Concurentul din Argeş a câştigat Marele Premiu al Festivalului „Elena Roizen"

Ovidiu2.jpgCea de-a cincea ediţie a Festivalului-concurs „Elena Roizen" s-a desfăşurat în week-end-ul ce tocmai s-a încheiat. Duminică, de la ora 18.00, a avut loc Gala Laureaţilor.

Anul acesta au participat la concurs 24 de interpreţi de muzică populară din toată ţara, după cum urmează: cinci din Constanţa, cinci din Tulcea, cinci din Bistriţa, trei din Suceava, unul din Argeş, unul din Braşov, unul din Sălaj, unul din Maramureş, unul din Covasna şi unul din Mehedinţi. Cel mai bun dintre cei mai buni interpreţi, Dumitru Gabriel Marinel, din Argeş, a dobândit Marele Premiu, în valoare de 2.000 de lei. De asemenea, concurenta clasată pe locul I, Lavinia Cosmina Buru, din Timişoara, a fost răsplătită cu suma de 1.500 de lei. Pentru locul II a fost prevăzut un premiu în cuantum de 1.000 de lei. Acesta i-a revenit lui Petrică Victor Lehaci din Suceava. Pe locul III s-a clasat Oana Alexandra Chindriş, din Maramureş. Concurenta a fost răsplătită cu suma de 800 de lei. De asemenea, au fost acordate şi două menţiuni în cuantum de 500 de lei. Acestea le-au fost înmânate lui Carmen Nicoleta Olaru din Braşov şi Victoriei Moisil din Bistriţa. Încă de la debut, în afară de distincţiile anterior menţionate, în cadrul festivalului au existat şi următoarele patru premii: Premiul Radio Constanţa, Premiul Radio Neptun, Premiul Juriului şi Premiul Familiei Roizen. Premiul Radio Constanţa i-a revenit Ioanei Gârsta din Covasna, iar premiul Radio Neptun - Cameliei Ursache din Suceava. Cele două concurente au primit câte 200 de lei. Premiul Juriului, în valoare de 300 de lei, a fost acordat Narcisei Mădălina Bălanu din Mehedinţi. Nu în ultimul rând, premiul Familiei Roizen, în cuantum de 500 de lei, a fost câştigat de Adriana Georgiana Zosica, din Constanţa.

Ovidiu1.jpg


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Pregătiri pentru a noua ediţie a Festivalului Cântecului Popular „Elena Roizen” de la Ovidiu

10 May 2016 3170

Festivalul „Elena Roizen“ şi-a desemnat laureaţii „Regele“ Gheorghe Hagi, invitat special al primarului George Scupra (galerie foto)

03 Jun 2015 2624

Talentul copiilor, recunoscut şi premiat la Ovidiu Prima ediţie a Festivalului Top 10 Kids Ovidiu şi-a desemnat câştigătorii

10 Jun 2014 2713

În ce zone ale ţării au ajuns distincţiile competiţiei dobrogene Festivalul Cântecului Popular „Elena Roizen“ de la Ovidiu şi-a desemnat câştigătorii

04 Jun 2014 2185

Comunicat Universitatea Ovidius

03 Jun 2014 1267

Petrecere ca-n poveşti Trei zile de spectacol la Zilele Oraşului Ovidiu

31 May 2014 3867