Verdict final! Cucoară pierde procesul cu Primăria Constanța! A contestat concursul pentru funcția de director executiv adjunct la Patrimoniu



Ion Cătălin Cucoară fost specialist în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și fost director al Direcției Patrimoniu și Cadastru din cadrul municipalității a declarat recurs în dosarul nr. 6.659/118/2022 care avea ca obiect „constatarea nulității concursului de promovare pentru ocuparea funcției publice de conducere vacante de director executiv adjunct din cadrul Direcției patrimoniu, Direcția generală urbanism și patrimoniu, organizat de Primăria municipiului Constanța”.

Pe parcursul anului 2022, fostul director din cadrul Primăriei Constanța s-a judecat cu fostul său angajator.

Vă reamintim, în aprilie 2021, Cucoară a demisionat din funcția de director al Direcției Patrimoniu și Cadastru din Primăria Constanța, nemulțumit de noua organigramă pe care CLM urma s-o aprobe care viza printre altele, comasarea urbanismului și patrimoniului, direct în subordinea arhitectului-șef al UAT Constanța.

Revenind la proces, la termenul din 29 decembrie 2022, magistrații de la Tribunalul Constanța au respins ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul Cătălin Ion Cucoară în contradictoriu cu pârâţii Primăria municipiului Constanța prin primar, municipiul Constanța prin primar și primarul municipiului Constanța.

Judecătorii au mai decis ca reclamantul să plătească către pârâţi cheltuielili de judecată în sumă de 2.856 lei, reprezentând onorariu avocat.
 
La termenul din 12 octombrie a.c., magistrații de la Curtea de Apel Constanța au menținut decizia Tribunalului și au respins ca recursul ca nefondat.
 
Judecătorii au mai dispus obligarea recurentului, adică a lui Cucoară la plata către intimat, respectiv către Primăria Constanța a sumei de 2.261 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
 

Decizia judecătorilor este definitivă.
 
 

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:

Lovitură pentru Chițac. Cătălin Cucoară a demisionat din funcția de director al Direcției Patrimoniu și Cadastru din Primăria Constanța
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Societatea fratelui fostului director de la Cadastru, din Primăria Constanța, contract cu o comună din județ (DOCUMENT)

15 Mar 2023 1477

Firma lui Cristian Cucoară a câștigat un nou contract de la Consiliul Județean Constanța (DOCUMENTE)

13 Jan 2023 2310

Primul verdict în procesul Cucoară vs. Primăria Constanța! A contestat concursul pentru ocuparea funcției de director executiv adjunct din cadrul Direcției patrimoniu (DOCUMENTE)

04 Jan 2023 2494

Fratele fostului director al Direcției Patrimoniu și Cadastru din Primăria Constanța câștigă un contract de la Consiliul Județean (DOCUMENTE)

12 Nov 2022 2012

Fostul șef al Direcției Patrimoniu și Cadastru găsise în 2021 o soluție de relocare a bisericii "Izvorul Tămăduirii". Persoane din Primăria Constanța i-au cerut s-o facă uitată!

15 Jun 2022 6851

S-a atribuit contractul pentru cadastrarea Mangaliei! Cine și l-a adjudecat (document)

25 Nov 2021 2670

Fratele fostului director al Direcției Patrimoniu și Cadastru din Primăria Constanța a încercat să anuleze o licitație organizată de instituția condusă de Vergil Chițac

28 Jul 2021 4074

Lovitură pentru Chițac. Cătălin Cucoară a demisionat din funcția de director al Direcției Patrimoniu și Cadastru din Primăria Constanța

22 Apr 2021 6072

Specialist DNA transferat la Primăria Constanța, pe funcție de conducere

16 Nov 2020 7298

„A fost un abuz!“ Ion Cătălin Cucoară, specialist din DNA, amendat de Poliţia Locală Constanţa. Verdict final

04 Oct 2019 3940

Ion Cătălin Cucoară, specialist în DNA, la judecată cu Poliţia Locală Constanţa. Ieri s-a pronunţat instanţa

28 Nov 2018 3772

„Este un abuz!“ Un specialist DNA, amendat de Poliţia Locală din Constanţa

27 Mar 2018 7584

Cucoară, specialist DNA, şi Frigioiu, fost şef al Finanţelor din Primăria Constanţa, audiaţi în Dosarul Retrocedărilor

25 Nov 2016 5925