Pistolarul de la CET nu mai are nicio interdicție!


 
  • Cel în cauză este suspectat de comiterea infracţiunilor de distrugere în formă continuată, (11 acte materiale), şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
 
Tânărul de 33 de ani, din Constanța, acuzat că ar fi tras cu un pistol de tip airsoft, pe Aleea Albatrosului din municipiul Constanța, distrugând mai multe autoturisme, precum și geamul unui imobil, nu mai are nicio interdicție!
 
Și asta pentru judecătorii din Constanța i-au revocat inculpatului (P.R.) măsura preventivă a controlului judiciar.
 
Hotărârea este una definitivă!
 
Cel în cauză este suspectat de comiterea infracţiunilor de distrugere în formă continuată, (11 acte materiale), şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
 
În dosar, inculpatul a fost trimis în judecată.
 
În noiembrie 2021, Judecătoria Constanța a respins ca neîntemeiată propunerea procurorilor, de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpat, sub aspectul comiterii infracţiunilor de distrugere în formă continuată, (11 acte materiale), şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
 
Pe cale de consecință, Judecătoria Constanța a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, față de care  a fost dispusă măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Scandaluri, înjunghieri și distrugeri
Cine este pistolarul de la CET și în ce scandaluri a mai fost implicat!

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Bella Licca International SRL are acordul APM Constanța pentru înființarea unui ansamblu de birouri, turism și servicii în comuna Mihail Kogălniceanu

04 May 2024 560

Municipiul Constanța, sub cod galben de vânt! Unde pot fi semnalate problemele cauzate de vânt

04 May 2024 527

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1589

Firme Constanța Un bărbat din județul Argeș și-a deschis restaurant în Neptun, municipiul Mangalia

28 Apr 2024 400

Societatea Termoficare Constanța, închisă pe data de 2 mai. Iată anunțul făcut de reprezentanți

26 Apr 2024 435

Electrocentrale Constanța SA, proces cu municipalitatea pentru anularea unei HCL din 2001, prin care mai multe trenuri au fost preluate de primărie. Decizia Tribunalului (MINUTA)

25 Apr 2024 408

LIVE VIDEO+TEXT Măsurile dispuse de autorități la nivelul județului Constanța cu ocazia Sărbătorilor Pascale şi a minivacanţei de 1 mai 2024 (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 828

ZIUA LIVE Costin Răsăuțeanu, candidat PSD la Consiliul Local - „Îmi doresc să reușim să schimbăm abordarea atitudinii administrației în raport cu cetățenii “ (VIDEO)

24 Apr 2024 1105

ZIUA LIVE Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța. Ce planuri are pentru județul Constanța? (VIDEO)

24 Apr 2024 806

ZIUA LIVE Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța. Cum dorește să câștige cursa electorală?

23 Apr 2024 767

Primăria Constanța Atenție! Se verifică sirenele – Vezi în ce perioadă

23 Apr 2024 1333

​Firme Constanța O nouă societate, deschisă în municipiu. Iată cu ce se ocupă

22 Apr 2024 858

Primăria Constanța A doua ediție a Conferinței Naționale despre Rolul Poliției Locale în Sistemul de Ordine Publică, găzduită de Universitatea „Ovidius”! (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 428

Termoficare Constanța Revine apa caldă în municipiu!

19 Apr 2024 1017

Toți abonații din municipiul Constanța rămân fără apă caldă! Când se va relua furnizarea apei calde

17 Apr 2024 1200