Alexandru Maxim respinge acuzaţiile ministrului Nica Cine lămureşte problema chiriei sediului Poştei din Constanţa

Posta_Alexandru_Maxim_03.jpgMinistrul Comunicaţiilor, Dan Nica, a făcut, în urmă cu două zile, o serie de declaraţii privind ceea ce, în opinia sa, reprezintă contracte frauduloase şi păguboase pentru Poşta Română, contracte încheiate în perioada 2009 - 2011. Nica a nominalizat mai multe direcţii regionale de poştă din ţară. Printre acestea s-a regăsit însă şi Constanţa. Legat de Constanţa, ministrul Comunicaţiilor a menţionat o chirie în valoare de 9.000 de euro plătită lunar de Compania Naţională Poşta Română pentru un sediu, cu toate că Poşta are propria sa clădire.

În ceea ce priveşte aceste acuzaţii, democrat-liberalul Alexandru Maxim, până vineri şef al Direcţiei Regionale de Poştă Constanţa, a lăsat de înţeles că ele ar fi de natură politică. „Este un foc de artificii. Poşta Română are, într-adevăr, mari probleme, probleme grave, dar nu o chirie care a fost aprobată de conducerea de la Bucureşti, în teritoriu Poşta neavând autonomie". Alexandru Maxim a fost schimbat în cursul acestei săptămâni de la conducerea Direcţiei Regionale de Poştă Constanţa. „Va urma, probabil, o concediere colectivă. Dacă vreţi, o epurare politică", a mai menţionat Maxim.

El respinge categoric acuzaţiile ministrului Nica şi susţine că, la Constanţa, Poşta a funcţionat, e drept, într-un sediu închiriat, dar asta pentru că „Poşta funcţiona în mai multe sedii pentru care plătea chirie, iar în sediul său de la Gară funcţionau două scannere cu raze X care însemnau, fiind închiriate, un miliard pe lună, fapt pentru care s-a luat hotărârea ca activitatea să fie concentrată într-un singur sediu, în care să funcţioneze, pentru reducerea costurilor, un singur scanner". Pentru sediul cu pricina, situat pe strada Interioară, în zona industrială a oraşului, s-a plătit o chirie de 9.000 de euro/lună, dar Alexandru Maxim a insistat asupra faptului că de acest contract de închiriere a avut cunoştinţă conducerea centrală a instituţiei. În plus, el a fost reziliat la finalul anului trecut.

Maxim a fost înlocuit, interimar, la conducerea Direcţiei Regionale de Poştă Constanţa, cu Ana Maria Antonescu, director de exploatare în cadrul instituţiei. Contractul de muncă al lui Alexandru Maxim a rămas la Poştă, dar el nu mai are prorogative de director. Interesant este însă că Direcţia Regională trece printr-o serie de transformări, astfel că, din 30 mai, ea a devenit Centru Operaţional Regional.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Evenimente de neratat în acest weekend, la Constanța!

25 Apr 2024 3127

ZIUA LIVE Florin Mitroi, candidatul PNL la Consiliul Județean Constanța - „Văd această candidatură ca pe o responsabilitate imensă"!(VIDEO)

22 Apr 2024 847

ZIUA LIVE Florin Mitroi, despre proiectele și planurile pe care le are pentru județul Constanța!

21 Apr 2024 1395

Percheziții la Constanța într-un dosar de tentativă de tâlhărie calificată Doi constănțeni, acuzați că ar fi intrat în casa unei femei pe care au bătut-o (VIDEO)

18 Apr 2024 638

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 15 aprilie 2024?

15 Apr 2024 1414

Patru zile de fascinație filatelică. Eveniment la Biblioteca Națională a României

13 Apr 2024 476

Vrei să mănânci mai sănătos? Iată cum poți începe

02 Apr 2024 405

Avertizare de grevă la Poșta Română. Sindicatul anunță acțiuni pe 1 aprilie

31 Mar 2024 607

De unde cumpără Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța servicii poștale? (DOCUMENT)

30 Mar 2024 453

Ce a descoperit poliția la oprirea a doi șoferi în județul Constanța?

22 Mar 2024 770

UPDATE. Constanța Poștașii au intrat în grevă de avertisment! Cât durează acțiunea de protest (GALERIE FOTO+VIDEO)

20 Mar 2024 1149

Salariaţii Poştei Române organizează grevă de avertisment, miercuri

19 Mar 2024 655

Vrei să-ți cumperi o casă sau un teren? Vezi unde găsești cele mai ofertante opțiuni

19 Mar 2024 413

Armonia Hospital Constanța Cursul Lamaze, esențial pentru viitoarele mămici

11 Mar 2024 608

Poșta Română Oficiul Poștal Constanța 6- „Cea mai bună șefă din lume a ieșit la pensie“

10 Mar 2024 750