Justitie

Mega-dosar soluționat de Parchetul Curții de Apel Constanța! Zeci de persoane trimise în judecată. Prejudiciul este imens

  • Peste 20 de persoane au fost trimise în judecată.
  • Inculpații acționau într-o manieră extrem de ordonată, astfel că de multe ori victimele nici nu realizau că au fost prădate.
  • Procurorii din Constanța au preluat aproape 50 de dosare reprezentând cauze formate în urma furturilor comise de membrii grupării pe tot teritoriul țării.


Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța au finalizat cercetările specifice în dosarul în care zeci de sunt acuzate de săvârșirea infracțiunilor de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni și furturi calificate, precum și pentru infracțiuni la regimul rutier.


Pe cale de consecință, zilele trecute, magistrații au dispus trimiterea în judecată a 23 de inculpați (dosar 2940/118/2020). Cauza fiind trimisă spre soluționare Tribunalului Constanța, instanță care ieri a decis menținerea în stare de arest preventiv a șase persoane.


De asemenea, tot tribunalul, a hotărât ieri ca alți trei inculpați să rămână în stare de arest la domiciliu și restul, până la 23, să stea sub controlul judiciar.


Instanța a respins ca nefondate cererile de revocare şi de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu/controlului judiciar şi de revocare, de revocare/înlocuire a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar şi de revocare a măsurii controlului judiciar.


Decizia Tribunalului Constanța nu este definitivă, ea putând fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
 

Date din ancheta procurorilor

Ca stare de fapt s-a reținut că inculpații s-au constituit într-o grupare infracțională având drept scop săvârșirea de furturi din locuințe. Astfel, aceștia au achiziționat unelte foarte performante care descuiau practic orice broască sau yală de ușă, situație în care se pătrundea în interiorul locuinței, de unde erau sustrase sume de bani și bunuri de valoare într-o manieră extrem de ordonată, astfel că de multe ori victimele nici nu realizau că au fost prădate.


Întrucât membrii grupării constituită din persoane cu antecedente penale impresionante cunoșteau faptul că se pot împăca cu victimele infracțiunii de furt, au mizat și în mod efectiv au determinat multe dintre acestea să își retragă plângerile, scontând pe faptul că cea mai mare parte dintre fapte va rămâne nedescoperită, astfel că eventualele cheltuieli cu împăcarea să reprezinte un procent minor din venituri.


Prejudiciul estimat în această cauză este de 700.000 lei, în cea mai mare parte nerecuperat, urmând a se lua măsuri procedurale corespunzătoare.


Dosarul a fost instrumentat de procuror împreună cu lucrători de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Constanța – Biroul Investigații Criminale, cu suportul tehnic al Direcției de Operațiuni Speciale și al lucrătorilor de poliție judiciară din cadrul unităților de poliție pe raza cărora au fost săvârșite diferite fapte de furt.


Menționăm că activitatea grupului infracțional a fost extinsă pe tot teritoriul țării, membrii grupării având o mobilitate și o dinamică semnificativă în deplasare, situație în care la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța au fost preluate și reunite un număr de 45 dosare reprezentând cauzele formate în urma furturilor comise de membrii grupării pe tot teritoriul țării.


Citește și

Cămătărie în Constanţa, Năvodari şi Ovidiu. Procurorii suspectează trei persoane. Ancheta continuă

Constanța. Percheziții imobiliare într-un dosar de contrabandă cu țigări. Control judiciar pentru două persoane


 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poliția Locală a amendat Parchetul Curții de Apel Constanţa pentru parcare neregulamentară. Procesul va fi reluat

11 Jul 2020 3528

Condamnări definitive în dosarul furturilor prin metoda „împrietenirea“ 17 inculpaţi s-au ales cu peste 40 de ani de închisoare. Prejudiciul este enorm

10 Mar 2020 2286

Parchetul Curții de Apel Constanța organizează concurs

12 Feb 2020 1415

Parcare neregulamentară! Poliţia Locală a amendat Parchetul Curţii de Apel Constanţa. Judecata, suspendată

06 Aug 2019 10427

Parchetul Curţii de Apel Constanţa, amendat de Poliţia Locală

15 Mar 2019 2993

Se caută specialist în domeniul percheziţiilor informatice în Parchetul Curţii de Apel Constanţa

07 Jan 2019 907

Contabilul unei primării, condamnat. Ce s-a decis la Curtea de Apel Constanţa

27 Jul 2018 1213

Suspectaţi de călăuzirea celor 154 de migranţi Un turc, un irakian şi un iranian au fost trimişi în judecată (video)

02 Oct 2017 978

Concurs la Parchetul Curţii de Apel Constanţa

26 Sep 2017 1638

Parchetul Curţii de Apel Constanţa angajează! Sunt multe condiţii. Crezi că te încadrezi?

02 Aug 2017 2128

Concurs la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa

23 Apr 2017 4059

Doliu la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa

01 Dec 2016 4248

Precizări de la CSM. Sunt vizaţi procurori din Parchetul Curţii de Apel Constanţa

30 Nov 2016 1996

Procuror nou la Parchetul Curţii de Apel Constanţa!

05 Nov 2016 2427

Parchetul General anunţă Gill Julien Grigore Iacobici, de azi, noul şef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa

01 Aug 2016 3767