La solicitarea creditorilor, lichidatorul RADET cheamă în judecată Primăria și Consiliul Local Constanța. Ce vrea să obțină?




⦁ Pârâți în dosar sunt UAT municipiul Constanța și Consiliul Local al municipiului Constanța
⦁ Magistrații nu au stabilit încă un termen în dosarul prin care lichidatorul fostei regii de transport agent termic, aflată în faliment încearcă să obțină contravaloarea pierderii induse
⦁ Fostul director al RADET, Liviu Popa a explicat pentru ZIUA de Contanța, că în condițiile în care municipalitatea a achitat deja contravaloarea subvenției pentru căldură, în valoare de 15 milioane de lei, nu mai era loc și pentru plata pierderii induse


La solicitarea creditorilor, RADET Constanța, prin lichidator judiciar Eurosmart SPRL a introdus pe rolul Tribunalului Constanța, secţia de contencios administrativ şi fiscal, dosarul nr. 8476/118/2021, având ca obiect „obligaţia de a face".

Pârâți în dosar sunt UAT municipiul Constanța și Consiliul Local al municipiului Constanța.

Magistrații nu au stabilit încă un termen în dosarul prin care lichidatorul fostei regii de transport agent termic, aflată în faliment încearcă să obțină contravaloarea pierderii induse.

Fostul director al RADET, Liviu Popa a explicat pentru ZIUA de Contanța, că în condițiile în care municipalitatea a achitat deja contravaloarea subvenției pentru căldură, în valoare de 15 milioane de lei, nu mai era loc și pentru plata pierderii induse.

RADET a intrat în faliment în septembrie 2021

Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) Constanţa a intrat în faliment! Decizia a fost luată de Tribunalul Constanța în dosarul 3265/118/2019 pe 23 septembrie 2021. Lichidator provizoriu a fost desemnat Eurosmart SPRL.


Dosarul 3265/118/2019 se afla pe rolul Tribunalului Constanța din iunie 2019.
 
Datorii istorice
 
În Buletinul Procedurilor de Insolvență nr.15164/08.08.2019 sunt consemnate concluziile raportului privind cauzele si imprejurarile care au dus la aparitia insolvenței RADET Constanța.

Potrivit raportului, intrarea în insolvență a Regiei a fost cauzată de un cumul de factori ce s-au interconectat și dezvoltat în timp între ei și care s-au agravat ducând la un deficit major de lichiditate și la decapitalizarea a regiei.

Raportul privind cauzele si imprejurarile care au dus la aparitia insolvenței RADET Constanța poate fi citit integral accesând secțiunea Documente.
 
O parte din lista creditorilor
 

Pe lista creditorilor se află, potrivit portalului instanțelor de judecată, Sindicatul Liber Alianţa 2012, Electrocentrale Grup SA, RAJA SA, Salariați prin mandatar Dram Costică, Simetrix Business Software SRL, Negru Ileana, Pana Florin și Enache Luminița.        
 
Planul de reorganizare nu a fost aprobat
 
În Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 14539/06.09.2021 a fost publicat raportul administratorului judiciar privind descrierea modului de îndeplinire a atribuțiilor pentru RADET Constanța, raport din care aflăm că „debitoarea prin administrator special a depus la dosarul cauzei în data de 30.12.2020 planul de reorganizare a activității RADET Constanța“.
 
În cadrul Adunării creditorilor RADET Constanța pentru votarea planului de reorganizare, care a avut loc în data de 27 ianuarie 2021, administratorul judiciar a constatat faptul că nu s-a aprobat Planul de reorganizare al societății RADET Constanța SA propus de către administratorul special Popa Liviu Dorel și depus la dosarul cauzei la data de 22.12.2020.
 
Activitatea RADET a încetat în septembrie 2021 iar licența ANRE a fost retrasă.

 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și:

RADET a intrat în faliment! Directorul Termoficare Constanța SRL susține că personalul societății este pregătit să facă față avariilor în această iarnă

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Președinte din Curtea de Apel Constanța, promovat la Înalta Curte. Când se instalează în funcție

22 Jan 2022 958

Premieră în justiția din România! Închisoare cu executare pentru bărbatul care a omorât câinele unui vecin (MOTIVARE)

21 Jan 2022 466

Premieră în justiția din România Un bărbat a fost condamnat la închisoare cu executare pentru că a omorât câinele unui vecin. De la ce a pornit conflictul

18 Jan 2022 761

Ce judecător din Constanţa pleacă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (DOCUMENT)

18 Jan 2022 1157

Fostul primar al Sectorului 5 al Capitalei, Marian Vanghelie, adus la DNA

13 Jan 2022 655

Magistrat de la Curtea de Apel Constanța, admis la interviul pentru Curtea Supremă! Al treilea în ultimii trei ani (DOCUMENT)

13 Jan 2022 408

Asociația Constanța Altfel pierde procesul cu primarul și Consiliul Local Constanța și Astera Consulting care voia să finalizeze mastodontul de beton din Portul Tomis

13 Jan 2022 3159

Decizie definitivă în dosarul fostului șef al Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Constanța. Primarul Chițac învins și la recurs

12 Jan 2022 2888

Consilierul personal al primarului Chițac „captiv" în SC Gropper SRL. Procesul continuă la Curtea de Apel Constanța

12 Jan 2022 1096

Municipiul Constanța prin primar cere despăgubiri de la Bonello Proiect în legătură cu o achiziție publică

12 Jan 2022 706

Lupta pentru Peninsula Constanța. Când va judeca Înalta Curte cererea de strămutare a procesului. S-a cerut și suspendarea cazului!

12 Jan 2022 807

Constanța Altfel pierde procese pe bandă rulantă. Era vizată vânzarea mai multor terenuri din zona Peninsulară. Magistrații de la Curtea de Apel Constanța și-au motivat decizia

11 Jan 2022 1560

Primăria Dobromir pierde procesul cu Curtea de Conturi. Apelul a fost înregistrat la Curtea de Apel Constanța

10 Jan 2022 796

Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie va fi desfiinţată până la sfârşitul lunii martie

07 Jan 2022 711

Dosarul indemnizațiilor parlamentarilor, plimbat între instanțe. Înalta Curte a învestit Tribunalul Constanța cu soluționarea cauzei

07 Jan 2022 749