Știri justiție Interceptări și condamnări pentru vaccinări fictive, la Constanța! „În cabinet e una blondă, mai focoasă aşa, poc i-ai plasat, ea ştie ce are de făcut“

 
 
  • Conform procurorilor, fiind audiați în calitate de inculpați, numiții (...), vaccinați fictiv, au recunoscut că au obținut certificatele de vaccinare fără a fi fost vaccinați efectiv, în contextul remiterii unor sume de bani (100/150 euro sau echivalentul în lei) către inculpatul A.A., în maniera amintită și au precizat că funcționarul care a simulat actul de vaccinare, dar care le-a înmânat înscrisurile care atestau în mod nereal vaccinarea, a fost ,,o doamnă blondă”, ale cărei caracteristici corespund numitei B.B..
 
 
Sentințe definitive în dosarul unor presupuse vaccinări false, la Constanța!
 
Dosarul a fost instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, care au dispus trimiterea în judecată a patru persoane: o asistentă medicală, angajata unei clinici private din Constanța, un intermediar (fost deținut, care se ocupa, spun procurorii, de racolarea unor persoane interesate de obținerea certificatelor verzi care atestau vaccinarea împotriva COVID 19 în mod ilicit, în schimbul unor sume de bani), precum și doi bărbați, beneficiari ai „serviciilor“! 
 
Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au stabilit un nou termen de pronunțare în dosarul în care patru persoane au fost deferite justiției în dosarul unor presupuse vaccinări false.
 
Recent, Curtea de Apel Constanța a decis condamnarea definitivă asistentei medicale  la doi ani şi zece luni de închisoare cu suspendare, intermediarul a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, iar beneficiarii vaccinărilor false au primit câte aprox. doi de închisoare cu suspendare.
 
Prin decizia Curții de Apel Constanța, prezenta cauză a fost soluționată definitiv!
 
Certificate verzi
 
Potrivit procurorilor, s-a reținut, ca stare prezumtivă de fapt, că, la nivelul lunii noiembrie 2021, numitul A.A., persoană liberată din penitenciar în luna aprilie 2021, se ocupa cu racolarea unor persoane interesate de obținerea certificatelor verzi care atestau vaccinarea împotriva COVID 19 în mod ilicit, în schimbul unor sume de bani.

 
„Figurau în sistem ca fiind vaccinate“
  

În concret, spun procurorii, cu toate că vaccinarea efectivă nu avea loc, datele persoanelor care achitau diverse sume de bani erau introduse în mod ilegal în R.E.N.V. – Registrul Electronic Național de Vaccinare, astfel încât, cu ocazia verificărilor ulterioare a organelor abilitate, aceste persoane să figureze în sistem ca fiind vaccinate.
 
 În cauză a fost identificat un martor care a arătat că la începutul lunii noiembrie, a fost contactat de către A.A., persoană pe care o cunoștea de mai mult timp, iar acesta i-a făcut o propunere, în sensul celor menționate anterior.
 
Martorul a precizat că inculpatul A.A. i-a transmis că ar cunoaște niște funcționari din cadrul unei clinici medicale private din Constanța, iar în schimbul unei sume de bani, funcționarul respectiv putea face demersuri în vederea eliberării certificatului mai sus-menționat.
 
150 de euro și 200 de euro
 
 Conform martorului, inculpatul A.A. i-a propus două variante: prima, în care suma remisă era de 150 de euro, dar aceasta presupunea ca martorul să se deplaseze efectiv la clinica respectivă, iar cea de-a doua, consta în aceea ca în schimbul sumei de 200 de euro, persoana nu se mai deplasa la clinică, ci doar trimitea prin intermediul aplicației WhatsApp, o fotografie a actului de identitate.
 
Supraveghere tehnică
  
În cauză au fost adoptate măsuri de supraveghere tehnică constând în supravegherea video, audio sau prin fotografiere a numitului A.A., respectiv în interceptarea, înregistrarea şi localizarea convorbirilor şi comunicărilor telefonice efectuate prin intermediul terminalului mobil.
 
Simularea actul de vaccinare
 
În urma activității documentate audio-video în baza mandatelor de supraveghere emise în cauză, conform rechizitoriului, colaboratorul i-a remis numitei B.B. (asistent medical în cadrul clinicii, persoană care a simulat actul de vaccinare a martorului suma de 150 de lei, înmânată anterior de A.A., la îndemnul acestuia.
 
Funcționarul a introdus la acel moment datele colaboratorului în sistemul informatic, înmânându-i imediat martorului adeverința care atesta că s-a vaccinat, în format scris, pe care ulterior acesta a înaintat-o organelor de anchetă.
 
 În aceeași zi, după ce a ieșit din clinica respectivă, martorul a constatat că îi fusese generat certificatul de vaccinare în sistemul electronic, putându-l accesa de pe telefonul mobil, potrivit anchetatorilor.
 
Interceptări
 
În prezenta cauză, oamenii legii au efectuat și interceptări, context în care redăm următoarele discuții: 
 

A.A.: Ia 1 milion jumate
 
Martor: Aşa.
 
A.A.: Cum intri aici în clinică, te duci îi spui din partea doamnei B pentru vaccin.
 
Martor: Aşa. Unde-i clinica asta?
 
A.A.: Uite aiciape dreapta, e m(...) ăla acolo, nu ştiu cine morţii lui e că m-am întâlnit cu nişte persoane şi mi-e frică de el că intram eu că mai trebuie să vină un tovarăşi, de la Călăraşi, dar nu ştiu cine morţii lui e. Şi-a pus gluga în cap.
 
Martor: Cum îi spune? Doamna ?
 
A.A.: Doamna B! Eu aicia stau, aicia mă găseşti înapoi, deci nu plec.
 
Martor: Am înţeles.
 
A.A.: Ca să te fac să înţelegi. Intri!
 
Martor: Bă, deci, dar să nu mă, nici să nu-mi arate acu că-mi bag p(...) !
 
A.A.: Bă ti-l arată dar nu ti-l bagă frate. Deci când se întoarce, când vine spre tine, îţi dă pe lângă tine serul. Ţi-a pus un plasture d-ăla şi când ai ieşit ţi-a dat certificatu ăla la mână.
 
Martor: Am înţeles.
 
A.A.: E totul legal, e în clinică, ai înţeles?
 
Martor: Pe ăştia îi dau ei?
 
A.A.: Aşa, şi ăialalţi îi dai că ii dau mai departe eu.
 
Martor: îi dau iei?
 
A.A.: Ăştia îi dai iei când ai intrat, dar nu la recepţie, după ce completezi, o să te strige (...). În cabinet e una blondă, mai focoasă aşa, poc i-ai plasat, ea ştie ce are de făcut. Si ăialalţi mi-i dai mie.
 
Martor: Am înţeles. Şi pe ăia 150 ţi-i dau ţie acuma!
 
A.A.: Da frate-miu. Eu te aşteptaicia dacă vrei după aceea ca să te înregistrez pe codul QR ăla să-ţi iei direct ăla să nu stai cu foaia aia.
 
Martor: 150, euro!
 
A.A.: Da frate-miu!

 
„Au recunoscut că au obținut certificatele de vaccinare fără a fi fost vaccinați efectiv“
 
Conform procurorilor, fiind audiați în calitate de inculpați, numiții (...), vaccinați fictiv, au recunoscut că au obținut certificatele de vaccinare fără a fi fost vaccinați efectiv, în contextul remiterii unor sume de bani (100/150 euro sau echivalentul în lei) către inculpatul A.A., în maniera amintită și au precizat că funcționarul care a simulat actul de vaccinare, dar care le-a înmânat înscrisurile care atestau în mod nereal vaccinarea, a fost ,,o doamnă blondă”, ale cărei caracteristici corespund numitei B.B..
 
Sursa: portal instanțe de judecată și rejust.ro
 
Sursa foto: Unsplash
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și

Tupeu! A încercat să mituiască un polițist chiar în sediul Poliției Rutiere Constanța! Condamnare cu executare și banii confiscați
 
Interceptări
Motivarea judecătorilor în dosarul polițistului din Constanța care a refuzat 4000 de euro mită!

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mai multe persoane condamnate într-un dosar penal privind vaccinări fictive anti-Covid. Incredibil ce au stabilit anchetatorii

15 Apr 2024 777

Compania Pfizer - BioNTech a acționat România în judecată pentru plata tuturor vaccinurilor anti-Covid. Ce a decis Guvernul României

01 Feb 2024 882

Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, despre dosarul vaccinurilor anti-covid 19 - „Din câte ştiu eu, nu există niciun progres în dosar“

21 Jan 2024 775

Ioana Mihăilă, urmărită penal în dosarul vaccinurilor anti-Covid 19. Oficial de la DNA despre acuzațiile aduse fostului ministru

08 Dec 2023 770

Fostul ministru, Ioana Mihăilă la DNA „Mi s-a comunicat calitatea de suspect pentru contractul de vaccinuri Pfizer semnat în mai 2021“

08 Dec 2023 692

Fostul ministru al Sănătăţii Ioana Mihăilă, la DNA în dosarul vaccinurilor anti-Covid 19

08 Dec 2023 762

Oficial de la DNA Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, urmărit penal în dosarul vaccinurilor anti-Covid 19

08 Dec 2023 669

Oficial de la DNA Fostul premier, Florin Cîțu, urmărit penal în cazul achiziției de vaccinuri anti-Covid 19

06 Dec 2023 729

Florin Cîțu, despre dosarul aflat la DNA „Mi-am îndeplinit atribuţiile de prim-ministru cu respectarea legislaţiei în vigoare. Am încredere în justiţie“

06 Dec 2023 738

Fostul premier Florin Cîţu s-a prezentat la sediul DNA! Va fi sub acuzare pentru abuz în serviciu, în dosarul privind achiziţia de vaccinuri împotriva COVID-19

06 Dec 2023 757

Ministrul Sănătăţii România are de primit 1,2 milioane de doze de vaccin anti-COVID de la Moderna

05 Dec 2023 694

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila 35 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19 au fost furnizate României. Dintre acestea, 10 milioane au expirat

25 Nov 2023 956

BioNTech și Pfizer anunță că au încheiat cu succes a doua fază a testării unui vaccin împotriva gripei și COVID-19

26 Oct 2023 843

INSP 100 de persoane au fost vaccinate anti-COVID în săptămâna 16 - 22 octombrie cu Pfizer Omicron

23 Oct 2023 946

INSP Peste 16 milioane de doze de vaccin au fost administrate, de la începutul campaniei

16 Oct 2023 988