Justitie

Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, judecat de Cristian Deliorga. Dosarul, amânat

Judecătorul Cristian Deliorga, din Curtea de Apel Constanţa, a stabilit un nou termen în dosarul în care Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, a fost deferit Justiţiei de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa. În cauză, Teodosie este suspectat de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
 
Cauza a fost amânată pentru data de 29 octombrie, pentru administrarea probelor încuviinţate.
 
La termenul trecut, instanţa a dispus efectuarea unei expertize financiar-contabile care să răspundă la următoarele obiective: 1. care este cuantumul prejudiciului produs bugetului Uniunii Europene, precum şi bugetului naţional raportat la cota de participare a A.P.I.A şi la normele comunitare şi naţionale aplicabile în cauză, faţă de prevederile SAPS, ZDS şi ZSD.; 2. care a fost destinaţia acestor fonduri băneşti: dacă au fost folosite în totalitate pentru întreţinerea culturilor de viţă de vie de la ferma nr. 3 Nazarcea, sau dacă au primit o altă destinaţie; 3. dacă au fost folosite fonduri proprii ale Arhiepiscopiei Tomisului pentru întreţinerea culturilor de viţă de vie şi care este cuantumul acestora; 4. în situaţia în care s-au constat nereguli în gestionarea plăţilor efectuate de către APIA în beneficiul Arhiepiscopiei Tomisului, care este sancţiunea raportat la normele din legislaţia naţională şi europeană aplicabile în materie.
 
În continuare, magistraţii au mai decis că pentru efectuarea expertizei se vor pune la dispoziţia expertului desemnat dosarul penal cu numărul de mai sus, precum şi orice acte şi documente necesare realizării raportului de expertiză, iar acesta poate cere lămuriri părţilor şi inculpaţilor în condiţiile legii şi are obligaţia de a analiza obiectivele expertizei şi concluziona imparţial cu privire la obiectivele stabilite.
 
Alături de Înaltpreasfinţitul Teodosie, DNA Constanţa i-a mai trimis în judecată pe Ciprian Ioan Cojocaru (preot paroh în Parohia „Sf. Maria“ - Constanţa), Bogdan Petrişor Malaxa (preot în Parohia „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena III“ - Constanţa), Gheorghe Nadoleanu (preot) şi Stere Beca, la data presupuselor fapte mandatari ai Arhiepiscopiei Tomisului, cu privire la presupusa săvârşire a infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
 
De asemenea, tot în prezenta cauză a mai fost deferit Justiţiei şi Aurelian Ştefan, la data presupuselor fapte mandatar al Arhiepiscopiei Tomisului, cu privire la săvârşirea infracţiunii de tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
 
Într-un alt dosar, Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, a fost deferit Justiţiei tot de către procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, pentru inducerea în eroare a organelor judiciare, mărturie mincinoasă şi abuz în serviciu în formă continuată.
 
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Unul dintre dosarele lui Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, se întoarce la DNA

17 Jan 2019 2131

Conferinţă Naţională. 100 de ani de la nașterea Părintelui Constantin Galeriu, unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai Ortodoxiei Române

15 Nov 2018 482

Facultatea de Teologie a Universității "Ovidius" din Constanţa organizează Conferinţa Naţională 140 de ani de la Unirea Dobrogei cu România

30 Oct 2018 357

Dosarul lui Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, amânat. Iată care au fost motivele (video)

29 Oct 2018 747

Unul dintre dosarele lui Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, redeschis azi

29 Oct 2018 912

DNA Constanţa, reacţie oficială în cazul lui Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului

04 Oct 2018 1228

Dosarul penal în care Teodosie este cercetat de DNA Constanța pentru abuz în serviciu, mărturie mincinoasă şi inducerea în eroare a organelor judiciare a fost retrimis la parchet

27 Sep 2018 3474

Pronunţare amânată într-unul dintre dosarele lui Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului

18 Sep 2018 747

Şedinţă secretă la Curtea de Apel Constanţa! Vizat, Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului

11 Sep 2018 642

Termen preschimbat! Judecata în ultimul dosar al lui Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, amânată pentru 11 septembrie

05 Sep 2018 710

Instanţa s-a pronunţat! Hotărâre de ultim moment. Este vizat ultimul dosar al lui Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului!

04 Sep 2018 1710