Justitie

Pelehra, Halută şi Agisuna, printre admişi Constănţenii viitori auditori de justiţie. Avocaţi, grefieri, absolvenţi de Drept. Rezultatele definitive (document)


Consiliul Superior al Magistraturii a dat publicităţii rezultatele finale obţinute la concursul pentru auditori de justiţie. Şapte constănţeni se află pe lista celor admişi la concurs, iar pe aceştia îi aşteaptă acum testarea psihologică şi examinarea medicală. Printre cei admişi până în acest moment se numără George Pelehra, fost student la Drept al Universităţii „Ovidius“, avocaţii constănţeni Andrei Georgian Halută şi Elena Alina Lungu, dar şi Hacan Emrah Agisuna, grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.


În secţiunea Documente puteţi consulta lista cu rezultatele definitive pentru auditorii de justiţie, obţinute în cadrul Concursului de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, sesiunea septembrie 2019 – februarie 2020.


Pentru a reveni la constănţenii ce au făcut un mare pas înainte pe drumul spre o carieră de auditor de justiţie, potrivit rezultatelor definitive publicate de Consiliul Superior al Magistraturii, aceştia sunt şapte la număr.


Șapte admişi pentru Constanţa


În ordinea mediilor obţinute, lista candidaţilor constănţeni declaraţi admişi după susţinerea testării scrise şi a interviului pentru verificarea cunoştinţelor din domeniul juridic este deschisă de George G. Pelehra, cu media finală 7,70. Fost student al Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative din cadrul Universităţii „Ovidius“ Constanţa, George Pelehra s-a înscris la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa. Aşa cum am menţionat, acesta a obţinut media finală 7,70, fiind notat la proba interviului cu 8,78, după ce la proba eliminatorie de verificare a cunoştinţelor juridice obţinuse 77 de puncte, iar la proba scrisă de verificare a cunoştinţelor juridice, teoretice şi practice obţinuse media 7,71.


Al doilea constănţean admis este avocatul Andrei Georgian (I.) Halută, cu media 7,37. Acesta s-a înscris la Tribunalul Constanţa şi a obţinut la interviu nota 8,64, la proba eliminatorie a fost notat cu 76 de puncte, iar media la proba scrisă de verificare a cunoştinţelor juridice, teoretice şi practice a fost 7,15.


Cristina Georgiana (I.) Ciulpan, din Medgidia, este absolventă a Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti. Înscrisă pentru Tribunalul Constanţa, rezultatul său definitiv la concursul pentru auditor de justiţie a fost de 6,63. La interviu, tânăra primise nota 9,00, la proba eliminatorie obţinuse 70 de puncte, iar la proba scrisă de verificare a cunoştinţelor juridice, teoretice şi practice a obţinut media 6,26.


Avocata constănţeană Elena Alina (D.) Lungu a obţinut un rezultat final 6,50, fiind înscrisă tot pentru Tribunalul Constanţa. La interviul, avocata fusese notată cu 7,16, la proba eliminatorie obţinuse 68 de puncte, iar media de la proba scrisă de verificare a cunoştinţelor juridice, teoretice şi practice a fost de 6,21.


Hacan Emrah (Y.) Agisuna este grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, iar rezultatul său definitiv la concurs este, potrivit informaţiilor puse la dispoziţie de Consiliul Superior al Magistraturii, 6,42. Nota la interviu fusese 8,12, punctajul obţinut la proba eliminatorie a fost 62, în timp ce media de la proba scrisă de verificare a cunoştinţelor juridice, teoretice şi practice a fost de 6,65. Hacan Emrah Agisuna s-a înscris la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.


Următorul constănţean declarat admis este o absolventă a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Ovidius“ Constanţa, Elena Cerasela (D.) Gheorghe. Înscrisă tot la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, rezultatul său final a fost 6,42, iar nota de la interviu a fost cea mai mare notă primită de candidaţii constănţeni - 9,22. La proba eliminatorie, Elena Cerasela Gheorghe a obţinut 63 de puncte, iar media la verificarea cunoştinţelor juridice, teoretice şi practice a fost 5,97.


Nu în ultimul rând, tânăra constănţeancă Adriana (L.) Stoian, înscrisă pentru Tribunalul Constanţa, a fost şi ea admisă la concurs, obţinând rezultatul final 6,20. La interviu aceasta primise nota 8,58, la proba eliminatorie avusese punctajul 63, iar media la testarea scrisă pentru verificarea cunoştinţelor juridice, teoretice şi practice a fost 6,11.


