Alegeri, de forma Cristinel Dragomir

cap_3.jpgÎn timp ce unii lideri social-democraţi nu au contracandidaţi, alţii se gândesc să opteze pentru alte funcţii în cadrul conducerii organizaţiei

În PSD luptele interne sunt în fază incipientă, însă cuţitele se vor ascuţi tot mai mult având în vedere apropiatul Congres din martie. Dacă la Centru lupta va fi aprigă, iar câştigătorii, încă, greu de anticipat, în unele organizaţii judeţene precum cea din Constanţa, alegerile interne nu au de ce să creeze emoţii sau speranţe deşarte.

Alegerea viitoarei structuri de conducere a PSD, la nivel central, va duce sau ar trebui să ducă, implicit, la demararea conferinţelor locale şi judeţene pentru desemnarea liderilor locali şi judeţeni. De cei care vor coordona activitatea în teritoriu a partidului, precum şi de colegii delegaţi să participe la Congresul PSD va depinde soarta social-democraţilor care se vor încumeta să candideze pentru diverse funcţii. Iată de ce, menţinerea unor staff-uri pe poziţie, cum ar fi cel de la Constanţa, poate fi determinantă pentru lideri precum Miron Mitrea sau Liviu Dragnea, care nu exclud să candideze pentru funcţia supremă în PSD.

Surse din partid spun că, până la Congres, se pregătesc şi câteva modificări ale Statutului PSD ce l-ar putea ajuta sau, dimpotrivă, l-ar putea defavoriza pe Mircea Geoană, actualul preşedinte al partidului. Desigur, acesta speră să nu fie pus în situaţia de a ceda mandatul, dar... nu se ştie.

A fi sau a nu fi vice regional

Influenţa duetului Radu Mazăre - Nicuşor Constantinescu s-a extins în timp. Comportamentul politic al acestora a dus la apariţia propriului pol în zona de sud-est, aspect ce nu poate fi neglijat de nici un candidat la funcţiile de conducere la nivel central ale partidului. Însă, visul prim-vicepreşedintelui PSD Constanţa, Nicuşor Constantinescu, de a deveni vicepreşedinte regional s-ar putea spulbera. Surse din partid susţin că Adrian Năstase nu este adeptul încredinţării puterii în mâinile liderilor locali. În acest context, se pare că preşedintele Consiliului Naţional al PSD intenţionează să propună ca funcţiile de vicepreşedinţi regionali să fie eliminate, ceea ce ar da peste cap aspiraţiile lui Constantinescu.

conferinta_judeteana.jpgTandem de neclintit

Dacă la nivel central nu se ştie care vor fi şansele de a accede, tandemul Radu Mazăre - Nicuşor Constantinescu poate sta fără griji în ceea ce priveşte menţinerea conducerii organizaţiei PSD Constanţa. Deşi mai mulţi social-democraţi ne-au confirmat că, până în prezent, nu s-a discutat nimic privind organizarea alegerilor interne, ei şi-au manifestat convingerea că, pentru primele două funcţii - preşedinte şi prim-vicepreşedite - nu vor exista contra-candidaţi pentru că „nu e cazul". „La noi este linişte, lumea e mulţumită, iar organizaţia activează foarte bine", a afirmat secretarul executiv al filialei judeţene PSD Constanţa, Cristinel Dragomir. „În PSD Constanţa nu sunt frământări. Nu consider că este necesar să apară schimbări", a fost de părere şi trezorierul Crisrian Darie. „Actuala formulă a dat cele mai bune rezultate şi ar trebui păstrată. Fiecare şi-a găsit locul din care îşi face cel mai bine munca de partid, iar rezultatele se văd", a opinat şi vicepreşedintele social-democrat, Claudiu Tusac.

Unii preferă schimbarea, alţii nu

„Dacă vor fi alegeri, eu voi candida pentru o funcţie de vicepreşedinte. Nu mai vreau să fiu secretar executiv pentru că-i o funcţie foarte grea. Prefer să las pe cineva care se pricepe mai bine", ne-a destăinuit Cristinel Dragomir.

Liderul PSD Constanţa a recunoscut că nu ştie dacă vor apărea contra-candidaţi pentru principalele funcţii de conducere (n.r. referire la cele incluse în Biroul Permanent Judeţean) şi, chiar dacă s-ar încumeta careva... „nimeni nu iese înainte să-şi consume gloanţele". După părerea sa, formula actuală de conducere a PSD Constanţa va fi aceeaşi „doar dacă nu va dori cineva să renunţe la postul deţinut". Se pare că previziunea sa se confirmă. Trezorierul Cristian Darie este decis să opteze pentru aceeaşi funcţie, iar vicepreşedintele Claudiu Tusac vrea să rămână pe poziţie. „Voi rămâne la nivelul de vicepreşedinte pentru că am foarte multă treabă la Primăria Mangalia şi nu aş avea timpul necesar să-mi îndeplinesc atribuţiile", a explicat primarul suspendat al municipiului Mangalia.

Spre deosebire de aceştia, vicepreşedintele Ion Dumitrache nu s-a gândit ce va face. El va aştepta Delegaţia Permanentă şi „în funcţie de analize şi de rezultate voi decide dacă voi mai candida sau nu pentru această funcţie".

În schimb, senatorul Nicolae Moga, susţine că nu vor fi alegeri interne înainte de Congres, iar el nu este interesat de nicio funcţie. „Va fi doar o Conferinţă Judeţeană Extraordinară unde se vor desemna delegaţii pentru congres. Nu se fac alegeri pentru conducerea filialei", a afirmat parlamentarul social-democrat.

Aşadar, deşi se pretinde o organizaţie vie şi deschisă, în PSD Constanţa alegerile interne la nivel judeţean vor fi doar un prilej de reîntâlnire pentru social-democraţi şi o reconfirmare pe posturi pentru majoritatea echipei Mazăre.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 707

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 580

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 738

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 997

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1323

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1598

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 999

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 783

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 620

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 829

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 698

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 590

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 1026

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 620

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 749