul Bolomey”.
 
SC Design Concept Proiect SRL are sediul social în municipiul Constanţa, strada Theodor D. Speranţia, și se ocupă de „activităţi de arhitectură“. Asociații sunt Mălai Alexandru Florian și Mălai Sorin Costel, fiecare deținând câte 50 din capitalul social. Compania Design Concept Proiect S.R.L. a încheiat un contract de achiziții publice in valoare totală de 1.020,00 lei, respectiv Comuna Cobadin - 20 septembrie 2017   - Estimare lucrari si intocmire Devize.
 
În cazul în care dosarul va ajunge la Curtea Supremă a României, aceasta va avea ultimul cuvânt de spus în cauză.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
„Conflict de interese administrativ“
Adela Stoian, de la Direcția Urbanism a Primăriei Constanța, la judecată cu ANI. Ce au decis judecătorii (document)

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Programul Primăriei Constanța în perioada 1-6 mai 2024

30 Apr 2024 473

Agenția pentru Protecția Mediului Constanța susține că nu este necesară evaluarea impactului de mediu, pentru „Pasaj rutier denivelat la intersecția Bulevardului Tomis cu Bulevardul Aurel Vlaicu”

30 Apr 2024 463

Licitații publice O companie din Cluj Napoca furnizează stegulețe personalizate pentru primăria Constanța (DOCUMENT)

30 Apr 2024 305

Fiul unui fost consilier județean PNL, proces cu Primarul Municipiului Constanța, pentru un teren de pe strada Traian! Decizia Curții de Apel (MINUTA)

30 Apr 2024 503

Licitații Constanța Școala Gimnazială nr. 1 din Chirnogeni va fi dotată cu echipamente digitale și mobilier. Investiție de aproximativ un milion de lei (DOCUMENT)

30 Apr 2024 359

Primăria Constanța Lucrările de reabilitare a spațiilor dintre blocuri sunt în toi (Galerie FOTO)

30 Apr 2024 397

Constructorul Sălii Polivante, amendat de Garda de Mediu Constanța! (FOTO)

30 Apr 2024 299

Licitații Constanța Primăria Costinești vrea să atribuie contractul de delegare a gestiunii privind deșeurile municipale. La ce valoare este estimat (DOCUMENT)

30 Apr 2024 305

Un imobil de pe strada Trandafirului din Constanţa va fi supraetajet. Undă verde de la Municipalitate pentru SC Vepan SA

30 Apr 2024 346

Primăria Constanța la judecată cu o firmă din Medgidia! Dosarul, pe rolul Curții de Apel Constanța

29 Apr 2024 451

Cumpărări directe Constanța Primăria Comunei Oltina investește în asfaltarea străzii Pelinului din localitatea Răzoarele (DOCUMENT)

29 Apr 2024 408

Licitații publice Real Data Solutions SRL furnizează servicii de mentenanță pentru Primăria Constanța (DOCUMENT)

29 Apr 2024 349

Un imobil de pe strada Arhiepiscopiei din Constanța crește pe verticală. Datatur SRL a obținut un act de urbanism de la Minicipalitate

29 Apr 2024 465

Cumpărări directe Constanța Studiu de fezabilitate pentru construire și dotare bază sportivă la Corbu (DOCUMENT)

29 Apr 2024 458

Declarații de avere Constanța Camelia Velicică, secretarul general al comunei Târgușor, avere și interese (DOCUMENTE)

29 Apr 2024 413