Primăria Limanu, județul Constanța, chemată în instanță de o persoană fizică. Iată de ce

Pe rolul Tribunalului Constanța, la data de 3 octombrie 2023, a fost înregistrat dosarul 6711/118/2023, pe secția contencios administrativ și fiscal, ce are ca obiect emiterea actului administrativ.
 
Vorbim de Gicu Ciocîrlan, în calitate de reclamant, care cheamă Primăria comunei Limanu în judecată. Nu a fost stabilit un prim termen în dosar.
 
Numele lui Gicu Ciocîrlan a fost asociat, în trecut, cu firma Vânt de Vamă SRL, care este controlată în prezent de Nicolae Ciocîrlan.
 
În anul 2020, societatea Vânt de Vamă a anunțat că închide două dintre punctele de lucru pe care le deține în localitate. Este vorba despre cel situat pe strada Falezei, la numărul 5-7 și, respectiv, cel din strada Mihail Kogălniceanu, la numărul 5. Informațiile au fost publicate în Monitorul Oficial al României. În documentul oficial se arată că, potrivit Hotărârii nr. 1/2020, asociații firmei Vânt de Vamă, respectiv Gicu Ciocîrlan și Valentin Alexandru Ciocîrlan au decis că obiectul principal de activitate va fi reprezentat de „restaurante“.
 
 Citește și

Firma Vânt de Vamă își închide două puncte de lucru din VamaVeche
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Justiție Constanța Mega Instal Gaz Service SRL în conflict cu autoritățile locale din comuna Limanu. A fost stabilit un nou termen în dosar

16 Apr 2024 552

Licitații Constanța Primăria Limanu organizează licitație pentru modernizarea mai multor străzi (DOCUMENT)

07 Apr 2024 500

Primăria Limanu, județul Constanța, a vândut un imobil unei firme din București

04 Apr 2024 571

Primăria Comunei Limanu, județul Constanța modernizează mai multe străzi. Ce valoare are contractul (DOCUMENT)

30 Mar 2024 1103

Cine sunt social-democrații măsurați în sondaje? PSD Constanța nu a luat încă nicio decizie în privința candidaților pentru Primăria și Consiliul Județean Constanța!

13 Mar 2024 1375

Primăria Limanu, județul Constanța vinde un teren. Iată ce suprafață are

09 Mar 2024 631

Cumpărări directe Constanța 1Ngineering SRL va elabora proiectul tehnic pentru construirea unei piste de biciclete în comuna Limanu (DOCUMENTE)

04 Mar 2024 602

Justiție Constanța ABADL și Primăria Limanu, la judecată cu o firmă din Argeș. Ce a decis instanța

26 Feb 2024 676

Primăria Limanu, undă verde de la APM Constanța pentru amenajarea unei piste de biciclete (DOCUMENT)

17 Feb 2024 753

Premieră Condamnare în primul și singurul dosar de Cyberbullying din Constanța! Decizia, atacată la instanța superioară (RECHIZITORIU)

15 Feb 2024 1059

Afaceri Constanța Un teren intravilan din Limanu este de vânzare. Când are loc licitația

14 Feb 2024 689

Primăria Comunei Limanu, județul Constanța vinde un teren intravilan

10 Feb 2024 824

Proiect depus la APM Constanța de Primăria Limanu. Este vizată o nouă investiție

02 Feb 2024 797

Primăria Limanu, la judecată cu afaceristul Marius Bărbat pentru recuperarea cheltuielilor de deființare pe cale administrativă a unor construcții executate nelegal pe faleza din Vama Veche

30 Dec 2023 2428

Ce firmă va organiza evenimentul „Tradiții și obiceiuri de Crăciun”, la Limanu, județul Constanța? (DOCUMENT)

20 Dec 2023 855