Ce destinatii de lucru au avut senatorii constanteni anul trecut

cap_5.jpgDupă ce ieri am prezentat locurile pe unde deputaţii constănţeni s-au plimbat în lume, evident, în interes de serviciu, astăzi, vă aducem la cunoştinţă ce deplasări externe au efectuat aceştia pe parcursul lui 2009.

Din cei patru senatori constănţeni, în 2009, doar doi dintre ei au avut deplasări externe, liberalul Puiu Haşotti şi social-democratul Alexandru Mazăre, ceilalţi doi, Mircea Banias şi Nicolae Moga, au fost preocupaţi mai degrabă de problemele din plan local. Primul dintre cei doi a cheltuit în total pe cele două deplasări din februarie şi mai, 10.376,19 lei, în vreme ce colegul său mai tânăr, Mazăre, a folosit doar 4.059,74 lei din bugetul statului pentru deplasările în străinătate şi tot ceea ce implică astfel de drumuri.

După cum ne-a declarat, senatorul Puiu Haşotti, în calitate de membru al delegaţiei României la Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa a trebuit să fie prezent la cele două sesiuni ale Adunării Parlamentare a OSCE, desfăşurate în februarie - „Reuniunea de iarnă 2009", de la Viena şi cea din mai. În februarie, parlamentarul constănţean a cheltuit în cele trei zile cât a stat acolo, cu deplasarea, cazarea şi diurna - 4.270,78 de lei iar în sesiunea din mai 6.105,41 de lei, cei mai mulţi bani fiind folosiţi pentru asigurarea cazării.

Colegul său de Cameră, Alexandru Mazăre nu a fost atât de cheltuitor, în cele două deplasări pe care le-a efectuat, în aprilie şi octombrie, acesta nu a folosit mai mult de 4.059,74 lei. „Sunt membru în Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice în zona Mării Negre, am fost şi în legislatura trecută şi acum ca reprezentant al grupului parlamentar al PSD. Fiind de la Constanţa era normal să existe un reprezentant de aici", ne-a declarat Mazăre. În ceea ce priveşte atribuţiile pe care le îndeplineşte, Mazăre ne-a declarat că la astfel de reuniuni se discută probleme legate de zona Mării Negre dar şi proiecte legate de mediu. „Există două sesiuni de toamnă şi de primăvară în care se adună reprezentanţii celor 11 state", a mai adăugat senatorul PSD.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

X

09 Feb, 2010 15:38

Cine vrei sa-i controleze daca ei sunt la putere Willer? :)

Articole asemanatoare

Tradiții pentru spor și sănătate în prima zi de Paște. Copiii se spală pe faţă în apa în care părinţii au pus un ou roşu şi bani

05 May 2024 1328

Un tip de pensie va dispărea de la 1 septembrie 2024. Care este aceasta?

04 May 2024 2406

Cererea de arestare, respinsă Trafic de cocaină la Constanța! Ce sume de bani cerea suspectul pentru drogurile comercializate (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 May 2024 540

Horoscop pentru luna Mai, anul 2024. Cheful de distracții și aventuri este accentuat în prima parte a lunii pentru una dintre zodii

01 May 2024 419

Județul Constanța În prag de sărbătoare, 21 de copii ai comunei Cumpăna au primit daruri (Galerie FOTO)

30 Apr 2024 535

Percheziții Constanța Lucrător la o casă de schimb valutar, suspectat că și-ar fi însușit aproape de 200.000 lei

30 Apr 2024 486

Caz incredibil la Năvodari! Droguri cumpărate cu bani falși! Primele condamnări

29 Apr 2024 623

Bătrânii Constanței, celebrați de Primărie. Vor primi bani la domiciliu

29 Apr 2024 378

RAJA Constanța Casieriile, închise de 1 Mai și perioada sărbătorilor Pascale. Vezi cum poți plăti

29 Apr 2024 394

Anunț de ultimă oră al premierul Marcel Ciolacu despre salarii și pensii

26 Apr 2024 517

Horoscop pentru joi, 25 aprilie 2024. Tendința zilei este de refugiu in problemele celorlalți pentru unii nativi

25 Apr 2024 688

Mihai Lupu, despre refuzul consilierilor județeni de a vota retragerea CJC din Asociația de Dezvoltare Durabilă (VIDEO)

24 Apr 2024 724

DNA o trimite în judecată pe Nadia Florentina Racz, fost inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor

23 Apr 2024 476

Ședință CJ Constanța Câți bani vor fi alocați pentru reabilitarea corpului C1 a Unității de Asistență Medico-Socială Agigea (DOCUMENT)

21 Apr 2024 478

Proiect finanțat cu bani europeni Primăria Constanța caută o firmă care va reabilita Școala Gimnazială nr. 7 „Remus Opreanu“. Contract de peste 6,7 milioane lei (DOCUMENT)

21 Apr 2024 508