Justitie

Instanţa s-a pronunţat! Hotărâre de ultim moment. Este vizat ultimul dosar al lui Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului!

Judecătorul Cristian Deliorga, din Curtea de Apel Constanţa, a formulat o nouă cerere de abţinere în dosarul în care Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, a fost deferit Justiţiei de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, în luna martie a acestui an. 

„Solutia pe scurt: În temeiul art. 68 alin. (1) Cod procedură penală rap. la art. 64 alin. (1) lit. f) Cod procedură penală: Admite cererea de abţinere formulată de judecătorul de camera preliminară investit potrivit art. 3 alin. (1) lit. c) Cod procedură penală, domnul judecător Cristian Deliorga Cristian, în ce priveşte exercitarea, în cauză, a funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată. Menţine actele îndeplinite şi măsurile dispuse în procedura camerei preliminare, până la data prezentei încheieri. Definitivă. Cercetată şi pronunţată în camera de consiliu, astăzi 3 septembrie 2018. Dosar rerepertizat aleatoriu completului C. 1 CP şi PI specializat corupţie, urmare admiterii cererii de abţinere formulată de jud. C. Deliorga“.

Solicitarea judecătorul Cristian Deliorga a fost admisă.

În cauză, Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului (funcționar public în sensul legii penale), este acuzat de inducere în eroare a organelor judiciare, mărturie mincinoasă şi de abuz în serviciu în formă continuată;

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

„La data de 03 februarie 2017, arhiepiscopul Tomisului, Petrescu Teodosie, și alte persoane au fost trimise în judecată pentru comiterea unor infracțiuni care au avut ca urmare producerea unui prejudiciu în dauna A.P.I.A. în valoare de 1.392.964 lei. (comunicat nr. 128/VIII/3 din 3 februarie 2017). În acest context, la data de 10 octombrie 2017, în încercarea de a-și crea o situație favorabilă în cadrul procesului penal care are ca obiect cauza penală menționată mai sus, Petrescu Teodosie a depus la DNA – Serviciul teritorial Constanța un denunț prin care acuza un număr de trei persoane fizice (două dintre ele fiind angajate în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului) și două juridice de fraudarea fondurilor europene, în anul 2016. Concret în cuprinsul sesizării, inculpatul Petrescu Teodosie, în mod nereal, a învederat faptul că, fără știrea sa și cu încălcarea prevederilor legale, cei doi angajați, ar fi cerut și primit fonduri europene pentru o suprafață de 350 ha aparținând Arhiepiscopiei Tomisului. Mai mult, persoanele respective sunt acuzate că ar fi încheiat acte de dare în arendă, către terțe societăți și persoane, a unor suprafețe de teren deținute de către Arhiepiscopia Tomisului (în total 110 ha, situate în diferite locații). În susținerea celor de mai sus, inculpatul Petrescu Teodosie, beneficiind de ajutorul inculpatului Poalelungi Neculai, a dat declarații și a depus la noul dosar astfel constituit mai multe documente false care ar fi susținut vinovăția persoanelor respective.
În perioada noiembrie - decembrie 2017, după sesizarea DNA cu privire la aspectele menționate mai sus, prin două decizii emise ca urmare a unui raport întocmit de inculpatul Stoichin Ciprian (sub coordonarea inculpatului Poalelungi Neculai), arhiepiscopul Tomisului, Petrescu Teodosie, cu rea-credință și cu încălcarea dispozițiilor legale a dispus suspendarea celor doi angajați din funcțiile deținute în cadrul Arhiepiscopiei și suspendarea drepturilor salariale conferite acestora. Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Constanța“, conform DNA

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Într-un alt dosar, Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, este judecat de Cristian Deliorga. Este vorba despre dosarul în care Teodosie Petrescu este acuzat de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,

În cauză au mai fost trimişi în judecată:

COJOCARU CIPRIAN-IOAN, MALAXA BOGDAN-PETRIȘOR, NADOLEANU GHEORGHE și BECA STERE, la data faptelor mandatari ai Arhiepiscopiei Tomisului, cu privire la săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,

