Primăria condusă de Făgădău vrea anularea unei dispoziţii date de Mazăre care viza nişte terenuri ale Academiei Române


Primăria municipiului Constanţa a înregistrat pe 15 ianuarie a.c., pe rolul Secţiei de contencios-administrativ a Judecătoriei Constanţa, dosarul 669/212/2020, privind constatare nulitate şi act administrativ / dispoziţie primar. Reclamant în dosar este Municipiul Constanţa prin Primar, iar pârâţi sunt Academia Română şi Fundaţia Patrimoniu a Academiei Române, înfiinţată în anul 2005 de către preşedintele de atunci al Academiei Române, acad. Eugen Simion, ca urmare a activităţilor desfăşurate în perioada 2001-2004, prin care s-au identificat şi recuperat cu sprijinul Comisiei de Patrimoniu a Academiei Române peste 5.000 de hectare de teren agricol în şapte judeţe.
 
Potrivit Biroului de Presă al Primăriei municipiului Constanţa, este vorba despre o dispoziţie a fostului primar al municipiului Constanţa, Radu Mazăre, din perioada 2004-2005, care vizează terenuri situate în cartierul Km 4-5 din municipiul Constanţa. Dispoziţia ar fi fost dată cu nerespectarea legislaţiei în vigoare. Demersul în instanţă este necesar pentru ca municipalitatea să răspundă notificării Academiei Române legate de terenurile deţinute în Constanţa.
 
În prezent, dintr-o suprafaţă totală de 452 de hectare la care ar fi avut dreptul, Academia Română are numai cele câteva mii de metri pătraţi de pământ din Constanţa şi alte câteva mii de metri pătraţi la Ovidiu, iar titlul de proprietate ce i-a fost dat la Topalu face obiectul unei acţiuni de anulare în instanţă.
Potrivit Centrului de Investigaţii Media, în 14 martie 2007, la sediul Primăriei Constanta, preşedintele executiv al Fundaţiei Patrimoniu, Alexandru Bogdan, încheia cu doi oameni din subordinea primarului Radu Mazăre o minută.  Documentul prevedea că Academia renunţă la a mai cere 103 din cele 452 de hectare de teren, pe motiv ca nu are dreptul de proprietate asupra respectivei suprafeţe.
 
Cele 103 hectare reprezintă teren aflat pe teritoriul de astăzi al oraşului Constanta, care, conform Monitorului Oficial din 1948, a aparţinut Academiei Române. Motivul invocat pentru renunţarea la ele este că “actele depuse nu fac dovada dreptului de proprietate”.
 
Citeşte şi:
 
Academia Romana revendica terenuri

Academia Romana si-a recuperat terenurile

Evenimentul zilei Mazăre a retrocedat terenuri ale Academiei Române către doi foşti patroni de la Dinamo

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Scandal de amploare în cartierul Henri Coandă din Constanța! Mai multe persoane, implicate (GALERIE FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 1506

Societatea Iutacan SRL, înființată la Constanța. Cu ce se ocupă

28 Apr 2024 556

Un nou restaurant a fost înființat recent în municipiul Constanța

28 Apr 2024 573

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Melaniei Solomon, secretar general UAT la Municipiul Medgidia (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 368

Afaceri Constanța Decizii importante luate de unicul asociat al societății Rinaldo Impex SRL

28 Apr 2024 402

Dosarul Retrocedărilor! Judecătorii explică de ce Giurgiucanu a pierdut procesul cu Municipiul Constanța pentru terenul din zona Cazino, Mamaia (MOTIVARE)

28 Apr 2024 420

Societate din domeniul energiei electrice, înființată recent la Constanța

28 Apr 2024 474

ZIUA LIVE Joacă PSD și Horia Constantinescu cu șanse reale meciul pentru Primăria Constanța?

28 Apr 2024 478

Firme Constanța Un bărbat din județul Argeș și-a deschis restaurant în Neptun, municipiul Mangalia

28 Apr 2024 313

Termoficare Constanța Întrerupere programată a furnizării apei calde. Consumatorii vizați

28 Apr 2024 368

Infracțiuni rutiere O șoferiță, aflată sub influența alcoolului, s-a izbit cu mașina de un stâlp în municipiul Constanța

27 Apr 2024 779

CT Bus Liniile 5-40 și City Tour au revenit la traseul normal pe bulevardul Mamaia

27 Apr 2024 492

Bloc de 8 etaje cu parcaj suprateran, pe strada Eliberării din Constanța Dezbaterea publică pentru investiția Calipso Residences SRL va avea loc în luna mai

27 Apr 2024 594

Accident rutier în Constanța! O mașină a intrat într-un stâlp (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 2001

Incendiu la o casă din municipiul Constanța. Au intervenit pompierii

27 Apr 2024 513