Legătura dintre reclamanţi este dată nu numai de faptul că unii dintre ei sunt cercetaţi împreună în diferite dosare penale, ci şi de faptul că, potrivit presei bucureştene, aceştia ar avea în comun un bloc de pe raza Sectorului 1 din capitală.
Debut în procesul legat, conform surselor noastre, de aşa-numitul „cuibuşor al baronilor“, din Bucureşti, în care fostul primar
Radu Mazăre este „vecin“ de dosar cu nepoata
Mihaelei Rădulescu şi cu alte persoane cu „greutate“. Concret, este vorba despre procesul în care Mazăre a dat haina de inculpat pe cea de reclamant, exemplul său fiind urmat de mai multe persoane care apar şi în dosarul „Realitatea Media“.
Aşa cum arătam în ediţiile precedente, cazul a fost înregistrat pe rolul Tribunalul Bucureşti, la Secţia a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal, Radu Mazăre având calitatea de reclamant, alături de mai multe persoane vizate de dosarul „Realitatea Media”. Printre cei care au legătură cu acest dosar se numără
Ioana Nadolu,
Carmen Antoanela Stăncescu,
Fabian Schwartzenberg,
Adrian Marian Vîlsan,
Geraldina Elena Neagoe şi
Adrian Radu. La momentul punerii sub învinuire, procurorii Anticorupţie au precizat că s-a început urmărirea penală faţă de aceste persoane şi altele „referitor la implicarea acestora în fapte care se circumscriu infracţiunilor de spălare a banilor, complicitate la înşelăciune, bancrută frauduloasă, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor sub forma complicităţii, a participaţiei improprii sau a tentativei, fals în înscrisuri sub semnătură privată“.
Totodată, dintre reclamanţii din proces mai atrag atenţia
Ioana Andrada Rădulescu (nepoata Mihaelei Rădulescu), most wanted-ul
Codruţ Marta, jurnalistul
Daniel Bucura, dar şi câţiva constănţeni „de top“:
Sorin Strutinsky,
Adriana Strutinsky, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa,
Nicuşor Constantinescu, împreună cu soţia sa,
Codruţa Mihaela Constantinescu, ori afaceristul
Ionuţ Barbu.
Reclamanţii au dat în judecată Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Sector 1, respectiv Direcţia Generală a Finanţelor Publice.
Legătura dintre reclamanţi constă nu numai în faptul că unii dintre ei sunt cercetaţi împreună în diferite dosare penale, ci şi în faptul că, potrivit presei bucureştene, aceştia ar avea în comun un bloc de pe raza Sectorului 1 din capitală.
Numită „cuibuşorul baronilor din PSD“ (conform evz.ro), construcţia se află pe strada
Gheorghe Ionescu-Siseşti, iar vecini pe scară ar fi Radu Mazăre, Mihai Mazăre, Sorin Gabriel Strutinsky, Elan Schwartzenberg, jurnalistul Daniel Bucura, Adrian Radu, Ioana Nadolu, Ionuţ Sorin Barbu şi alţii dintre reclamanţi. De asemenea, blocul găzduieşte o firmă a Mihaelei Rădulescu, potrivit aceleiaşi surse.
Demarat în vară, abia în urmă cu câteva zile a avut loc primul termen în procesul în care Mazăre şi apropiaţii săi au dat în judecată Finanţele şi Fiscul bucureştean. La prima deschidere a dosarului, judecătorii bucureşteni au decis amânarea lui, „pentru studiul înscrisurilor comunicate la termenul de azi şi depunerea relaţiilor solicitate la acest termen“. În această situaţie, procesul se va relua la sfârşitul lunii.
De menţionat că Radu Mazăre este judecat alături de Sorin Strutinsky, la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, în cauză fiind deferit Justiţiei fostul viceprimar al Constanţei
Gabi Stan, dar şi alte persoane.
Într-un alt dosar, Elan Schwartzenberg a fost arestat preventiv, în lipsă, cauza vizând procesul în care fostul primar al municipiului Constanţa este acuzat de luare de mită şi de fals în declaraţii (trei infracţiuni), iar fratele său, senatorul
Alexandru Mazăre, este bănuit de complicitate la luare de mită şi de fals în declaraţii (trei infracţiuni). Asta în timp ce în sarcina omului de afaceri Avraham Morgenstern s-a reţinut infracţiunea de dare de mită.
Citeşte şi
Ce le-a spus Radu Mazăre judecătorilor despre afacerile cu Elan Schwartzenberg
Radu Mazăre şi Sorin Strutinsky rămân sub control judiciar (rechizitorii)
DNA face public ultimul rechizitoriu al lui Radu Mazăre
Procurorii acuză! Cum ar fi acţionat fostul primar al Constanţei (document)
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: