Șoferul implicat în tragedia rutieră de la 2 Mai ar fi fost cercetat în trecut de DIICOT. S-a cerut renunțarea la urmărirea penală

 
 
 
  • În trecut, tânărul ar fi fost cercetat într-un dosar instrumentat de procurorii DIICOT, însă magistrații au solicitat și obținut, după cum se arată și pe portalul instanțelor de judecată, renunțarea la urmărire penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr.143/2000 privind prevenirea traficului și consumului ilicit de droguri.
  • Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

     
 
Șoferul implicat în tragedia de la 2 Mai, județul Constanța, din dimineaţa zilei de 19 august 2023, în urma căreia doi tineri au murit iar alții au fost răniți, nu s-ar afla pentru prima dată în atenția magistraților!
 
În trecut, el ar fi fost cercetat într-un dosar instrumentat de procurorii DIICOT, însă magistrații au solicitat și obținut, după cum se arată și pe portalul instanțelor de judecată, renunțarea la urmărire penală cu privire la săvârțirea infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr.143/2000 privind prevenirea traficului și consumului ilicit de droguri.

Conform portalului instanțelor de judecată, în dosarul 36409/3/2022, cauză aflată pe rolul Tribunalul București, cu obiect confirmare renunţare urmărire penală (art. 318 alin. 12 NCPP), pe data de 10 ianuarie 2023, instanța a admis cererea formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală – Secția de Combatere a Traficului de Droguri.
 
Instanța a confirmat ordonanța nr. 959/D/P/2022 din 21.12.2022 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală – Secția de Combatere a Traficului de Droguri prin care s-a dispus renunțarea la urmărire penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr.143/2000 privind prevenirea traficului și consumului ilicit de droguri.
 
Conform rejust.ro, în motivarea tribunalului, se arată că „prin ordonanța de renunțare la urmărire penală nr. 959/D/P/2022 din 21.12.2022 a Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală – Secția de Combatere a Traficului de Droguri, în temeiul art. 314 alin.1 lit. b și art.318 C.pr.pen. s-a dispus renunțarea la urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr.143/2000 – deținere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu“.
 

„Având în vedere că pentru infracțiunea de deținere, fără drept, de droguri de risc în vederea consumului propriu prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr.143/2000 pedeapsa prevăzută de lege este mai mică de 7 ani, în raport de conținutul faptei, modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit (consumul propriu) și împrejurările concrete în care a fost comisă infracțiunea, cantitatea mică de droguri de risc deținută, faptul că suspectul a avut o atitudine sinceră, precum și existența unei disproporții vădite între cheltuielile pe care le-ar implica desfășurarea unui proces penal și gravitatea urmărilor produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârșirea infracțiunii, procurorul a apreciat că nu există un interes public în urmărirea în continuare a suspectului, impunându-se soluția de renunțare la urmărirea penală“, se mai arată în motivarea tribunalului.

 
Judecătorul de cameră preliminară a constatat, potrivit rejust.ro, că procurorul a analizat în mod obiectiv materialul probator administrat în cauză.

 

„Astfel, coroborând procesul-verbal de depistare întocmit la data de 03.02.2022 cu concluziile raportului de constatare tehnico – științifică, judecătorul de cameră preliminară constată că intimatul a deținut, în vederea consumului, 0,68 g cannabis faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere fără drept de droguri de risc pentru consum propriu prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr.143/2000, sancționată cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani sau amendă“, potrivit datelor oficiale.

 
 
Magistrații arată că prin raportare la limitele pedepsei prevăzute de lege, în cauză se poate dispune renunțarea la urmărirea penală, urmând ca în continuare judecătorul să analizeze dacă există sau nu un interes public în urmărirea faptei.

 

„Așadar, urmările care s-ar fi putut produce din perspectiva afectării sănătății publice au fost reduse, elementul material (deținere) nefiind în măsură să releve un mod elaborat de comitere a faptei, prin mijloace de natură să indice un pericol social ridicat. În aceste condiții, consideră și judecătorul că eforturile organelor de urmărire penală necesare pentru desfășurarea procesului penal ar fi disproporționate prin raportare la gravitatea concretă a faptei, iar cheltuielile ce ar urma să fie avansate ar putea fi canalizate spre cercetarea unor fapte cu urmări mai grave“, mai arată judecătorii în motivarea deciziei.

