Gigi Becali poate parasi tara, au decis magistratii

becali_.jpgGigi Becali are liber spre Parlamentul de la Bruxelles. Tribunalul Bucureşti a hotărât astăzi că omul de afaceri poate părăsi ţara. Magistraţii au admis recursul împotriva deciziei judecătoriei sectorului 1, care îi menţinuse interdicţia de a pleca din Capitală şi din Ilfov. Becali spune că justiţia a luat decizia corectă. 

„Justiţia nu putea lua altă decizie decât să-mi dea dreptate", a declarat, la Realitatea Tv, Gigi Becali.

Avocatul omului de afaceri, Mariana Ştefan, a confirmat, la Realitatea TV, sentinţa de astăzi a Tribunalului Bucureşti potrivit căreia Gigi Becali „poate părăsi localitatea, inclusiv ţara".

Gigi Becali a declarat, astăzi, în faţa magistraţilor Tribunalului Bucureşti, că se consideră discriminat în condiţiile în care pentru doi dintre bodygarzii săi implicaţi în răpirea presupuşilor hoţi ai maşinii sale a fost ridicat deja controlul judiciar.
De asemenea, Becali i-a mai spus preşedintelui completului de judecată, judecătorul Mitu Stegaru, că s-a interesat în privinţa sa şi a aflat că este „un om drept". „Aşa îmi place să mă judec, domnule judecător, judecătorul să comunice cu mine", i-a mai spus Gigi Becali judecătorului. Judecătorul i-a explicat, însă, lui Becali, că legea prevede ca magistraţii să nu discute cu acuzaţii în sala de judecată.
Tribunalul Bucureşti a luat în discuţie, astăzi, recursul făcut de Gigi Becali la decizia din 23 iunie a Judecătoriei Sectorului 1 de a îi respinge acestuia cererea de ridicare a tuturor interdicţiilor. Instanţa urmează să se propunţe în privinţa recursului.
Judecătoria Sectorului 1 a respins pe 23 iunie cererea lui Gigi Becali de ridicare totală a controlului judiciar impus acestuia în dosarul în care este anchetat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru lipsire de libertate. Cererea a fost motivată şi de faptul că Gigi Becali trebuie să meargă la Strasbourg pentru a-şi lua în primire mandatul de europarlamentar după ce a fost ales pe listele Partidului România Mare.
Magistraţii Judecătoriei Sectorului 1 şi-au motivat decizia de menţinere a interdicţiilor pentru finanţatorul Stelei, susţinând că acesta ar fi privilegiat dacă instanţa i-ar ridica interdicţia de a părăsi Capitala şi judeţul Ilfov luând în considerare calitatea sa de europarlamentar.
Mai mult, judecătorii consideră că, „în calitatea de cetăţean al României, Becali este dator să respecte legile ţării şi că, „potrivit Constituţiei României, nimeni nu e mai presus de lege, cetăţenii fiind egali în faţa legii şi a autorităţii publice, fără privilegii şi fără discriminări".


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 373

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 665

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 920

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1220

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1495

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 936

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 745

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 581

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 799

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 669

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 578

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 955

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 601

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 725

Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC pentru a candida la Primăria municipiului Constanța

15 Apr 2024 740