Florin Mitroi, candidat PNL la CJ Constanța! Iulia Iurea, actualul viceprimar, viitor candidat la primăria Valu lui Traian

Filiala PNL Constanța și-a desemnat astăzi candidații pentru cele mai importante funcții politice din județ: Florin Mitroi pentru președinția Consiliului Județean și Vergil Chițac pentru Primăria Municipiului Constanța.

După anunțul oficial al candidaturii pentru funcția de președinte al consiliului Județean Constnața, Florin Mitroi a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj pentru locuitorii comunei Valu lui Traian. 

Edilul îi asigură pe aceștia că va fi în continuare implicat în rezolvarea problemelor cu care se vor confrunta. 

De asemenea a menționat că actualul viceprimar va fi viitorul candidat la primărie. este vorba despre Iulia Iurea. 

Dragii mei vălureni, am o veste mare pentru voi și consider că așa e frumos, să o aflați prima oara de la mine. Am luat decizia de a candida la funcția de președinte al Consiliului Județean, reprezentând Partidul National Liberal, dar făcând așa cum bine știți și v-ați obișnuit, politica cetățenilor și nu neapărat a unui partid politic.

Este o decizie pe care am luat-o cu greu, mă doare inima să nu mai fiu primar, dar mă consolează faptul că sunt hotărât să rămân alaturi de voi chiar daca dintr-o alta poziție. Vreau să vă asigur că Valu și valurenii rămân familia mea, o familie care se vă extinde la nivel de județ.

O familie care vă avea peste 600.000 membri, indiferent de religie și etnie. Voi fi și în continuare implicat și conectat la problemele dvs și voi caută soluții. Comuna este casa mea și principalul motiv pentru care am acceptat să candidez este că doresc să ajut și mai mult comunitatea noastră și nu numai. Vă asigur că voi avea grija personal că proiectele începute să fie duse cu bine la final și voi lupta în continuare să atrag fonduri.

Alaturi de mine în toate cele 5 mandate a stat viceprimarul, Iurea Iulia, iar fondurile atrase au fost câștigate doar pe proiecte scrise și implementate de ea. Este singurul om pentru care garantez atât că vă duce mai departe dezvoltarea comunei cât și că îmi vă permite să fiu în continuare implicat și alaturi de voi. Și nu în ultimul rand, singurul om care iubește comuna și pe cetățenii ei la fel de mult că mine.

O să vă rog să aveți încredere în mine că și în ultimii 20 ani și să mergeți pe mana mea, fiind alaturi de ea la alegerile locale. Rămân valurean, rămân prietenul vostru și rămân implicat în administrație alaturi de actualul viceprimar, viitor candidat la primărie - IUREA IULIA.


Revenind la funcția de președinte al CJC, aceasta este mijlocul prin care eu mă voi asigura că aveți, alaturi de toți cetățenii din județ, acces la un sistem de sănătate competitiv, care pune omul pe primul loc, la servicii de salubritate la un preț decent, la cultura și educație de calitate, la rețele de apa și canalizare la un preț corect, la transport în comun european, la tot ce este necesar pentru a avea o viață mai buna și nu poate fi rezolvat din poziția de primar. Repet, nu plec de lângă voi, doar accesez o funcție din care pot cu adevărat să rezolv problemele oamenilor“ - a transmis Florin Mitroi. 

Potrivit CV-ului publicat pe pagina oficială a Primăriei Valu lui Traian, Iurea Iulia Claudia s-a născut în anul 1981. 

Experienta


2001-2005 – FACULTATEA DE DREPT, ISTORIE SI STIINTE ADMINISTRATIVE – SPECIALIZAREA ISTORIE – STIINTE POLITICE – ABSOLVITA FARA LICENTA
2005 – 2009 – FACULTATEA DE CADASTRU SI GEODEZIE BUCUREŞTI

Educatie

1996-2000 Liceul Agro-industrial Poarta Albă, jud.Constanţa
2003-2007 Facultatea Management Financiar Contabil Constanta Universitatea Spiru Haret
2009-2010 Master Specializarea Managementul financiar – contabil al administratie publice Facultatea Management Financiar Contabil Constanta Universitatea Spiru Haret

Limbi straine 
FRANCEZA
ENGLEZA

Citește și: 

Florin Mitroi face tandem cu Vergil ChițacPNL Constanța și-a desemnat candidații pentru Primăria și Consiliul Județean Constanța !

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Florin Mitroi, candidatul PNL la Consiliul Județean Constanța - „Văd această candidatură ca pe o responsabilitate imensă"!(VIDEO)

22 Apr 2024 859

ZIUA LIVE Florin Mitroi, despre proiectele și planurile pe care le are pentru județul Constanța!

21 Apr 2024 1396

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 576

Ședinţă ordinară a Consiliului Local al comunei Valu lui Traian, județul Constanţa. Iată ce se va discuta

19 Apr 2024 981

LIVE VIDEO+TEXT Liderii PNL sunt prezenți la Constanța la lansarea candidaților partidului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Apr 2024 1301

Consiliul Local al comunei Valu lui Traian, convocat în ședință extraordinară. Ce proiecte sunt pe ordinea de zi

29 Mar 2024 717

Organizația de tineret a PSD Murfatlar a trecut în corpore la filiala PNL din localitate

28 Mar 2024 1522

UPDATE Demisie în bloc la PSD Valu lui Traian! Întreaga organizație s-a alăturat Partidului Național Liberal. Ce spune Mirela Matichescu

27 Mar 2024 2211

Vergil Chițac și Florin Mitroi, validați în ședința BPN al PNL

21 Mar 2024 880

Scupra, primar Ovidiu „Nu mă interesează funcțiile în partid. (...) Florin Mitroi știe că se bazează pe sprijinul meu! "

17 Mar 2024 1359

Candidatul PNL la președinția CJC, anunță schimbări la Spitalul Județean, RAJA și Drumuri Județene „Societatea de drumuri nu trebuie să fie căpușată"!

17 Mar 2024 1129

Florin Goidea, directorul ACN Constanța, cooptat în echipa lui Florin Mitroi. Ce funcție ar putea avea după alegeri?

17 Mar 2024 964

Președintele PSD Constanța, Felix Stroe afirmă că nu a contactat primarii liberali, nici direct, nici prin emisari!

17 Mar 2024 1051

UPDATE Trei primari PNL din județul Constanța, vizați de intoxicări din partea PSD Constanța (VIDEO)

17 Mar 2024 6919

LIVE VIDEO+TEXT Vergil Chițac consideră că Florin Mitroi îl poate ajuta să câștige al doilea mandat la Primăria Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Mar 2024 1072