Justitie

Tragedie rutieră aproape de Palazu Mic. Doi tineri, uciși de un șofer băut. Prima condamnare (video)

  • Accidentul a avut loc aproape de jumătatea lunii ianuarie 2019, pe DN 22, la km 265, între localităţile Cogealac şi Taşaul, zona Palazu Mic.
  • În urma testării cu aparatul alcooltest a conducătorului auto, a rezultat o alcoolemie de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.
  • Decizia Judecătoriei poate fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
Magistrații de la Judecătoria Constanța s-au pronunțat ieri în dosarul accidentului mortal, de jumătatea lunii ianuarie 2019, de lângă Palazu Mic, eveniment soldat cu decesul a doi tineri.
 
Inculpatul, un tânăr de 22 de ani, din Constanţa, a fost condamnat la trei ani şi zece luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanţe.
 
De asemenea, Judecătoria Constanța  a decis acordarea unor despăguiri părților civile în valoare de aproximativ 1,2 milioane de euro.
 
Decizia nu este definitivă, ea putând fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
Conform procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, aproape de jumătatea lunii ianuarie 2019, inculpatul, un tânăr de 22 de ani, din Constanţa, a condus un autoturism pe DN 22, dinspre Tulcea către Constanţa, iar la un moment dat, ajungând la km 265, între localităţile Cogealac şi Taşaul, zona Palazu Mic din cauza neadaptării vitezei la configuraţia drumului, curbă la dreapta, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism. În urma impactului, au rezultat decesul la faţa locului al şoferului şi al pasagerului din spate din al doilea autoturism şi vătămarea corporală uşoară a şoferului primului autoturism şi a pasagerului dreapta din cel de-al doilea autoturism.
 
În urma testării cu aparatul alcooltest a conducătorului auto, a rezultat o alcoolemie de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
Pe data de 14 februarie 2019, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au finalizat ancheta specifică în dosarul cauzei şi au dispus trimiterea inculpatului în judecată pentru ucidere din culpă.
 

Cum a fost eliberat inculpatul

 
Pe data de 15 februarie 2019, magistraţii din cadrul Judecătoriei Constanţa (instanţă învestită cu soluţionarea cazului) au constatat decăderea procurorului din dreptul de a formula cereri privind măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpat. Mai mult decât atât, Judecătoria Constanţa a constatat nulitatea actului făcut în sensul mai sus precizat, peste termen, precum şi imposibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a verifica din oficiu legalitatea şi temeinicia măsurii preventive înainte de expirarea duratei acesteia (19.02.2019).

 
Decizia Judecătoriei Constanţa a fost contestată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, la Tribunalul Constanţa.
 

Ulterior, magistraţii de la Tribunalul Constanţa au analizat contestaţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa şi au decis să respingă acţiunea procurorilor, ca nefondată. Hotărârea Tribunalului Constanţa a fost definitivă, iar pe cale de consecinţă, inculpatul a fost eliberat din arestul preventiv.

 

Citește și:
 
Verdict uluitor în cazul celor doi tineri morţi pe DN 22, zona Palazu Mic Inculpatul, eliberat din arest dintr-o eroare?! (video)
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Rugăciuni pentru ploaie și hram în Arhiepiscopia Tomisului

30 Aug 2020 679

Doi liceeni din Tulcea, uciși la Constanța de un tânăr șofer băut. Prima condamnare, mai multe nemulțumiri (video)

07 Aug 2020 2432

UPDATE Accident rutier pe DN 22, lângă Palazu Mic, cu o victimă încarcerată (galerie foto)

14 Jul 2020 1130

Judecata în dosarul accidentului cu doi tineri morți aproape de Palazu Mic a fost suspendată (video)

09 May 2020 2960

Accident cu doi tineri morți aproape de Palazu Mic. S-a stabilit un nou termen în instanță

15 Mar 2020 2214

Doi copii au murit aproape de Palazu Mic. Dosarul, în instanţă. Procesul a fost amânat (video)

10 Feb 2020 1298

Accident cu doi morţi la Palazu Mic! Dosarul, în atenţia judecătorilor (video)

06 Dec 2019 978

#citeșteDobrogea Cum arătau satele Dobrogei la sfârșitul secolului XIX? (IV) Cicrâkci, Caracoium, Kogea-Ali, Mamaia, Cavargic...

12 Nov 2019 4639

Doi tineri morţi într-un accident lângă Palazu Mic. Procesul a început cu o amânare (video)

16 Sep 2019 1164

În ziua Naşterii Maicii Domnului, meniu de sărbătoare pentru pacienţii din Constanţa, oferit de echipa Arimex Comexim 2000

09 Sep 2019 1679

Gest extrem Un bărbat s-a spânzurat la Palazu Mic

29 Aug 2019 4091

Accident grav pe DN 22, lângă Palazu Mic. Doi tineri au murit. S-a stabilit primul termen în proces (video)

09 Aug 2019 3164

Accident rutier cu două victime, în Palazu Mic, pe DN22

26 Jul 2019 921

Doi copii au murit într-un accident aproape de Palazu Mic. Începe judecata (video)

26 Mar 2019 1758

Accident mortal la Palazu Mic! Tribunalul Constanţa a luat o decizie finală (video)

13 Mar 2019 1655