Judecătorii au respins cererea prin care ÎPS Teodosie cerea anularea deciziei de carantinare



Judecătorii au respins acțiunea înaintată de către ÎPS Teodosie, în dosarul înregistrat pe rolul Judecătoriei Constanța, prin care arhiepiscopul cerea anularea deciziei de carantină emisă de către DSP București. Acțiunea poate fi atacată în apel.

Contactat de către cotidianul ZIUA de Constanța, avocatul arhiepiscopului, Mircea Victor Daniel Chitic, a precizat că va continua demersurile, urmând să depună apel.

Amintim că pe rolul Judecătoriei Constanța, a fost înregistrat pe 25 ianuarie 2022 dosarul cu numărul 1376/212/2022, prin care ÎPS Teodosie a cerut suspendarea și anularea deciziei de carantinare impusă de către DSP București, în momentul în care ierarhul a revenit în țară din Iordania, pe 20 decembrie a.c.

Decizia de carantinare a primit-o târziu, după cele declarate de către Eugen Tănăsescu, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, care anunța în urmă cu câteva zile că a fost depusă acțiunea în instanță. Ieri, 26 ianuarie 2022, a avut loc termen în dosarul menționat anterior, ședința a avut loc la ora 09.30. Judecătorii au decis să amâne pronunțarea pentru joi, 27 ianaurie 2022.


Citește și:
Astăzi are loc pronunțarea în dosarul în care ÎPS Teodosie cere anularea deciziei de carantinare

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Iată unde va oficia slujbe ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 24 – 30 aprilie 2024

23 Apr 2024 632

Constanța Episcopul Bisericii Anglicane din Ruanda, în vizită la Arhiepiscopia Tomisului (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 552

Unde este așteptat Arhiepiscopul Tomisului în zilele de 22-23 aprilie?

21 Apr 2024 539

Curtea de Apel Constanța respinge acțiunea preotului Petrică Leașcu! (MINUTĂ)

20 Apr 2024 740

Debut în instanță pentru ÎPS Teodosie, în procesul legate de salariile de la Universitatea Ovidius! Ce s-a întâmplat la primul termen

19 Apr 2024 567

Constanța Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 19-21 aprilie

18 Apr 2024 520

ÎPS Teodosie, contra Universității Ovidius, pentru 30.000 de euro! Procesul începe mâine

17 Apr 2024 567

Dosarele lui Vergil Chițac și IPS Teodosie vor fi repartizate altui procuror Bodean Andrei părăsește DNA Constanța, după 11 ani de Anticorupție

15 Apr 2024 1510

Unde slujește în perioada următoare ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului

15 Apr 2024 608

Arhiepiscopia Tomisului câștigă definitiv procesul pentru terenul de la Catedrala Eroilor! Consiliul Local pierde la Curtea de Apel (MINUTA)

11 Apr 2024 2406

Unde slujește în perioada următoare ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului

11 Apr 2024 515

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

09 Apr 2024 625

Judecătoarea Adriana Stoicescu s-a dezlănțuit după ce ÎPS Teodosie le-a recomandat creștinilor să nu se căsătorească cu femei divorțate

07 Apr 2024 4236

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada următoare

05 Apr 2024 739

Unde va sluji IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, în perioada 2-5 aprilie

01 Apr 2024 569