 
„Nu există un interes public în urmărirea faptei“

„Văzând considerentele expuse, raportat şi la persoana intimatului, apreciind că nu există un interes public în urmărirea faptei, fiind îndeplinite și celelalte condiții procedurale, în baza art. 318 alin. 15 C.pr.pen.  judecătorul de cameră preliminară va admite cererea formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală – Secția de Combatere a Traficului de Droguri“.

 
În consecință, Tribunalul București a confirmat ordonanța nr. 959/D/P/2022 din 21.12.2022 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală – Secția de Combatere a Traficului de Droguri sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu prev. de art. 4 alin.1 din Legea nr.143/2000 privind prevenirea traficului și consumului ilicit de droguri.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Oficial despre arestarea șoferului implicat în tragedia rutieră de la 2 Mai (VIDEO)
 
Doi tineri morți
Oficial de la Parchet! Ce spun procurorii despre tragedia rutieră de la 2 Mai

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

fani

21 Aug, 2023 18:00

Da ce ,DIICOT era condus de Bica ? Daca asa ar fi fost, o acuzau si de alt abuz in serviciu ....Cine ancheteaza de ce DIICOT a renuntat la acuzatii ?Ministrul de Justitie o fi in concediu ?

Articole asemanatoare

Știri Constanța Bărbat, reținut după ce ar fi produs un accident rutier băut și drogat (VIDEO) – o femeie a fost rănită

03 May 2024 1037

„Cu 2MAI puțini“ Acțiune în amintirea celor doi tineri care și-au pierdut viața în accidentul rutier de la 2 Mai (GALERIE FOTO+VIDEO)

02 May 2024 1451

Știri Constanța Șofer beat și sub influența substanțelor interzise, implicat într-un accident între localitățile Murfatlar și Poarta Alb

02 May 2024 504

„Cu 2MAI puțini“, acțiune în memoria tinerilor pieriți în tragedia de la 2 Mai, în Vama Veche

02 May 2024 528

„Ai plecat mult prea devreme dintre noi“ Cine este tânărul mort în accidentul de la ieșire din 2 Mai spre Mangalia, județul Constanța? (VIDEO)

30 Apr 2024 9296

Accidentul mortal de la ieșire din 2 Mai spre Mangalia, suprins de camerele de supraveghere (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 12119

Accident rutier mortal, la ieșire din 2 Mai spre Mangalia. Detalii de ultim moment de la IPJ Constanța (VIDEO)

30 Apr 2024 5133

Tânărul șofer implicat în accidentul dintre 2 Mai și Mangalia a murit (VIDEO)

30 Apr 2024 3505

2 Mai Cruce de pe marginea drumului, spulberată de autoturism (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 1502

Știri Constanța azi UPDATE. LIVE VIDEO. Accident rutier mortal, la ieșire din 2 Mai spre Mangalia. Mașină răsturnată (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 9601

„Cu 2 MAI puțini“ – pelerinaj din Vama Veche spre locul tragediei de la 2 Mai! „Fie ca vocea noastră să fie ecoul luptei lor pentru dreptate“

27 Apr 2024 791

Curtea de Apel Constanța, motivare importantă în cazul tragediei de la 2 Mai! „Nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea şi obiectivitatea judecătorilor de la Mangalia“

25 Apr 2024 2811

Motivare CSM Consiliul Superior al Magistraturii respinge cererea de suspendare din magistratură a judecătoarei Popoviciu Ioana Ancuța (MINUTA)

24 Apr 2024 939

Inspecția Judiciară propune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ancuța, de la Mangalia! Totul s-ar putea decide azi la CSM!

23 Apr 2024 616

IPJ Constanța mută Poliția din Vama Veche, din container, într-o clădire a Gărzii de Coastă! Urmează reparații generale (FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 1016