Cresc veniturile primarilor. Indemnizația lunară a primarilor de talia municipiului Constanța va fi de 20.700 lei

  • Parlamentarii Coaliţiei pregătesc o modificare a Legii salarizării prin care ar urma să crească şi salariile primarilor
  • Potrivit proiectului, indemnizațiile primarilor ar putea creşte cu aproximativ 10%
  • Inițiatorii vorbesc despre o actualizare a acestora cu rata inflației care a ajuns la aproape 15%
  • Dacă amendamentul de modificare a Legii Salarizării va fi adoptat, salariile primarilor din România vor crește până la 23.000 de lei brut, începând cu 1 iulie

 
Parlamentarii Coaliţiei pregătesc o modificare a Legii salarizării prin care ar urma să crească şi salariile primarilor.
 
Proiectul de lege a fost depus săptămâna trecută la Camera Deputaților iar în expunerea de motive se vorbește despre „un pachet de salarizare motivant reprezintă o necesitate pentru întreaga resursă umană specialistă din administraţiile publice”.
 
Potrivit proiectului, indemnizațiile primarilor ar putea creşte cu aproximativ 10%.
 
Inițiatorii vorbesc despre o actualizare a acestora cu rata inflației care a ajuns la aproape 15%.
 
Dacă amendamentul de modificare a Legii Salarizării va fi adoptat, salariile primarilor din România vor crește până la 23.000 de lei brut, începând cu 1 iulie.
În prezent, salariile primarilor sunt calculate în funcție de salariul minim pe economie și plafonate la salariul minim pe economie aflat în plată în 2019, de 2.080 lei.
 
Însă, PSD a introdus un amendament prin care impune ca plafonarea salariilor primarilor să fie la salariul minim din 2021, adică 2.300 de lei.
În prezent, primarii orașelor cu peste 100.000 de locuitori câștigă lunar 15.600 de lei, în timp ce edilii orașelor cu un număr de cetățeni între 50.000 de locuitori și 10.000 câștigă 14.560 lei.

Ca urmare a acestei modificări, salariul primarului general va creşte de la 20.800 la 23.000 lei brut, primarul de municipiu reşedinţă de judeţ şi primarii de sectoare vor avea un salariu mai mare de aproape 2.000 de lei, va creşte de la 18.720 lei la 20.700 lei.

Salariile primarilor de comune diferă în funcţie de numărul de locuitori.


Cel mai mare salariu îl are un primar cu o comună de peste 10.000 de locuitori.

Salariul lui va creşte de la 12.480 lei la 13.800 lei.

Indemnizația primarului de comună de până la 3000 de locuitori va creşte de la 8.320 lei la 9.200 lei.
 
 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Topul primarilor din România în funcţie de salariile cu care sunt plătiţi. Vezi cât câştigă primarul din oraşul tău!

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CCR a amânat decizia USR și Forța Dreptei au depus sesizare pe ordonanţa privind transporturile rutiere

24 Apr 2024 369

ZIUA LIVE Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța. Ce planuri are pentru județul Constanța? (VIDEO)

24 Apr 2024 653

ZIUA LIVE Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța. Cum dorește să câștige cursa electorală?

23 Apr 2024 654

ZIUA LIVE Mihai Vîlcu, candidatul USR la Primăria Comunei Ghindărești - „Am intrat în politică, USR era singura soluție pentru mine” (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Apr 2024 544

ZIUA LIVE Pe cine va vota Claudiu Palaz ca primar al Constanței? (VIDEO)

16 Apr 2024 578

ZIUA LIVE Despre maturitate politică. Claudiu Palaz explică de ce candidează la președinția Consiliului Județean Constanța!

15 Apr 2024 582

Expert Forum susţine că BEC ar trebui să publice alături de lista de candidaturi propusă şi numărul de semnături declarat de către partidul politic sau candidatul independent!

15 Apr 2024 428

Au cerut demisia lui Greblă Opoziția a reacționat după incidentul de securitate cibernetică produs în cadrul AEP

14 Apr 2024 452

Fostul senator Gigi Chiru, din Constanța, declarații după achitarea definitivă – „S-a făcut dreptate!“

12 Apr 2024 565

Comisia pentru buget-finanţe a Camerei Deputaţilor va lucra online până la finalul actualei sesiuni parlamentare

11 Apr 2024 399

Dumitru Bădrăgan a plecat din AUR și a preluat conducerea organizației PER Constanța. Cu cine va face tandem în alegerile locale?

11 Apr 2024 870

Fostul deputat Eduard Martin a revenit în PSD, partidul în care a regăsit „echilibrul doctrinar"

10 Apr 2024 989

Sondaj de opinie Dacă mâine ar avea loc alegerile, ați merge la vot?

07 Apr 2024 960

Președintele PSD, Marcel Ciolacu „Nu ştiu dacă voi candida pentru funcţia de preşedinte al României“

05 Apr 2024 573

Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius” Constanța In memoriam Șerban Papacostea, reputatul academician care a fost deținut politic la Canal

05 Apr 2024 748