Oficial, de la Parchetul General Dosarul „Gerota“ – caz închis! Lipsesc „argumentele științifice“


•    Procurorii au concluzionat că nu se poate stabili cert, „cu argumente științifice“ dacă acesta a fost sau nu „sursa infectării cvasi-generalizate din Spitalul de Urgență „Profesor Doctor Dimitrie Gerota“.

Reprezentanții Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a României au anunțat în aceasă dimineață că s-a decis clasarea cauzei în cazul cunoscut generic drept Dosarul „Gerota“. Este vorba despre ancheta ce privește persoana infectată cu SARS-CoV-2, care a fost internată pe 5 martie 2020 la Spitalul de urgență „Profesor doctor Dimitrie Gerota“ și despre care se presupunea că ar fi infectat mai multe persoane, inclusiv în rândul personalului medical din spital.
Procurorii au concluzionat că nu se poate stabili cert, „cu argumente științifice“ dacă acesta a fost sau nu „sursa infectării cvasi-generalizate din Spitalul de Urgență „Profesor Doctor Dimitrie Gerota“.

Iată comunicatul oficial al Parchetului General:

Biroul de informare și relații publice este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus clasarea cauzei cu privire la infracțiunile de zădărnicirea combaterii bolilor (art.352 alin. 1 Cod penal) și fals în declarații( art.326 Cod penal), fapte presupus comise de către o persoană infectată cu virusul SARS-COV-2și internată în ziua de 5 martie 2020 la Spitalul de urgență ”Profesor doctor Dimitrie Gerota”.
Urmareprobatoriului administrat nu s-a putut stabili cert, cu argumente științifice, împrejurarea în care persoana internată s-a infectat  și dacă aceasta a fost sau nu sursa infectării cvasi-generalizate din Spitalul de Urgență „Profesor Doctor Dimitrie Gerota”.
În lipsa altor testări, realizate asupra altor pacienți, vizitatori, personal medical, anterior sau în perioada internării persoanei vizate, sursa „inițială” de SARS-COV-2 din Spitalul de Urgență „Profesor Doctor Dimitrie Gerota” rămâne nesigură, variantele teoretice – imposibil de înlăturat la un nivel de certitudine impus de standardul de probațiune utilizat în procesul penal – fiind nenumărate.
În perioada în care făptuitorul a călătorit în Israel, Israel și Palestina nu se aflau pe lista zonelor cu transmitere comunitară extinsă pentru care se recomanda carantinare, respectiv autoizolare la domiciliu,  motiv pentru care, atât făptuitorul, soţia acestuia, cât şi ceilalţi membri ai grupului organizat cu care a călătorit nu aveau nicio obligaţie în acest sens, la întoarcerea în România din Israel.
Cercetările au stabilit că nicio persoană dintre cele care au călătorit împreună cu făptuitorul (80 de persoane)nu a fost confirmată cu virusul SARS COV-2, fapt care, alături de alte probe administrate a dus la excluderea scenariului de infectare cu coronavirus a făptuitorului în cadrul călătoriei în statul Israel.
În ceea ce privește ,,Formularul de evaluare a riscului infecțios la internare”, asumat prin semnătură de făptuitor cu ocazia internării la Spitalul de Urgență „Profesor doctor Dimitrie Gerota”,precizăm că acesta este un document intern șia fost introdus și atașat foii de observație clinică generală la inițiativa medicului epidemiolog, formularul întocmit fiind aprobat la data de 23.06.2017 în cadrul Comitetului Prevenire Infecții Asociate Asistenței Medicale, scopul principal al acestui formular fiind depistarea existenței infecțiilor.
Prin Hotărârea CNSSU nr. 3/2020 s-a introdus un chestionar pentru evaluarea riscului de îmbolnăvire cu COVID-19 la pacienţii care se prezintă UPU/CPU/Camera de Gardă, ca măsură specifică în vederea prevenirii şi combaterii răspândirii coronavirusului în cadrul spitalelor.

Necompletarea conformă a unui astfel de formular, impus prin autoritatea statului, poate constitui elementul material al infracţiunii de „zădărnicirea combaterii bolilor”, ceea ce în prezenta cauză nu se aplică, pacientul asumându-şi prin semnătură un formular intern, adoptat anterior apariţiei pandemiei de Covid-19 .
Infracţiunea de „fals în declaraţii”presupune ca acţiunea făptuitorului de a declara necorespunzător adevărului să aibă ca scop producerea unei consecinţe juridice, iar potrivit legii sau împrejurărilor declaraţia în sine să servească la producerea acelei consecinţe urmărite. Cercetările efectuate nu au identificat consecințe juridice produse prin răspunsul neconform oferit de făptuitor.


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Justiția este oarbă și uneori cam lentă

26 Apr 2024 624

Dosarul Mineriadei Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare – a refuzat să dea declarații

26 Apr 2024 519

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, puși sub acuzare în dosarul Mineriadei

25 Apr 2024 495

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 622

Fostul premier Petre Roman pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990

25 Apr 2024 555

Expert Chim Consum SRL, cu mai multe contracte publice, cere să intre în insolvență!

09 Apr 2024 789

Andreea Corina Băjenaru și Florina Silvia Popa Doi procurori din Parchetul General al României ies la pensie

07 Apr 2024 459

Exclusiv Noi procurori pentru Constanța și Tulcea! Să-i cunoaștem (DOCUMENT)

28 Mar 2024 2072

Plângere la Parchetul General depusă de Dacian Cioloș împotriva lui Marcel Ciolacu (VIDEO)

11 Mar 2024 560

Aproape 95.000 de euro K1 Tot SRL, din București, va face curățenie în sediile CERONAV din Constanța și Galați! (DOCUMENT)

09 Mar 2024 801

Beatrice Silvia Șișman s-a întors la Parchetul Curții de Apel Constanța. Gabriela Rugea, încadrată la Parchetul Judecătoriei Babadag

22 Jan 2024 928

Avere și interese Teodora Elena Rotea, propusă procuror general adjunct al Dobrogei! (DOCUMENTE)

21 Jan 2024 1115

Consiliul Superior al Magistraturii Peste o mie de posturi de judecător și aproape 950 de posturi de procuror, vacante la instanțele și parchetele din țară

19 Jan 2024 807

Procurorii șefi la Secția de combatere a corupției din DNA și la Secția de urmărire penală din PG, numiți

11 Jan 2024 733

Mihaiela Moraru-Iorga și Remus Iulian Popa, propuși Președintelui României pentru funcții de conducere în DNA și Parchetul General!

11 Jan 2024 708