Deputatul PMP Florin Gheorghe susţine că doar „cu o dreaptă puternică, Ponta va dispărea de pe scena politică“

Deputatul PMP de Constanţa Florin Gheorghe salută demersurile de unificare a dreptei. Parlamentarul declară că, în contextul alegerilor europarlamentare din 25 mai, „s-a văzut“ ce presupune dreapta divizată. „Dreapta divizată înseamnă PSD la putere pentru zece ani. Oare perioada de peste doi ani cu Victor Ponta nu a fost de ajuns? Toţi românii văd cât de mult s-a ramolit statul român de când PSD şi baronii săi acaparează instituţie cu instituţie. Românii nu mai pot de bine de când guvernează PSD“, explică, ironic, deputatul de Constanţa.
Tot el menţionează într-un comunicat de presă: „Susţin unificarea dreptei! Vreau totuşi să spun că unificarea dreptei nu trebuie să se facă doar după principiul «Jos Ponta!». Am văzut câtă prosperitate a adus românilor politica PSD «Jos Băsescu!». Unificarea dreptei nu trebuie să se facă pentru nu ştiu ce persoane sau lideri din dreapta românească. Unificarea dreptei trebuie să se facă după principii de dreapta, după obiective comune de modernizare a statului român, pentru apărarea Justiţiei şi pentru recâştigarea încrederii în Europa“, explică Florin Gheorghe.
În opinia deputatului PMP, doar „cu o dreaptă puternică, Ponta chiar va dispărea de pe scena politică”. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Interviu online cu voleibalista Alexandra Spînoche, căpitanul CSM Constanța „E o plăcere să mă întorc acasă și să joc pentru orașul meu“

16 Apr 2024 1243

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 09 aprilie 2024

10 Apr 2024 673

Judo CSM Constanța, șase medalii la Cupa CS Vâlcea 1924

04 Apr 2024 626

Cumpărări directe Constanța O firmă din județul Satu Mare va dota cu mobilier școala și grădinița din comuna Topraisar (DOCUMENT)

04 Apr 2024 446

Cine vrea să lucreze la DNA! Lista procurorilor care îndeplinesc condițiile

31 Mar 2024 641

UPDATE. Farul Constanța Comunicat al lui Gheorghe Hagi, după ce s-a vorbit despre un interes pentru el al unui club din străinătate

29 Mar 2024 1690

Autoritatea Navală Română cumpără echipamente IT în valoare de peste o jumătate de milion de euro! Iată de la cine (DOCUMENT)

25 Mar 2024 815

„Ziua fatidică de 2 martie 2022 are încă ecouri în inima oricărui militar“ - Se împlinesc doi ani de la prăbușirea unui avion și a unui elicopter în județul Constanța

02 Mar 2024 984

Insolvențe Constanța Pescăria Populară SRL, din Năvodari, ar putea fi radiată de la Registrul Comerțului!

12 Feb 2024 832

Zeci de percheziții în Mangalia Începe procesul într-un mega dosar DIICOT Constanța! Zeci de persoane trimise în judecată

06 Feb 2024 1593

Tribunalul Constanța menține sub control judiciar mai mulți militari!

06 Jan 2024 924

Firme Constanța Schimbări în GP Consulting. Societatea are un nou asociat unic și administrator

28 Nov 2023 817

Primăria Constanța, autorizație de desființare pentru Oil Terminal SA

27 Nov 2023 1378

CS Farul Constanța Boxerul Darius Florin Sîrbu, medaliat cu aur și la Naționale (GALERIE FOTO)

13 Nov 2023 1075

Militari, sub control judiciar la Constanța (VIDEO)

09 Nov 2023 1200