ȘTEFAN AURELIAN, la data faptei mandatar al Arhiepiscopiei Tomisului, cu privire la săvârșirea infracțiunii de tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 2010 – 2016, inculpatul Petrescu Teodosie, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, împreună cu ceilalți inculpați, a folosit și prezentat declarații false în relația cu Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (A.P.I.A.) în scopul de a primi fonduri europene.
În documentele prezentate la A.P.I.A., inculpații au declarat, în mod nereal, că folosesc anumite suprafețe agricole (peste 300 ha), situate în zona denumită „Ferma 3” – Nazarcea (localitatea Lumina, jud. Constanța), având categoriile de folosință „vii pe rod cu struguri pentru vin”/„vii pe rod cu struguri nobili pentru vin”, în condițiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafețe agricole nu mai existau astfel de culturi.
De asemenea, un alt aspect fals prezentat în declarațiile depuse a fost acela că s-au respectat normele privind bunele condiții agricole și de mediu (GAEC), printre care și evitarea instalării vegetației nedorite, în condițiile în care respectivele parcele erau abandonate și invadate cu astfel de vegetație pe toată durata formulării cererii și obținerii fondurilor.
Faptele au avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în cadrul schemelor de plată pe suprafață unică (SAPS), totalizând 1.392.964 lei, după cum urmează: în anul 2010 – 142.988,37 lei, în 2011 – 184.610,27 lei, în 2012 – 239.732,26 lei, în 2013 – 262.267,07 lei, în 2014 – 281.733,52 lei, în 2015 – 281.633,28 lei. În anul 2016 plățile nu au fost autorizate, prin urmare, raportat la acel an, fapta a rămas în faza tentativei.
Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.392.964 lei.

În cauză s-a dispus instituirea unor măsuri asiguratorii constând în poprirea conturilor deținute de inculpatul Petrescu Teodosie și de persoanele responsabile civilmente, respectiv Arhiepiscopia Tomisului și Așezământul Monahal Sf. Apostol „Andrei”.

Față de fapta de luare de mită reținută anterior în sarcina inculpatului Petrescu Teodosie s-a dispus clasarea cauzei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Constanța, cu propunerea de a se menține măsura preventivă și măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Facultatea de Teologie a Universității "Ovidius" din Constanţa organizează Conferinţa Naţională 140 de ani de la Unirea Dobrogei cu România

30 Oct 2018 233

Dosarul lui Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, amânat. Iată care au fost motivele (video)

29 Oct 2018 550

Unul dintre dosarele lui Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, redeschis azi

29 Oct 2018 817

DNA Constanţa, reacţie oficială în cazul lui Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului

04 Oct 2018 1088

Dosarul penal în care Teodosie este cercetat de DNA Constanța pentru abuz în serviciu, mărturie mincinoasă şi inducerea în eroare a organelor judiciare a fost retrimis la parchet

27 Sep 2018 3367

Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, judecat de Cristian Deliorga. Dosarul, amânat

19 Sep 2018 402

Pronunţare amânată într-unul dintre dosarele lui Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului

18 Sep 2018 653

Şedinţă secretă la Curtea de Apel Constanţa! Vizat, Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului

11 Sep 2018 564

Termen preschimbat! Judecata în ultimul dosar al lui Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, amânată pentru 11 septembrie

05 Sep 2018 587

Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, şedinţă secretă, azi, la Curtea de Apel

15 Jun 2018 1277

Judecătorul Cristian Deliorga s-a pronunţat în dosarul lui Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului

11 Jun 2018 5777

Unul dintre dosarele lui Teodosie Petrescu, deschis pe 15 iunie

02 May 2018 912

Cine-l judecă pe Teodosie!

