Cine îl susţine şi cine nu, în scandalul rambursărilor de TVAUnii colegi îi cer lui Banias demisia sau autosuspendarea

cap_9.jpgPărerile sunt împărţite în PDL Constanţa în privinţa implicării numelui lui Mircea Banias în scandalul rambursărilor de TVA

Gheorghiţă Corbu i-a cerut demisia, Manafu măcar autosuspendarea, Stavrositu - să aibă grijă de imaginea partidului, iar alţii au făcut zid în jurul său

Ionel_Manafu-Iorgus_Zanfir.jpgAlăturarea numelui senatorului PDL Mircea Banias de scandalul rambursărilor ilegale de TVA este un nou motiv de rumoare în organizaţia de la malul mării. Democrat-liberalul Gheorghiţă Corbu i-a cerut ieri lui Banias să se autosuspende din funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei judeţene. Alături de acesta, şi alte voci din filială au punctat că senatorul ar trebui să pună pe primul plan imaginea partidului.

 

„Îi cer lui Mircea Banias să demisioneze sau să se autosuspende din funcţia politică din cauza situaţiei penale. Solicit convocarea de urgenţă a unui Birou Permanent Judeţean pe această temă", ne-a declarat Gheorghiţă Corbu, fiind de părere că alăturarea numelui lui Mircea Banias în scandalul de la UCM Reşiţa dăunează imaginii partidului. Reamintim că numele parlamentarului Banias a fost pomenit tot mai des în media în legătură cu scandalul rambursărilor ilegale de TVA în valoare de 60 de milioane de euro. Procurorul de caz, Gheorghe Bocşan, a declarat, potrivit Mediafax, că senatorul PDL Mircea Banias are calitate de „făptuitor" în acest dosar, că „este implicat în aceste infracţiuni" şi că „pe numele său s-au emis mandate de interceptare a convorbirilor telefonice".

Manafu: „Cred că n-ar trebui să mai candideze. E o chestiune de onoare"

Democrat-liberalul Ionel Manafu este de părere că demisia din funcţia de preşedinte interimar al PDL Constanţa ar fi prea mult în acest caz, putând însemna totodată că Banias ar recunoaşte că este implicat. Cu toate acestea, Manafu a precizat că o autosuspendare din funcţia politică ar proteja imaginea partidului. „Cred că ar trebui să se autosuspende din funcţie până la clarificarea situaţiei. Nu ştiu care este în aceste cazuri procedura la Senat, însă cred că ar trebui să se autosuspende din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene", ne-a declarat Ionel Manafu. „Este adevărat, partidul trebuie să funcţioneze, dar nu cu astfel de acuzaţii. Este totuşi vorba despre un preşedinte de partid. Eu ştiu că a început deja jocul alegerilor interne, dar nu despre asta este vorba aici. Cred că trebuie să se autosuspende şi, implicit, să nu mai candideze la următoarele alegeri. Este o chestiune de onoare. Mi-e greu să cred că poţi conduce o organizaţie într-o astfel de situaţie, mai ales când imaginea partidului ar avea de suferit. Îmi pare rău, dar fiecare-şi duce crucea, ce să zic...", a adăugat democrat-liberalul.

Iorguş: „O situaţie neplăcută, ca multe altele care pot apărea"

Deputatul PDL Maria Stavrositu nu a avut de făcut prea multe comentarii pe subiect, rezumându-se doar la a afirma: „Sper ca domnul Banias să ia o decizie în interesul organizaţiei". Deputatul PDL Zanfir Iorguş a fost destul de rezervat cu privire la varianta autosuspendării şi chiar a demisiei lui Mircea Banias, clamată de Gheorghiţă Corbu. „Dacă voi avea un punct de vedere vizavi de această situaţie mi-l voi exprima în interiorul partidului. Eu o iau ca o situaţie neplăcută, ca multe altele care pot apărea, ca pe un incident. Până nu vom avea o discuţie în interiorul partidului nu-mi pot exprima un punct de vedere în exterior", ne-a declarat Zanfir Iorguş.

Chirilă, ţaţele, cotcodăcitul şi... ouăle

Cel de-al treilea coleg al senatorului Mircea Banias dintre parlamentarii PDL ai Constanţei, deputatul Constantin Chirilă, a afirmat că s-a săturat să comenteze declaraţiile unor oameni care nu au altă treabă decât să clevetească pe la colţuri. Membru al Comisiei de agricultură din Camera Deputaţilor, parlamentarul s-a exprimat într-un stil propriu acestui domeniu, plastic, totodată. „Nu stau să comentez declaraţiile unora care nu au altă ocupaţie decât să comenteze toată ziua ca două ţaţe peste gard. M-am săturat de persoane de-astea care cotcodăcesc degeaba, nu fac ouă, nu fac nimic, doar stau şi comentează pe la colţuri", a afirmat deputatul Chirilă. Precizăm că deşi am încercat, în repetate rânduri, să-l contactăm telefonic pe Mircea Banias, nu a fost disponibil până la închiderea ediţiei.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

ajutooooor

24 Dec, 2010 18:59

Iorgus adu-i aminte prostanacului de Manafu ca si el are dosar penal - a trebui sa se autosuspende. Retardatul

tepes

15 Dec, 2010 16:51

Doar as dorii sa ca inchipuiti urmatorul BPJ: Paul Brinza;Maria Stavrositu;Ionel Manafu;Mihai Cloceanu;Cristu Tararache;Mihai Petre;Sutu;Burcin;Brinzoi;Coches.E normal ca Ponta sa ajunga presedintele Romaniei.Chiar si DDD.

alin

15 Dec, 2010 10:21

Asa este Chirila nu numai ca nu fac oua ,dar nici nu stiu sa le culeaga, asa cum facea finul tau cumnat cu mine cind culegea oua din vama si le inpartea cu tine, sti tu in vremurile bune cind eu eram director

costica

15 Dec, 2010 10:21

banias a reusit sa distruga pdl constanta, un om aservit psd, care nu si-a urmarit decat interesele personale , un mincinos si un duplicitar, "conduce" de peste jumatate de an bpj -ul unde mai participa maxim 7-8 persoane...din pacate, aici a ajuns pdl constanta cu "faptuitorul" banias la carma

gigi

15 Dec, 2010 10:01

CINE ESTE GHEORGHITA CORBU???????

cami

15 Dec, 2010 09:55

in logica acestor idioti, ar trebui ca si basescu, falca, udrea, stolojan si altii care sunt zilnic acuzati de tot felul de ororori si de chestii penale nedovedite sa se "autosuspende", ca sa nu strice imaginea partidului! si sa ramana doar ei, valorile: manafu, corbu, stavrositu.

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 671

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 562

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 724

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 984

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1301

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1573

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 979

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 767

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 611

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 818

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 690

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 588

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 1014

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 618

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 743