Prin ce verificări mai trec candidaţii


Următorul pas spre cariera de auditor în justiţie îl constituie verificarea condiţiei de bună reputaţie, iar actele necesare pentru această probă trebuie depuse de către candidaţi în termen de cinci zile de la publicarea rezultatelor finale. Primul document ce li se cere viitorilor auditori pentru această probă este un CV care să cuprindă datele de identificare, datele de stare civilă, datele cu privire la studiile absolvite şi locurile de muncă anterioare, urmat de o caracterizare de la ultimul loc de muncă sau, după caz, caracterizarea de la unitatea de învăţământ absolvită. Caracterizarea trebuie să cuprindă menţiuni cu privire la existenţa ori inexistenţa unor eventuale sancţiuni disciplinare sau administrative, în ultimii trei ani.


De asemenea, este solicitată o adeverinţă eliberată de primării ori, după caz, de administraţiile financiare, din care să rezulte, dacă este cazul, natura şi tipul contravenţiilor comise şi sancţiunile contravenţionale aplicate în această perioadă. În plus, candidaţii trebuie să completeze o declaraţie pe proprie răspundere în care să precizeze domiciliul avut în ultimii trei ani anteriori datei susţinerii primei probe din cadrul primei etape a concursului şi pot depune, totodată, orice alte înscrisuri pe care ei le consideră relevante pentru verificarea îndeplinirii condiţiei de bună reputaţie.


Pentru candidaţi urmează, de asemenea, examinarea psihologică şi examinarea medicală. Testarea scrisă din cadrul examinării psihologice va avea loc în data de 6 martie, iar interviul din cadrul aceleiaşi etape a concursului se va desfăşura pe 10 martie.


În paralel cu examinarea psihologică, toţi candidaţii declaraţi admişi până la acest punct sunt programaţi la examinarea medicală, etapă ce se va încheia pe 19 martie. Examinarea medicală se va desfăşura la Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu al Ministerului Justiţiei, din Bucureşti. Costul investigaţiilor medicale este de 388 de lei.


În secţiunea Documente puteţi consulta lista rezultatelor definitive obţinute de toţi candidaţii pentru posturile de auditori de justiţie.
 

Citeşte şi:


INM face un anunţ foarte important!:
Cine sunt constănţenii care au trecut de proba eliminatorie

 

Mulţi veniţi, puţini vor fi aleşi!:

Iată cine vrea să fie judecător şi procuror la Constanţa!


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Au primit verdicte de necolaborare! Trei magistrați din Dobrogea, în atenția CNSAS (document)

16 May 2020 882

DNA-ul pădurilor. Deputatul USR, Stelian Ion, inițiator “Specializarea magistraților și a polițiștilor pe aceasta zonă de competență este obligatorie”

05 May 2020 2761

Armata a preluat paza tuturor magistraților din Constanța! Ce alte schimbări au mai avut loc

01 May 2020 5109

Achiziții publice de medicamente și echipamente în timpul pandemiei, la liber. Stelian Ion (USR) “Perioada grea pe care o traversăm nu trebuie să fie un paravan pentru nimeni”

23 Apr 2020 3185

Robe și balanța justiției Judecătorilor din România le lipsește ciocănelul. „A rămas doar o legendă“

17 Apr 2020 1243

Parchetul Tribunalului Constanța, în atenția Plenului CSM (document)

09 Apr 2020 676

Este oficial Doi magistrați noi pentru Judecătoria Constanța. Ce se discută mâine la CSM

08 Apr 2020 522

Cine îi verifică pe magistrați Tabelul complet al inspectorilor judiciari în funcție. Cine e din Constanța. Noul concurs a fost amânat (document)

08 Apr 2020 2143

CSM a decis Ce judecători vin la Constanța. Cine pleacă de aici

04 Apr 2020 1063

Cereri de transfer respinse Procurorilor constănțeni nu li s-au aprobat cererile pentru capitală

03 Apr 2020 606

Transferuri în instanțe și parchete Magistrați care vor să plece din Constanța sau să vină aici

30 Mar 2020 1897

Magistrați stagiari constănțeni, cu examenul de capacitate amânat din cauza coronavirusului

14 Mar 2020 1119

Cine sunt magistrații stagiari constănțeni care dau examenul de capacitate (document)

12 Mar 2020 1321

Doi anchetatori constănţeni, la final de carieră. Unul dintre ei deţine o funcţie de conducere

28 Feb 2020 1075

Judecătorii Curții de Apel Constanța întrerup protestele. De când intră în vigoare hotărârea

25 Feb 2020 1823