Este doctor în științe politice la Universitatea din Luxemburg. Ligia Deca s-a înscris în Partidul Naţional Liberal

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, s-a înscris în Partidul Naţional Liberal, în organizația PNL Sector 6, în care aceasta locuiește.

"Ne bucurăm că avem la PNL Sector 6 un coleg de rangul dumneavoastră şi sunt convins că vom face împreună lucruri bune pentru partea de vest a oraşului nostru", i-a transmis preşedintele filialei, Ciprian Ciucu.

Absolventă a Colegiului Național „Mircea cel Bătrân“ din Constanța, Ligia Deca a participat în data de 22 mai 2021, la aniversarea celor 125 de ani de excelență în educație ai colegiului, la dezelirea plăcii memoriale cu acest prilej.

Mircista Ligia Deca, la momentul respectiv consilier prezidențial pentru educație și cercetare, coordonator al Proiectului „România Educată“, a fost prezentă la acest eveniment alături de conducerea CNMB, reprezentată de prof.dr. Vasile Nicoară, directorul instituției, prof. Loredana Tănase, director adjunct, la eveniment participând, totodată, autoritățile locale și centrale.

Între anii 2001-2006 a urmat Facultatea de Navigatie și Transport Naval, Universitatea Maritimă Constanța. Ulterior,  între 2006-2008,a urmat masterat în Managementul maritim și portuar, la Facultatea de Navigatie și Transport Naval, Universitatea Maritimă Constanța.

Ligia Deca (n. 1982) este doctor în științe politice, titlu acordat în 2016 de către Universitatea din Luxemburg și absolventă a unui program postdoctoral la New Europe College. În perioada 2010-2012 a coordonat Secretariatul Procesului Bologna, gestionând procesul de organizare a Conferinței miniștrilor educației din statele membre ale European Higher Education Area (aprilie 2012).

În perioada 2012-2015, a fost expert în domeniul politicilor publice în cadrul Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării și cadru didactic asociat  la Universitatea de Vest Timișoara (2014-2015) și SNSPA (2019-2021).

Ligia Deca a fost numită Consilier de Stat la data de 29 iunie 2015, iar la data de 23 decembrie 2019, a fost numită în funcția de Consilier Prezidențial.
În toamna anului 2022 a devenit ministrul Educației.


PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Guvernul a aprobat participarea României la Programul OCDE privind evaluarea competenţelor adulţilor

09 May 2024 336

Evaluarea Națională, în atenția ministrului Educației! Ce soluție a fost găsită pentru diferențele de notare la grile

21 Apr 2024 555

Ministrul Educației „Examenul de bacalaureat certifică nişte competenţe ale absolventului“

15 Apr 2024 453

Școlile vor primi bani pentru activitățile din Programul Național „Săptămâna verde” !

04 Apr 2024 555

MEInfofrmare presa intalnire ministru - federatii sindicale educatie

02 Apr 2024 226

Ministrul Educației, Ligia Deca, s-a întâlnit cu mai mulți reprezentanți de la numeroase federații. Iată ce s-a discutat

01 Apr 2024 614

Ministerul Educației Iată care sunt cele mai frecvente întrebări și răspunsuri legate de înscrierea la școală

01 Apr 2024 613

Asociaţia Elevilor din Constanţa a solicitat desfiinţarea examenului de Bacalaureat. Reacția Ministrului Educației, Ligia Deca

21 Mar 2024 633

Directoarea școlii, unde un elev ar fi fost abuzat sexual, a demisionat

05 Mar 2024 593

Ce spune Sorin Mihai, șeful ISJ Constanța Inspectoratele Școlare Județene vor fi desființate prin ordin de ministru

15 Feb 2024 915

Ministrul Educației, Ligia Deca, despre simularea Evaluării Naționale „Trebuie să avem și subiecte care departajează”

07 Feb 2024 769

Luni, 5 februarie, examenul de simularea evaluării naționale al elevilor de clasa a a VIII-a. În județul Constanța, 6538 de elevi înscriși

04 Feb 2024 1031

15 februarie, Ziua Națională a Lecturii. Declarația ministrului Educației, Ligia Deca

04 Feb 2024 1025

Ministerul Educației răspunde la întrebările puse în privința simulărilor și evaluărilor digitalizate (DOCUMENT)

03 Feb 2024 863

Ministrul Ligia Deca, la reuniunea miniștrilor educației din cadrul platformei de cooperare Asia-Europa (GALERIE FOTO)

27 Jan 2024 838