Iustian cere demisia "clicii PeNaLe" din Guvern

Scandalul in care este implicat ministrul proaspat demisionar Decebal Traian Remes nu i-a lasat fara reactie pe adversarii politici. "Azi, 11 octombrie 2007, nu mai exista nici un dubiu asupra coruptiei care a pus stapanire pe Palatul Victoria, ea devenind parte a programului de guvernare al actualului executiv si parte a programului politic al Partidului National Liberal", se arata intr-un comunicat de presa remis ieri redactiei, semnat de presedintele PLD Constanta, deputatul Mircea Iustian. In opinia liberal-democratului, in Guvernul Tariceanu II o treime din ministri sunt cercetati de Departamentul National Anticoruptie (DNA), iar o alta parte sunt "incompetenti sau nu au nici o activitate". "Daca pana azi o parte din opinia publica avea indoieli asupra acuzatiilor care se aduceau unor ministri, dupa ce televiziunea publica a dat pe post modul cum ministrul Remes-caltabos a primit spaga, alegatorii s-au convins cine ocupa fotoliile de ministri: o clica PeNaLa", se arata in comunicatul presedintelui filialei judetene PLD Constanta. Iustian a atras atentia si asupra momentului in care Guvernul a decis sa modifice Legea raspunderii ministeriale, care i-a scutit pe ministri de cercetarea penala. In opinia liberal-democratului "Guvernul functioneaza ca o clica ce se sustrage cercetarii penale". In final, Iustian a cerut demisia Executivului.

Scris de: {autor}Manuela MOLDOVEANU{/autor}


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 521

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 886

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1153

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1442

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 910

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 736

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 574

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 784

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 660

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 578

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 926

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 597

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 722

Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC pentru a candida la Primăria municipiului Constanța

15 Apr 2024 736

Averea și interesele Iuliei-Laura Opariuc-Dan, desemnată președintele Biroului Electoral Județean Constanța

15 Apr 2024 580