Primăria Constanța, chemată în instanță, pentru contestarea unui Certificat de Urbanism

  • Dosarul a fost înregistrat recent la Tribunalul Constanța
 
Pe rolul Tribunalului Constanța, pe secția de contencios administrativ și fiscal a fost înregistrat un dosar prin care Primăria Constanța este chemată în instanță pentru contestarea unui document, de către o firmă din Constanța.
 
Mai precis, municipalitatea este pârât într-un dosar unde Practic Center SRL este reclamant și contestă actul administrativ fiscal – Certificat de Urbanism nr. 3459 din data de 9 noiembrie 2021.
 
Certificatul de Urbanism menționat, eliberat în 2021, este pentru construirea unui imobil P+1E, spațiu comercial, spațiu alimentație publică, pe strada Soveja, zona blocurilor O5-O6, lot 2.
 
Despre Practic Center SRL
 
Societatea are sediul social pe bulevardul 1 Decembrie 1918, fiind fondată în anul 2000. Asociați în firmă sunt Kirața Parteca, cu 99% și Elena Racu, care deține 1%. Elena Racu este administratorul firmei care se ocupă de „Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau în leasing”. În 2020, firma a raportat 1 salariat, la o cifră de afaceri de 892.044 lei, cu un profit de 426.091 lei.
 
Conform confidas.ro, Kirața Parteca mai este asociat în Fer Stop SRL. Practic Center SRL este asociat în Fer Stop SRL. Elena Racu mai este asociat în Ușor de Folosit SRL.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Citește și:

A fost emisă autorizația de construire pentru reabilitarea Hotelului Intim din Constanța

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Primăria Comunei Oltina investește în asfaltarea străzii Pelinului din localitatea Răzoarele (DOCUMENT)

29 Apr 2024 19

Licitații publice Real Data Solutions SRL furnizează servicii de mentenanță pentru Primăria Constanța (DOCUMENT)

29 Apr 2024 109

Un imobil de pe strada Arhiepiscopiei din Constanța crește pe verticală. Datatur SRL a obținut un act de urbanism de la Minicipalitate

29 Apr 2024 166

Cumpărări directe Constanța Studiu de fezabilitate pentru construire și dotare bază sportivă la Corbu (DOCUMENT)

29 Apr 2024 178

Declarații de avere Constanța Camelia Velicică, secretarul general al comunei Târgușor, avere și interese (DOCUMENTE)

29 Apr 2024 152

Primăria Techirghiol, județul Constanța, investește aproape 11 milioane de lei pentru reabilitarea și modernizarea a 11 străzi din oraș (DOCUMENT)

29 Apr 2024 165

ZIUA LIVE Horia Constantinescu, candidatul PSD pentru Primăria Constanța - “Drepturile constănțenilor nu au culoare politică“! (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 289

Hală, pe strada Celulozei din Constanța. Moc Fabrication SRL are acordul Municipalității

29 Apr 2024 270

LIVE TEXT+VIDEO Gihan Eserghep își depune candidatura la Primăria Constanța din partea PUSL - „Vom readuce Constanta acolo unde îi este locul!”

29 Apr 2024 377

LIVE TEXT+VIDEO Ovidiu Cupșa își depune candidatura la Primăria Constanța din partea AUR-„Este o zi în care începe o nouă eră pentru Constanța”

29 Apr 2024 464

LIVE Text+VIDEO Vergil Chițac își depune candidatura la Primăria Constanța-„Viitorul Constanței stă în proiectele începute” (FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 632

Declarații de Avere Constanța Cosmin Bujor, secretar general la UAT Negru Vodă deține un apartament și un autoturism (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 397

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Melaniei Solomon, secretar general UAT la Municipiul Medgidia (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 444

Licitația pentru continuarea lucrărilor, lansată abia zilele trecute Reabilitarea imobilului Teatrului de Stat Contanța, departe de a se termina în 2024!

28 Apr 2024 501

Două dosare pe rolul Tribunalului Costanța Primăria Năvodari a dat în judecată Inspectoratul de Stat în Construcții București și Inspectoratul Județean în Construcții Constanța. Iată ce au decis judecătorii

28 Apr 2024 401