15 Mar 2018 1015

Arhiepiscopul Tomisului, Petrescu Teodosie, a fost trimis în judecată de către DNA Constanţa. Pentru a doua oară

09 Mar 2018 1123

Oficial de la DNA Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, suspectat de inducerea în eroare a organelor judiciare, mărturie mincinoasă şi abuz în serviciu în formă continuată

21 Feb 2018 1594

Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, a ajuns la DNA (galerie foto + video)

21 Feb 2018 1216

Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, un nou dosar la DNA

21 Feb 2018 1282

Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, trimis în judecată de DNA Constanţa. Dosarul, redeschis azi

06 Feb 2018 1562

Dosar la Judecătoria Constanţa. Arhiepiscopia Tomisului contestă o decizie de executare

24 Jan 2018 1701

Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, aşteptat în faţa judecătorilor

12 Dec 2017 1893

Sărbătoare la Arhiepiscopia Tomisului Astăzi este ziua de naştere a ierarhului Tomisului, ÎPS Teodosie

12 Dec 2017 2386

UPDATE Live text Un nou termen în dosarul lui IPS Teodosie la Curtea de Apel

27 Nov 2017 1926

Teodosie Petrescu, din nou în faţa judecătorilor (rechizitoriu)

27 Nov 2017 1290

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a ridicat măsura controlului judiciar în cazul lui IPS Teodosie

07 Nov 2017 692

Arhiepiscopul Tomisului încearcă să scape de controlul judiciar. Ce le-a spus judecătorilor de la ÎCCJ

07 Nov 2017 1023

Zi mare pentru procurorii Anticorupţie din Constanţa Trei femei de la Înalta Curte vor lua o decizie definitivă. Cine este vizat

07 Nov 2017 3752

DNA Constanţa nu vrea ca Teodosie să scape de controlul judiciar

01 Nov 2017 1358

Veste bună pentru Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului!

31 Oct 2017 5400

Judecătorii se pronunţă azi în dosarul lui Teodosie! Ce a declarat arhiepiscopul Tomisului în faţa instanţei (galerie foto)

31 Oct 2017 2910

Teodosie Petrescu vine azi în faţa judecătorilor (rechizitoriu)

30 Oct 2017 815

Arhiepiscopul Tomisului, trimis în judecată de către DNA. Procesul a fost amânat. Cine a lipsit

03 Oct 2017 2094

Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, la Curtea de Apel Constanţa

02 Oct 2017 1960

Instanţa s-a pronunţat Veste proastă pentru Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului! (MINUTĂ)

12 Sep 2017 14714

Teodosie Petrescu, la Curtea de Apel Constanţa. Ce i-a cerut judecătorului Cristian Deliorga (document)

12 Sep 2017 2244

Primul termen. Şedinţa de judecată este publică! Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, vine azi în faţa judecătorului Deliorga

11 Sep 2017 1257

Omul care nu are voie să ia legătura cu Teodosie!

30 Aug 2017 1489

Arhiepiscopul Tomisului s-a constituit parte civilă! Ce a păţit tânărul care i-ar fi furat lui Teodosie distincţia rangului de arhiepiscop

23 Aug 2017 2030

Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, a început săptămâna cu o veste proastă

02 Aug 2017 1900

Pastilă amară pentru Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului!

01 Aug 2017 2428

Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, pe 1 august, la Curtea Supremă

28 Jul 2017 1522

Vrea libertate necondiţionată Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, merge la Înalta Curte

21 Jul 2017 1517

Judecătorul Cristian Deliorga îl menţine sub control judiciar pe Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului

19 Jul 2017 3184

Veste proastă pentru Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului! (MINUTĂ)

18 Jul 2017 5448

Zi importantă pentru Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului

18 Jul 2017 1233

S-a decis! Iată când vor analiza judecătorii libertatea lui Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului

03 Jul 2017 1736

Şedinţă secretă pentru dosarul lui Teodosie! Ce decizie s-a luat

29 Jun 2017 10037

Ce număr a primit dosarul lui Teodosie. Când a fost stabilit primul termen de judecată

27 Jun 2017 1260

Începe judecata lui Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului! Hotărârea este definitivă

21 Jun 2017 3889

Zi importantă pentru Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului! (rechizitoriu)

20 Jun 2017 4173

Moment crucial în dosarul lui Teodosie Curtea Supremă a stabilit! Cine va lua decizia definitivă

09 Jun 2017 2965