Profesorul de sport din Topolog, acuzat de acte sexuale cu elevele, cere să fie eliberat

 
  • Potrivit legislației în vigoare, profesorul de sport este considerat nevinovat până la pronunțarea unei eventuale sentințe definitive de condamnare.

Profesorul de sport din Topolog, acuzat de acte sexuale cu elevele, a contestat mandatul de arestare emis pe numele său!
 
Contestația va fi analizată de judecătorii Tribunalului Tulcea. Oricare va fi decizia acestora, aceasta va fi definitivă.
 
Profesorul a fost reținut pe data de 17 septembrie 2020, de procurorii Parchetului Judecătoriei Babadag, sub acuzații de acte sexuale cu minore.
  
Oficial
 

 Procurori din cadrul acestei unități au dispus, în data de 18.09.2020, punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului A.A.M., în vârstă de 29 de ani, reținându-se în sarcina acestuia săvârșirea a trei infracțiuni de act sexual cu un minor în formă continuată, fapte prevăzute și pedepsite de 3 x art. 220 alin. 1 și 3 lit. b din Codul Penal, cu toate cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul Penal – art. 36 din Codul Penal și art. 38 alin. 1 din Codul Penal.
 
În fapt, organele de cercetare penală ale Postului de Poliție Topolog din cadrul IPJ Tulcea au fost sesizate de mama minorei M.A.A., cu privire la faptul că profesorul de educație fizică și sport al fiicei sale ar fi întreținut în mod repetat cu aceasta, precum și cu alte eleve ale școlii gimnaziale din localitate, mai multe raporturi sexuale.
 
În urma cercetărilor, au fost identificate până în prezent un număr de trei victime, cu vârste cuprinse între 14 și 15 ani, pe care inculpatul le-ar fi determinat prin influența pe care o avea asupra lor ca, în perioada aprilie – iulie 2020, să întrețină mai raporturi sexuale normale și orale.
  
Inculpatul A.A.M. a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, iar în data de 18.09.2020 procurorul a solicitat Judecătoriei Babadag luarea măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.

 
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale și dispunerea de măsuri preventive sunt instituții reglementate de Codul de Procedură Penală, care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un profesor din Tulcea a luat 13 ani de închisoare! Este îngrozitor ce a făcut

28 Mar 2022 12825

Profesorul de sport, din Tulcea, acuzat de acte sexuale cu elevele, va fi audiat

05 Jan 2022 7612

Un profesor de sport, din Tulcea, acuzat de acte sexuale cu elevele. S-a stabilit un nou termen în dosar

12 Aug 2021 1947

Acuzat de acte sexuale cu elevele Judecătorii au concluzionat că profesorul din Topolog a stat suficient în arest

17 May 2021 3239

Începe judecata profesorului de sport, din Tulcea, acuzat de acte sexuale cu elevele

16 Apr 2021 1833

Profesorul de sport, din Tulcea, acuzat de acte sexuale cu elevele, a fost trimis în judecată

20 Mar 2021 2409

Decizie definitivă în cazul profesorului de sport din Topolog acuzat de acte sexuale cu elevele

15 Jan 2021 2164

Veste proastă pentru profesorul de sport, din Tulcea, acuzat de acte sexuale cu elevele

11 Dec 2020 1946

Profesorul din Topolog, acuzat de acte sexuale cu elevele, a cerut arest la domiciliu. Ce răspuns a primit

13 Nov 2020 1982

Decizie definitivă în cazul profesorului de sport din Topolog, acuzat de acte sexuale cu elevele!

27 Oct 2020 2035

Magistrații au stabilit unde își va petrece următoarele 30 de zile profesorului de sport din Topolog acuzat de acte sexuale cu elevele

17 Oct 2020 2636

Judecătorii analizează dacă se impune lăsarea în libertate a profesorului de sport din Topolog, acuzat de acte sexuale cu elevele

07 Oct 2020 2036

Profesorul de sport din Topolog, acuzat de acte sexuale cu elevele, rămâne în arest

24 Sep 2020 2145

Lupul, paznic la oi Trei cazuri care au șocat educația din Dobrogea

21 Sep 2020 3038

Profesorul de sport din Topolog, acuzat de acte sexuale cu elevele, a fost arestat

18 Sep 2020 3479