Deputatul USR Stelian Ion explică modul în care PSD-ALDE-UDMR au votat Legea recursului compensatoriu

Legea în urma căreia au fost eliberaţi mai repede din închisori peste 14.000 de deţinuţi a fost votată de PSD-ALDE-UDMR la Camera Deputaţilor, for decizional în procesul de adoptare a legii, afirmă deputatul Stelian Ion de la USR.
 
„Noi am şi contestat la CCR legea recursului compensatoriu, pe data de 18 mai 2017, după ce PSD-ALDE-UDMR au măcelărit legea şi au oferit beneficii pentru cei condamnaţi. Forma iniţială a proiectului, care a fost votat şi de USR în Senat, pe 13 martie 2017, era total diferit faţă de forma în care a fost votat la Camera Deputaţilor. Deoarece, pe data de 26 aprilie 2017, proiectul a fost măcelărit în Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor prin amendamentele depuse de deputaţii PSD, ALDE şi UDMR, USR a votat, în unanimitate, împotrivă“, spune parlamentarul.
 
Stelian Ion explică şi modul în care au măcelărit PSD-ALDE-UDMR legea la Camera Deputaţilor, după votul de la Senat, prin adăugarea a 43 de amendamente:
„ 1. PSD a propus dublarea numărului de zile acordate pentru detenţie în condiţii improprii de la 3 la 6, fără niciun studiu de impact referitor la numărul de deţinuţi care ar fi urmat să fie eliberaţi în baza acestei legi.
2.La Camera Deputaţilor, pe lângă situaţia cazării într-o celulă care asigură o suprafaţă egală sau mai mică de 4 m.p./deţinut, PSD a introdus 5 situaţii noi pentru recursul compensatoriu, respectiv lipsa accesului la activităţi în aer liber, lipsa accesului la lumină naturală sau aer suficient ori disponibilitatea de ventilaţie, lipsa temperaturii adecvate a camerei, lipsa posibilităţii de a folosi toaleta în privat şi de a se respecta normele sanitare de bază şi cerinţele de igienă, precum şi existenţa infiltraţiilor, a igrasiei şi a mucegaiului în pereţii camerelor de detenţie.
3. Şi, foarte important, în loc să se verifice, de la caz la caz, fiecare celulă în care au stat infractorii, PSD a „extins” verificarea la tot penitenciarul. Practic, dacă într-o singură celulă dintr-un penitenciar există igrasie, toţi deţinuţii vor putea ieşi mai repede pentru condiţii improprii.
4. A fost crescut numărul de zile considerate ca fiind executate pe baza muncii neremunerate prestate în detenţie.
 
PSD-ALDE-UDMR au măcelărit legea înainte de vot prin amendamente. Asta pentru că strategia şi scopul PSD este guvernarea pentru infractori. USR este singurul partid din România care luptă pentru statul de drept şi atrage atenţia asupra derapajelor PSD-ALDE din justiţie. Legea este o graţiere mascată formulată şi votată de PSD-ALDE-UDMR”, a punctat Stelian Ion.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Candidatul Dreptei Unite pentru municipiul Constanța, Stelian Ion -„Eu joc totul pe această carte, Primăria trebuie câștigată"! (VIDEO)

26 Apr 2024 537

LIVE VIDEO-TEXT Alegeri 2024 Este oficial - Stelian Ion și-a depus candidatura pentru funcția de primar al Constanței (GALERIE FOTO+VIDEO)

25 Apr 2024 783

ZIUA LIVE Planurile lui Stelian Ion, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru municipiul Constanța!

25 Apr 2024 751

Candidatul din partea ADU pentru Primăria Constanța, Stelian Ion își depune candidatura la Biroul Electoral Municipal

24 Apr 2024 510

LIVE VIDEO-TEXT Stelian Ion (candidat ADU) pentru Primăria Municipiului Constanța- „Comunitatea tătaro-turco-musulmană este una puternică, cu o istorie care ne apropie“ (FOTO)

24 Apr 2024 716

Beneficiar, afaceristul Viorel Farcaș Deputatul Stelian Ion (USR) - „O nouă bucată din faleza orașului, un alt tun imobiliar pus la cale de primarul Chițac" (DOCUMENT)

23 Apr 2024 1040

În anul 2024, cartierul Palas din Constanța, praf și mocirlă după o simplă ploaie!

21 Apr 2024 505

Mesajul lui Stelian Ion (candidat ADU) pentru Primaria Municipiului Constanța, către liberalii constănțeni

20 Apr 2024 523

ZIUA LIVE Stelian Ion (ADU) - „Eu văd dezvoltarea Constanței pe orizontală, trebuie să încurajăm aceste investiții"! (VIDEO)

17 Apr 2024 607

ZIUA LIVE Pe cine va vota Claudiu Palaz ca primar al Constanței? (VIDEO)

16 Apr 2024 591

ZIUA LIVE Stelian Ion, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru Primăria Constanța propune o administrație transparentă!

16 Apr 2024 659

ZIUA LIVE. Stelian Ion (ADU) „Constanța este un oraș nespălat, îl spală doar ploile, iar din cauza lucrărilor prost făcute se inundă”!

09 Apr 2024 788

ZIUA LIVE Stelian Ion, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru Primăria municipiului Constanța - „Primăria s-a detașat de cetățeni și pare că ia decizii împotriva cetățenilor“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Apr 2024 553

ZIUA LIVE Deputatul Stelian Ion, candidatul ADU la Primăria Municipiului Constanța despre lipsa locurilor de parcare și traficul infernal!

08 Apr 2024 708

LIVE VIDEO+TEXT Ludovic Orban - „Sunt aici pentru a-l sprijini pe Stelian Ion pentru funcția de primar al Municipiului Constanța“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Apr 2024 857