Magistrații îl obligă pe primarul Chițac să-l repună pe funcție pe directorul DGAS, Emil Mereuță și să-i plătească toate drepturile cuvenite. Decizia nu este definitivă!

⦁ Magistrații de la Tribunalul Constanța s-au pronunțat în dosarul nr. 1817/118/2021 care are ca obiect, anulare act administrativ dispoziția nr.4945/14.12.2020 emisă de primarul Vergil Chițac
⦁ Reclamant în dosar este fostul director al Direcției de Asistență Socială din cadrul primăriei Constanța, Emil Andrei Mereuță iar pârât primarul municipiului Constanța
⦁ La termenul din 25.11.2021, magistrații au anulat dispoziţia nr. 4945 din 14.12.2020 emisă de primarul Chițac și a dispus repunerea reclamantului în funcţia de director general al DGAS Constanţa de la data de 15.12.2020 şi până la data încetării raportului de serviciu prin demisia reclamantului, precum şi plata drepturilor salariale aferente
⦁ Decizia nu este definitivă, cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare


Magistrații de la Tribunalul Constanța s-au pronunțat în dosarul nr. 1817/118/2021 aflat pe rolul secției de contencios administrativ şi fiscal și care avea ca obiect, anulare act administrativ dispoziția nr.4945/14.12.2020, emisă de Vergil Chițac.

Reclamant în dosar este fostul director al Direcției de Asistență Socială din cadrul primăriei Constanța, Emil Andrei Mereuță iar pârât primarul municipiului Constanța.

La termenul din 25.11.2021, magistrații au decis să admită cererea de chemare în judecată formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul primarul municipiului Constanța.

Instanța a anulat dispoziţia nr. 4945 din 14.12.2020 emisă de pârâtul Primarul Municipiului Constanţa și a dispus repunerea reclamantului în funcţia de Director General al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială Constanţa de la data de 15.12.2020 şi până la data încetării raportului de serviciu prin demisia reclamantului, precum şi plata drepturilor salariale aferente de la data de 15.12.2020 si până la data încetării raportului de serviciu prin demisia reclamantului.

Decizia nu este definitivă, cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Constanţa, sub sancţiunea nulităţii cererii. Pronunţată astăzi, 25.11.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

PRECIZĂRI:


Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și:

Chițac a făcut recurs în dosarul în care fostul șef de la SPAS, Emil Mereuță, a dat în judecată Primăria Constanța

Emil Mereuță, fostul șef al Direcției Generale de Asistență Socială din Primăria Constanța, a demisionat din funcție
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Apel respins în procesul dintre Bestfoam SRL și Comisariatul Județean Constanța

18 Apr 2024 373

Curtea de Apel Constanța, protocol cu Inspectoratul Școlar Județean pentru educația juridică în școli! Elevii vor putea vizita instanțele de judecată

17 Apr 2024 523

Justiție Constanța Mega Instal Gaz Service SRL în conflict cu autoritățile locale din comuna Limanu. A fost stabilit un nou termen în dosar

16 Apr 2024 526

Justiție Constanța Termen stabilit în dosarul litigiului achizițiilor publice dintre Nav Maritim Consulting SRL și CNACN

16 Apr 2024 464

Greenpeace România cheamă în judecată ABADL și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină "Grigore Antipa"

15 Apr 2024 577

Soarta imobilului de la Brotăcei Maratonul proceselor Georgetei Tapangea vs. Primăria Constanța continuă. Ce au decis magistrații la ultimul termen?

14 Apr 2024 1012

Magistrații au suspendat procesul intentat de Secretariatului de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist unui revoluționar din Constanța

12 Apr 2024 415

Condamnare pentru Monica Macovei, fost ministru al Justiției! 6 luni de închisoare cu suspendare la Judecătoria Mangalia

12 Apr 2024 727

Fostul senator Gigi Chiru, din Constanța, achitat definitiv pentru ucidere din culpă

11 Apr 2024 773

Amânare în dosarul în care Prefectura Constanța a chemat în judecată firma Sofi Leader Invest SRL

10 Apr 2024 495

La toamnă se va lua o decizie în procesul dintre Prefectura Constanța și Stely Metal SRL

10 Apr 2024 393

Decizie în procesul dintre firma care administrează Cimitirul Municipal și Primăria Constanța

10 Apr 2024 531

Monica Macovei, fost ministru al Justiției, accident aproape de Mangalia! Mâine, termen în dosarul civil

08 Apr 2024 529

Primarul din Corbu și-a dat în judecată contracandidatul de la Alianța Dreapta Unită!

31 Mar 2024 531

Wave House SRL câștigă, pe fond, procesul deschis de Prefectura Constanța. Este vizată o autorizație de construire

31 Mar 2024 461