Ce conține acordul politic de colaborare semnat de PNL și USR PLUS la nivelul Consiliulul Local Municipal Constanța?

  • PNL și USR PLUS au încheiat săptămâna trecută un protocol de colaborare, pus în practică prin alegerea celor doi viceprimari ai Constanței : Ionuț Rusu (PNL) și Florin Cocargeanu (USR PLUS)
  • Cele două părți își propun promovarea unei administrații publice locale caracterizată prin viziune si coerență, transparență, deschisă, digitalizată și eficientă în procesul de rezolvare a problemelor cetățenilor și ale Municipiului Constanța, conform Programului de guvernare locală
  • Părțile semnatare ale Acordului se vor susţine reciproc în Consiliul Local Municipal pentru negocierea poziţiilor în comisiile de specialitate
  • Consilierii PNL şi USR PLUS vor susţine o întâlnire trimestrială cu primarul şi viceprimarii pentru consultări generale
  •  În cadrul acordului politic, au fost stabilite inclusive atribuțiile celor doi viceprimari
  • Acordul politic între cele două formațiuni, cuprinde și un draft al Programului de guvernare locală de dezvoltare a orașului Constanța și soluții pornind de la
    realitățile actuale

PNL și USR PLUS au încheiat săptămâna trecută un protocol de colaborare, pus în practică prin alegerea celor doi viceprimari ai Constanței : Ionuț Rusu (PNL) și Florin Cocargeanu (USR PLUS).
PNL și USR PLUS dețin o majoritate în Consiliul Local Municipal Constanța.
În secțiunea “documente”, puteți consulta forma protocolului semnat între PNL și USR PLUS de la Constanța.
Printre deziderate, regăsim:
  • promovarea unei administrații publice locale caracterizată prin viziune si coerență, transparență, deschisă, digitalizată și eficientă în procesul de rezolvare a problemelor cetățenilor și ale Municipiului Constanța, conform Programului de guvernare locală.
  • consilierii PNL si USRPLUS își vor armoniza pozițiile anterior fiecărei ședințe de Consiliu Local
  • părțile semnatare ale Acordului se vor susţine reciproc în Consiliul Local Municipal pentru negocierea poziţiilor în comisiile de specialitate
  • consilierii PNL şi USR PLUS vor susţine o întâlnire trimestrială cu primarul şi viceprimarii pentru consultări generale.
În cadrul acordului politic, au fost stabilite inclusive atribuțiile celor doi viceprimari, astfel:
 
Atribuțiile Viceprimarului USR - PLUS:
- Serviciul Amenajări Urbane
- Serviciul Gestionare Spaţii Verzi
- Compartiment Studii și Proiecte Economice
- Compartiment Gestionarea Bazei Materiale a Unităților de Învățământ Preuniversitar
 

Atribuțiile Viceprimarului PNL :

- Serviciul Management Drumuri și Transport Public
- Serviciul Siguranța Circulației Urbane și Parcări
- Serviciul Gestionare Cimitire

 
Totodată, Acordul politic între cele două formațiuni, cuprinde și un draft al Programului de guvernare locală de dezvoltare a orașului Constanța și soluții pornind de la
realitățile actuale.

Potrivit programului, managementul activităţilor din cadrul Primăriei va urmări respectarea
următoarele principii:

1. Eficiența
Vom identifica departamentele ce necesită un audit extern pentru a
implementa soluții ce permit eficientizarea serviciilor publice și
implementarea standardelor de control intern. Vom scăpa de hârțoage și
vom digitaliza instituția Primăriei Constanța.

2. Respectarea legii și eliminarea corupției
Avem în vedere organizarea celui mai bun departament juridic.
Digitalizarea, și transparentizarea vor diminua semnificativ corupția.

3. Transparentizarea instituției
Vom reface site-ul Primăriei, vom transmite live ședințele de consiliu local
și pe cele ale comisiilor de specialitate, la calitate bună a imaginii și a
sunetului. Vom publica toate contractele și plățile efectuate, pe stadii de
execuție.

4. Implicarea constănțenilor în luarea deciziilor
Deciziile importante vor avea la bază dezbateri și consultări publice reale.
Vom adopta și implementa proiectul referitor la bugetul participativ.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CCR a amânat decizia USR și Forța Dreptei au depus sesizare pe ordonanţa privind transporturile rutiere

24 Apr 2024 370

ZIUA LIVE Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța. Ce planuri are pentru județul Constanța? (VIDEO)

24 Apr 2024 653

ZIUA LIVE Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța. Cum dorește să câștige cursa electorală?

23 Apr 2024 654

ZIUA LIVE Mihai Vîlcu, candidatul USR la Primăria Comunei Ghindărești - „Am intrat în politică, USR era singura soluție pentru mine” (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Apr 2024 544

ZIUA LIVE Pe cine va vota Claudiu Palaz ca primar al Constanței? (VIDEO)

16 Apr 2024 578

ZIUA LIVE Despre maturitate politică. Claudiu Palaz explică de ce candidează la președinția Consiliului Județean Constanța!

15 Apr 2024 582

Expert Forum susţine că BEC ar trebui să publice alături de lista de candidaturi propusă şi numărul de semnături declarat de către partidul politic sau candidatul independent!

15 Apr 2024 429

Au cerut demisia lui Greblă Opoziția a reacționat după incidentul de securitate cibernetică produs în cadrul AEP

14 Apr 2024 452

Fostul senator Gigi Chiru, din Constanța, declarații după achitarea definitivă – „S-a făcut dreptate!“

12 Apr 2024 565

Comisia pentru buget-finanţe a Camerei Deputaţilor va lucra online până la finalul actualei sesiuni parlamentare

11 Apr 2024 399

Dumitru Bădrăgan a plecat din AUR și a preluat conducerea organizației PER Constanța. Cu cine va face tandem în alegerile locale?

11 Apr 2024 870

Fostul deputat Eduard Martin a revenit în PSD, partidul în care a regăsit „echilibrul doctrinar"

10 Apr 2024 989

Sondaj de opinie Dacă mâine ar avea loc alegerile, ați merge la vot?

07 Apr 2024 960

Președintele PSD, Marcel Ciolacu „Nu ştiu dacă voi candida pentru funcţia de preşedinte al României“

05 Apr 2024 573

Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius” Constanța In memoriam Șerban Papacostea, reputatul academician care a fost deținut politic la Canal

05 Apr 2024 748