Oficial! Primul român condamnat cu executare pentru zădărnicirea combaterii bolilor


 
Curtea de Apel Ploieşti a decis condamnarea cu executare a unui bărbat acuzat de zădărnicirea combaterii bolilor.
 
Pedeapsa se va executa în regim de detenție.
 
Oficial:
 

Condamnă inculpatul la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. Aplica inculpatului pedeapsa complementară prevazută de art 66 alin. (1) lit. a), b), Cod penal de interzicere a exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioada de 2 ani după executarea pedepsei sau considerarea ca executată a pedepsei principale cu închisoarea. Aplica inculpatului pedeapsa accesorie prevăzuta de art. 65 alin. 1 C.. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) Cod penal de interzicere a exercitării drepturilor si de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice si de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Pedeapsa se va executa în baza disp. art. 60 C. pen.

  

În actul de sesizare a instanței s-a reținut că inculpatul, data de 20.04.2020, în jurul orelor 12:00-13:00, după ce fusese spitalizat în cadrul Secției de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Buzău, fiind suspect de infectare cu noul tip de coronavirus și confirmat cu virusul T.B.C., ambele contagioase, fiind testat în acest sens la aceeași dată, la ora 09:15, deși i s-a adus la cunoștință că nu are dreptul să părăsească locația în cauză fără avizul medicului, nu a respectat măsura de spitalizare dispusă și înainte de a afla rezultatul testării a fugit din curtea unității medicale, deplasându-se cu mijloace de transport în comun pe raza localității de domiciliu, perioadă de timp în care a intrat în contact cu terțe persoane, existând astfel riscul de a transmite ambele virusuri.

 
Cel în cauză nu se află pentru prima dată în atenția oamenilor legii!

În trecut, el a fost a fost sancționat și de oamenii legii din județul Constanța.  

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

A fugit de la „Puflene Resort”! Tulcea. O nouă condamnare pentru zădărnicirea combaterii bolilor!

29 Dec 2022 15354

O nouă pedeapsă pentru primul dobrogean condamnat cu executare pentru zădărnicirea combaterii bolilor!

07 Jun 2022 2289

Premieră în justiţia din Dobrogea! Închisoare cu executare pentru tânărul din Tulcea care a mers să se tundă deși era în izolare la domiciliu

23 Apr 2022 13147

Dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor pe numele a doi tineri din Năvodari. Ce au constatat polițiștii

30 Dec 2021 2162

Procurorii din Tulcea, nemulțumiți de achitarea primului dobrogean judecat pentru zădărnicirea combaterii bolilor! Dosarul vine la Constanța

06 Dec 2021 1262

La frizer în carantină Primul dobrogean judecat pentru zădărnicirea combaterii bolilor nu se prezintă la proces. Judecata amânată pentru la anul

11 Oct 2021 5444

Dosarul primului dobrogean acuzat de zădărnicirea combaterii bolilor, amânat. Ce pedeapsă riscă

21 May 2021 2327

A vrut să se tundă și a ajuns inculpat Primul dobrogean trimis în judecată pentru zădărnicirea combaterii bolilor nu vrea să vină la proces! Ce riscă

30 Jan 2021 2857

Începe procesul primului dobrogean trimis în judecată pentru zădărnicirea combaterii bolilor!

08 Oct 2020 1997

Premieră în justiția din Dobrogea! Decizia aparține magistraților din Tulcea

07 Sep 2020 3134

Trecutul infracțional Povestea mai puțin știută a primului dobrogean trimis în judecată pentru zădărnicirea combaterii bolilor

02 May 2020 5778

Bărbatul din Tulcea care a mers să se tundă deși era în izolare la domiciliu a fost trimis în judecată

30 Apr 2020 2607

„Recensământul“ dosarelor Covid la Constanța Pedepse de până la 15 ani. Date oficiale din anchetele procurorilor

11 Apr 2020 4090

Hârșova. Dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Cadre medicale, testate pentru COVID-19

02 Apr 2020 2157

UPDATE Descinderi de amploare la unități sanitare din Constanța, București și alte 20 de județe

07 May 2016 5871