Axiopolis Cernavodă Carmen Chindriș și Taraful Rutenilor, urare pentru antrenorul Cristian Tranulea, de ziua sa de naștere (GALERIE FOTO + VIDEO)

  • Vicecampionul mondial Cristian Tranulea, antrenor la secția de natație a clubului Axiopolis Cernavodă, a împlinit 23 de ani.  
 
Constănțeanul Cristian Tranulea, sportiv de mare performanță și antrenor la secția de înot a clubului Axiopolis Cernavodă, a împlinit 23 de ani și a avut parte de o plăcută surpriză cu ocazia acestui eveniment fericit din viața sa.
 
Vicecampionul mondial la înot în ape înghețate a primit o urare filmată din partea lui Carmen Chindriș și a Tarafului Rutenilor, ale căror melodii le admiră în mod deosebit. „La Mulți Ani domnului antrenor Tranulea Cristian din partea noastră, Taraful Rutenilor, și din partea clubului Axiopolis din Cernavodă, de la grupa 30. Să fiți sănătos, să aveți parte de fericire și iubire! La Mulți Ani!“, a fost urarea. „Ăsta este cel mai frumos cadou ever! Mulțumesc tuturor! Vă iubesc de mor, jur! Mulțumesc mult, Carmen Chindriș! Mulțumesc mult, Taraful Rutenilor!“, a răspuns, plăcut impresionat, Cristian Tranulea. 
 
„Piesele lor reprezintă un medicament, nu este doar muzică“
 
Surpriza a fost pusă la cale de părinții sportivilor din grupa de performanță a lui Cristian Tranulea (grupa 30), împreună cu clubul. Părinții știau că antrenorul are o afinitate pentru melodiile interpretate de Carmen Chindriș și Taraful Rutenilor, după ce, în urmă cu o lună și puțin, au văzut un filmuleț al lui Cristian. Acesta avea o zi foarte proastă și a pornit la mașină o piesă din repertoriul celor de mai sus, după care, ascultând-o, a spus: „Piesele lor reprezintă un medicament, nu este doar muzică. Pentru mine, Carmen Chindriș este Dumnezeul muzicii! Gata! Mă simt fenomenal acum“. Având în vedere această pasiune muzicală a antrenorului, părinții și clubul au apelat la la Carmen Chindriș și la Taraful Rutenilor pentru o urare. „Nu mi-a venit să cred când am primit acest cadou. Am fost extrem de mișcat“, a menționat Cristian Tranulea.
 
Picnic la Seimeni, cu patru generații de înotători
 


Iar aceasta nu a fost tot, de ziua de naștere a antrenorului, ci s-a mai desfășurat și un picnic, pe malul Dunării, la Seimeni, la care au participat patru generații de înotători și la care tortul a fost personalizat! „Un picnic de zile mari pe malul Dunării, cu ocazia zilei de naștere a fostului meu sportiv Cristi Tranulea. Ineditul situației a fost dat de prezenta a… 4 generații de înotători. Mai întâi, elevii profesorului Cristi Tranulea, care, în facultate, a fost elevul profesorului Andrei Petrescu, cel care, la rândul sãu, a fost elevul profesorului Tavi Tileagă și care, în final… a recunoscut că i-a avut sportivi pe ambii dascăli menționați mai sus. Între fiecare din aceste 4 generații există o «pauză» de 20-30 ani, despre care nu se spune nimic, vârstele fiind confidenţiale. La Mulți Ani, Cristiii!“, a menționat antrenorul emerit Octavian Tileagă, sub bagheta căruia Răzvan Florea a urcat pe podiumul olimpic, în 2004, la Atena.
  
Melodia lui Demis Roussos care i se potrivește cel mai bine

 
Anterior, Octavian Tileagă îi făcuse și o urare lui Cristian Tranulea și la ora 0.00 a zilei în care acesta a împlinit 23 de ani. „Să trăieşti că ne trebuieşti, dom’ profesor! O veșnicie, dacă se poate. În anul 1973, un cântăreţ născut la Alexandria (Egipt), dintr-un tată grec și mamă egipteană de origine italiană, a lansat o melodie celebră, care ți se potrivește de minune: «My Friend the Wind». Se numea Artemios Ventouris Roussos. Ei bine, în melodie el i se adresa prietenului său «Vântul». Aș vrea să o fac și eu, dar, având în vedere că ești argint viu, de nu te prinde omul decât cu arcanul, azi m-am hotărât să aștept miezul nopții, ca să fiu primul cel care îți urează La Mulți Ani. Așadar, să trăieşti încă 100 de ani, Cristi dragã, şi să ne bucuri cu prezența, spiritul și vioiciunea ta o veşnicie! Te îmbrățișez cu drag! La Mulți Ani!“, a postat Octavian Tileagă.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Facebook (Octavian Tileagă, Clubul Sportiv Axiopolis Cernavodă)
 
 
Citește și:
 
Costinești
Imagini unice de la epava navei „Evangelia“! Un vicecampion mondial, Cristian Tranulea, în „expediție“ (GALERIE FOTO)

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE 2. Axiopolis Cernavodă Cântăreața Carmen Chindriș, mesaj de încurajare pentru Cristian Tranulea la Europenele de Înot în Ape Înghețate (VIDEO)

04 Feb 2024 1626

Poetul Mircea Dinescu, invitat special la un spectacol de muzică lăutărească organizat de Primăria Constanța (DOCUMENTE)

15 Aug 2022 3172